miercuri

8 mai, 2024

24 iunie, 2019

Rachetele hipersonice, care ar putea zbura cu o viteză de peste 15 ori mai mare decât cea a sunetului şi care ar avea o precizie de neegalat, amenință să schimbe natura războiului și ar putea perturba eforturile de prevenire a unui conflict accidental, avertizează cotidianul The New York Times, citat de Mediafax.

Frapantă este absenţa oricărei dezbateri internaţionale pe această temă, în contextul în care mai multe state lucrează la dezvoltarea unor astfel de arme.

Aceste arme revoluționare au o manevrabilitate fără precedent și pot lovi ținte aflate aproape oriunde în lume în decurs de doar câteva minute. Datorită vitezei de peste 15 ori mai mare decât cea a sunetului, rachetele hipersonice își ating ținta înainte de boom-ul sonic ori alte semnale de avertizare.


Astfel de arme nu sunt dezvoltate doar de Statele Unite, ci și de Rusia, China și alte țări.

„Dezvoltarea de arme hipersonice avansează atât de rapid încât riscă să lase în urmă orice discuţie reală despre potenţialele lor pericole, inclusiv cel legat de prevenirea unor conflicte accidentale, în special în momente de criză. Până acum nu există niciun acord internațional care să reglementeze regimul acestor arme. Mai mult, nici măcar nu există planuri din partea vreunei țări să inițieze discuții pe această temă”, spune R. Jeffrey Smith, editor șef pentru securitatea națională la Centrul pentru Integritate Publică.

Mai mult, graba de a dezvolta astfel de arme a împins Statele Unite într-o nouă cursă a înarmării, împotriva Rusiei și Chinei. Unii experţi sunt de părere că aceasta ar putea reduce drastic eforturile de descurajare a conflictelor armate şi ar putea contribui la renaşterea tensiunilor din timpul Războiului Rece.

Utilizarea unor arme atât de rapide va comprima în mod periculos durata de timp pe care o au la dispoziție oficialii militari și liderii politici pentru a elucida natura unui atac și pentru a lua decizii raționale cu privire la înțelepciunea și amploarea măsurilor defensive și reacțiilor necesare.


„Totuși, factorii de decizie par să ignore aceste riscuri. Spre deosebire de salturile anterioare în ceea ce privește tehnologia militară – cum ar fi crearea de arme chimice și biologice și rachete balistice cu focoase nucleare multiple – care au declanșat dezbateri internaționale și în cele din urmă au fost reglementate prin negocieri de tratate între superputeri, oficialii de la Washington, Moscova și Beijing nu au luat în mod serios în considerare vreun fel de acord care să limitează dezvoltarea sau utilizarea tehnologiei hipersonice”, adaugă R. Jeffrey Smith.

De altfel, liderii politici americani și-au manifestat sprijinul pentru o extindere semnificativă a cheltuielilor federale alocate pentru accelerarea dezvoltării acestei „tehnologii ce poate schimba regulile jocului”.

În 2018, Congresul SUA a emis un act legislativ ce prevede ca o armă hipersonică americană să fie operațională până în octombrie 2022. Anul acesta, Administrația Donald Trump a propus un buget al Apărării ce include alocarea a 2,6 miliarde de dolari pentru arme hipersonice. Scopul imediat este de a crea două astfel de sisteme în următorii trei ani.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: