vineri

2 august, 2024

Iulian Soare

Guvernatorul de bancă centrală cu cea mai mare vechime în funcţie la nivel mondial este dispus să-şi extindă durata exercitării funcţiei, deoarece partidul aflat la guvernare în România intenţionează să-l sprijine pe Mugur Isărescu pentru încă un mandat,...
30 iunie, 2019
Preşedinţii SUA şi Chinei au convenit sâmbătă să relanseze negocierile comerciale, în contextul confruntării economice între cele două ţări. Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă de la summitul G20, că deocamdată...
29 iunie, 2019
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas neschimbată, la 1,2%, în iunie 2019, stabilă față de cea din luna precedentă, potrivit estimării semnal publicate, vineri, de Eurostat Inflația este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale...
29 iunie, 2019
Liderii Uniunii Europene au decis că Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE), nu va fi viitorul preşedinte al Comisiei Europene, potrivit mai multor publicații internaționale. Decizia a fost luată în urma mai multor discuţii purtate în cadrul...
29 iunie, 2019
Ţările membre G20 au încheiat sâmbătă la Osaka, în Japonia, un acord asupra climatului, cu excepţia SUA, ca şi la cele două summituri precedente, au anunţat delegaţiile franceză şi germană. „Textul asupra climatului a fost adoptat”, chiar înainte...
29 iunie, 2019
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) cere Guvernului rus să ”redeschidă şi continue” ancheta cu privire la asasinarea lui Boris Nemţov, un opozant important al lui Vladimir Putin împușcat mortal la Moscova, în 2015. Parlamentarii cer totodată ”tuturor...
28 iunie, 2019
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat vineri afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a susţinut că ideile progresiste promovate de democraţiile occidentale sunt „învechite”. „Oricine afirmă că democraţia progresistă este depăşită susţine prin aceasta că libertăţile sunt...
28 iunie, 2019
Toți judecătorii Curții Constituționale din Moldova au demisionat miercuri, anunță un comunicat al acestei instituții de la Chișinău: Astăzi, 26 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiilor de judecători ai Curții...
26 iunie, 2019
NATO a cerut, marți, Rusiei să distrugă un nou sistem de rachete de croazieră până la începutul lunii august. Sistemul este capabil să lanseze o încărcătură nucleară și ar reprezenta o încălcare flagrantă a unui tratat care interzice...
26 iunie, 2019
Lumea se confruntă cu un ”apartheid climatic” – pe de o parte, cei bogaţi, care se pot adapta mai bine la încălzirea globală şi, de cealaltă parte, cei săraci, care suportă ce este mai rău, a declarat luni...
25 iunie, 2019
Doar jumătate din cei 157.000 de participanți la un sondaj realizat în 57 de țări cred că țările lor sunt democratice. Mulți dintre cei care chiar trăiesc în regimuri democratice (38%) sunt nemulțumiți de situația democrației din țările...
25 iunie, 2019
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat în noaptea de luni spre marţi textul ce permite revenirea Rusiei în această instanţă, informează presa internațională. După patru ore de dezbateri aprinse și aproape cinci ore de votare a...
25 iunie, 2019
Președintele Donald Trump a semant un ordin executiv care blochează accesul liderului suprem iranian ayatollahul Ali Khamenei, al cabinetului lui și al mai multor comandanți ai forțelor Gardienilor Revoluției, la resursele financiare și activele din SUA. Decizia vine...
25 iunie, 2019
Mai multe „surse ruseşti” de pe reţelele sociale au răspândit  materiale ce instigau la dezbinare pe platformele online, în intenţia de a influenţa preferinţele de vot înaintea alegerilor europarlamentare,  potrivit unui studiu realizat pentru Comisia Europeană înaintea acestora,...
24 iunie, 2019
Serviciile de informaţii germane estimează că în Germania există aproximativ 12.700 de extremişti de dreapta care sunt ”orientaţi spre violenţă”, scrie Politico.eu, preluată de Agerpres. Violenţa de extremă dreapta în Germania s-a extins rapid, în 2018 înregistrându-se 48...
24 iunie, 2019
Marea Britanie este foarte îngrijorată de posibilitatea izbucnirii unui conflict accidental între Ian şi SUA, chiar dacă guvernul britanic nu crede că aceste două ţări nu-şi doresc un război, a avertizat luni ministrul de externe britanic Jeremy Hunt....
24 iunie, 2019
Peste 200.000 de cehi (cel puțin 250.000, conform organizatorilor) au demonstrat duminică, la Praga, cerând demisia premierului Andrej Babis, acuzat că ar fi fraudat fonduri europene. Este cel mai mare protest ce a avut loc în Cehia în...
24 iunie, 2019
Rachetele hipersonice, care ar putea zbura cu o viteză de peste 15 ori mai mare decât cea a sunetului şi care ar avea o precizie de neegalat, amenință să schimbe natura războiului și ar putea perturba eforturile de...
24 iunie, 2019
Ekrem Imamoglu, candidatul opoziţiei (Partidul Republican al Poporului – CHP) a obţinut 53,6% din voturi la alegerile municipale desfăşurate duminică la Istanbul, iar fostul premier Binali Yildirim, susţinut de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, 45,4%, relatează Reuters. Rezultatele preliminare...
23 iunie, 2019
Municipalitatea din Berlin plănuieşte să îngheţe, pentru o perioadă de cinci ani, preţul chiriilor pentru a răspunde problemei locuinţelor tot mai puţin accesibile. Iniţiativa aparţine guvernului social-democrat şi stabileşte un precedent la nivel european în privinţa unei situaţii...
23 iunie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: