sâmbătă

3 august, 2024

Iulian Soare

Liderii Uniunii Europene își asumă angajamentul ”de a începe să pregătească setul de măsuri necesare repunerii în funcțiune normală a societății pe baza creșterii sustenabile, în baza lecțiilor învățate în această criză”. Promisiunea este conținută în draftul declarației...
25 martie, 2020
Statele Uniunii Europene sunt capabile să acopere, folosind lanţurile de aprovizionare tradiţionale, doar 10% din cererea actuală de echipamente personale de protecţie şi alte dispozitive medicale, precum ventilatoare,  în contextul pandemiei actuale, indică un document intern al UE...
25 martie, 2020
Spania, a doua cea mai afectată țară europeană din Europa, a solicitat NATO, marţi, un ajutor umanitar constând în echipamente de protecție pentru personalul medical, în condițiile în care această țară înregistrează un mare număr de cadre medicale...
25 martie, 2020
Miniștrii de Finanțe ai statelor membre din Zona Euro nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei strategii generale europene de luptă împotriva efectelor provocate de pandemie asupra economiei. Miniștrii au avut marți o videoconferință în...
25 martie, 2020
”Mi-ar plăcea să avem ţara redeschisă până la Paşte”, a adeclarat marți președintele SUA, Donald Trump, într-un interviu acordat Fox News. El a avansat data de 12 aprilie ca termen pentru reintrarea în normal și întoarcerea oamenilor la...
25 martie, 2020
Premierul nipon, Shinzo Abe, și Thomas Bach, șeful Comitetului Internațional Olimpic (CIO), au convenit marți ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie fi amânate cu un an de zile, din cauza pandemiei cu coronavirus. Este prima oară...
24 martie, 2020
Guvernul britanic a anunţat luni că va prelua, temporar, controlul asupra liniilor feroviare pentru a evita falimentul operatorilor feroviari privaţi, după ce pandemia de Covid-19 a dus la diminuarea cu 70% a numărului de pasageri. Ministerul britanic al...
23 martie, 2020
China a început prima testare clinică a unui vaccin împotriva noului coronavirus, scrie Agerpres. Un număr de 108 voluntari, împărţiţi în trei grupuri, au primit vineri primele injecţii, a relatat luni cotidianul de limbă engleză Global Times. Cu...
23 martie, 2020
Cancelarul german Angela Merkel se autoizolează după ce medicul care i-a administrat recent un vaccin a fost testat pentru coronavirus iar rezultatul a fost pozitiv, anunță Politico. Un purtător de cuvânt al executivului german a anunțat, duminică, faptul...
22 martie, 2020
Guvernul Greciei a anunțat dumincă decizia de a impune restricții de circulație pe întreg teritoriul național, restricții care intră în vigoare începând cu ora 06.00, luni, anunță Politico. În cadrul unei intervenții televizate, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat...
22 martie, 2020
Guvernul german adoptă luni un plan de ajutorare economică fără precedent de la al Doilea Război Mondial – pune la dispoziţia economiei  822 de miliarde de euro, fond de împrumuturi, cu scopul de a ajuta întreprinderile şi salariaţii...
22 martie, 2020
Toate întreprinderile ”neesențiale” din Italia vor fi închise în încercarea de a opri epidemia coronavirus, a anunțat sâmbătă seara premierul Giuseppe Conte (foto) într-un mesaj video adresat națiunii. Autoritățile italiene au anunțat sâmbătă seară cel mai grav bilanț...
22 martie, 2020
Autoritățile italiene au anunțat sâmbătă seară un nou bilanț, dramatic: în ultimele 24 de ore au murit 793 oameni din cauza infectării cu coronavirus, anunță Reuters. Este cel mai grav bilanț de la izbucnirea pandemiei. Numărul total al...
21 martie, 2020
Guvernul Marii Britanii are în vedere cumpărarea de acțiuni ale companiilor aviatice și altor mari companii britanice ale căror afaceri sunt puternic afectate de restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronacirus, anunță Reuters, care citează ediția de sâmbătă...
21 martie, 2020
Premierul Boris Johnson a anunțat vineri o serie de măsuri „fără precedent” pentru a ține economia în viață și pentru a salva locurile de muncă amenințate de pandemia de coronavirus. „Spunem cafenelelor, barurilor și restaurantelor să închidă în...
20 martie, 2020
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri seară decizia de a suspenda temporar prevederile Pactului de Stabilitate și regulile bugetare care le impuneau statelor membre să nu depășească un deficit bugetar de 3% din PIB....
20 martie, 2020
După o dezbatere extrem de aprinsă, parlamentul bulgar a votat vineri o lege care prevede că Armata va acționa, la nevoie utilizînd forța, pentru impunerea restricțiilor de circulație la care sunt supuși cetățenii bulgari, transmite Reuters. O decizie...
20 martie, 2020
Comisia Europeană pune la dispoziția România peste 1 miliard de euro pentru combaterea efectelor COVID-19. Potrivit deciziei Comisiei Europene, transmisă autorităților române de comisarii europeni Elisa Ferreira și Nicolas Schmit, 483 de milioane de euro sunt disponibile ca...
20 martie, 2020
Autoritățile regionale din Bavaria, cel mai mare land ca suprafaţă din Germania, au decis măsuri de izolare a populaţiei la domiciliu din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit AFP şi DPA citate de Digi24. „Vom reduce practic la zero...
20 martie, 2020
Ministrul olandez al sănătății, Bruno Bruins (foto), cel care coordona combaterea epidemiei de coornavirus din această țară, și-a dat demisia, informează Agerpres.ro.  El a clacat miercuri seara în parlament, în timpul unei dezbateri cu privire la gestionarea crizei,...
20 martie, 2020

Ministrul olandez al Sănătății a demisionat

Ministrul olandez al sănătății, Bruno Bruins (foto), cel care coordona combaterea epidemiei de coornavirus din această țară, și-a dat demisia, informează Agerpres.ro.  El a clacat

Ministrul olandez al Sănătății a demisionat

Ministrul olandez al sănătății, Bruno Bruins (foto), cel care coordona combaterea epidemiei de coornavirus din această țară, și-a dat demisia, informează Agerpres.ro.  El a clacat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: