luni

29 iulie, 2024

Adrian N Ionescu

Donald Trump, primul președinte american care a onorat Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos în ultimii 18 ani, și-a susținut politica economică cu argumentul că, „dacă SUA crește, și lumea crește”. Liderul american a declarat că SUA...
27 ianuarie, 2018
Transelectrica (TEL), operatorul rețelei naționale de electricitate, va primi o finanţare nerambursabilă de 27 milioane de euro de la Comisia Europeană, pentru construirea liniei electrice de 400 kV Cernavodă – Stâlpu. Linia va contribui la creşterea capacităţii de...
26 ianuarie, 2018
Banca Națională a României a actualizat lista băncilor de importanță sistemică din România, valabilă în 2018, noutatea față de anul trecut fiind reducerea numărului acestora de la 11 la 9. Astfel, BCR, Banca Transilvania, BRD – SocGen, Raiffeisen...
26 ianuarie, 2018
Volumul total al împrumuturilor prevăzute de Ministerul de Finanţe (MFP) pentru 2018 este de aproximativ 74 miliarde de lei. Împrumuturile ar urma să fie asigurate prin emisiuni de titluri de stat și nu prin „contractarea vreunui împrumut de la organisme...
26 ianuarie, 2018
A patra revoluție industrială are puterea de a debloca valori economice inaccesibile anterior,  pe mai multe căi, de la decodarea ADN-ului naturii, până la învățarea și asimilarea proceselor și funcțiilor acesteia, spune raportul „A patra revoluție industrială și...
24 ianuarie, 2018
Riscurile de mediu, respectiv fenomenele meteo extreme, determinate de schimbările climatice, sunt cele mai mari între cele 30 de tipuri de risc la nivel global, conform The Global Risk Report 2018, publicat de World Economic Forum (WEF). WEF...
24 ianuarie, 2018
Organizațiile economice performante fac din departamentele lor IT motoare de creștere a afacerii, care le armonizează existența, strategiile și operațiunile, potrivit studiului Tech Trends 2018, al Deloitte, a cărui temă este „întreprinderea simfonică”. Trei sunt principalele tendințe ale...
24 ianuarie, 2018
Acţionarii Transgaz (TGN) au aprobat asocierea dintre transportatorul român de gaze şi compania Regasificadora del Noroeste din Spania (Reganosa), pentru a participa la a doua etapă a procesului de achiziţie a pachetului majoritar de 66% din acţiunile DESFA,...
22 ianuarie, 2018
România a obținut al X-lea cel mai bun scor, dintre cele 77 de economii emergente luate în calcul de Indicele Dezvoltării Incluzive (IDI) pe 2018, elaborat World Economic Forum (WEF), ale cărui reuniuni anuale au loc în aceste zile la...
22 ianuarie, 2018
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a lansat în consultare publică noua metodologie a prețului de referință pentru stabilirea redevențelor la gazele naturale extrase în România. Prețul de referință va fi direct proporțional cu indicele bursier mediu de...
22 ianuarie, 2018
BNP Paribas, the largest French bank and the second largest in the EU by the size of assets, will launch its retail operations in Romania by opening its Bucharest branch, by the end of the month. The French...
21 ianuarie, 2018
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilon II) au înregistrat active nete totale de 39,741 miliarde de lei, la 31 decembrie 2017, în creştere cu 26,30% faţă de 2016, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Rata medie ponderată...
21 ianuarie, 2018
Euro s-a apreciat vineri până la 4,6614 lei, potrivit cursul mediu calculat de Banca Națională a României (BNR). Este cea mai mare valoare a cursului dintotdeauna. Recordul vine curând după un alt maxim istoric atins tot în acest...
19 ianuarie, 2018
Statele membre ale Uniunii Europene vor putea reduce sau chiar elimina TVA la o largă serie de produse, în virtutea unui proiect de directivă al Comisiei Europene, care are ca scop reformarea mecanismului centralizat de stabilire a taxei...
17 ianuarie, 2018
Calitatea forţei de muncă şi mediul tehnologiei informaţiei sunt câteva dintre elementele ce atrag investitorii japonezi în România, potrivit declarațiilor lui Norio Maruyama – director general pentru presă şi diplomaţie publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) japonez....
17 ianuarie, 2018
Pe parcursul dezbaterilor care au dus la decizia din 8 ianuarie, de majorare a ratei dobânzii de politică monetară, administratorii Băncii Naționale a României (BNR) au apreciat, de mai multe ori, că evoluțiile macroeconomice cu implicații defavorabile au...
16 ianuarie, 2018
Bitcoin a fost vedeta speculațiilor financiare în 2017, dar nu a fost singura criptomonedă (monedă digitală sau monedă blockchain) care a făcut  mediul investițional să riște miliarde de dolari, iar pe ceilalți experți să gloseze pe tema viitorului monetar...
15 ianuarie, 2018
Romanian companies missed the opportunity window in recent years, of financing at low interest rates. They considered this opportunity only in the second half of 2016, that is, when it began to fade out. The revival of the...
15 ianuarie, 2018
The policy of provisional status, promoted by the Government in the management of the state-owned companies, places serious obstacles to Romania’s pathway towards a member country of the Organization for Economic Cooperation and Development (OECD). The ability of...
15 ianuarie, 2018
Business people look with a temperate optimism and even with some signs of concern the real economic development of the real economy this year. Inflation, depreciation of the Romanian leu and uncertainties related to the fiscal framework are...
15 ianuarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: