Organizațiile economice performante fac din departamentele lor IT motoare de creștere a afacerii, care le armonizează existența, strategiile și operațiunile, potrivit studiului Tech Trends 2018, al Deloitte, a cărui temă este „întreprinderea simfonică”.
Trei sunt principalele tendințe ale studiului:
Forța de muncă „no-collar”
Avansul automatizării, inteligența artificială și tehnologiile cognitive vor avea un impact asupra locurilor de muncă și tipurilor de joburi.
„Organizația viitorului trebuie să regândească managementul talentelor pentru noua mașinărie a forței de muncă umane de tip hibrid – în același timp trebuie instruită din nou forța de muncă supradimensionată și trebuie dezvoltate noi procese de HR pentru a gestiona angajații virtuali”, spune Deloitte.
Reproiectarea tehnologică a companiei va avea loc în ambele sensuri (two-pronged): de jos în sus, se crează un mediu IT în care infrastructura este scalabilă, iar dinamica și arhitectura sunt deschise și extinse.
De sus în jos, procesul vizează oportunitatea de a transforma modul de bugetare și organizare.
„Automatizarea (prin mașini capabile de învățare) va fi probabil omniprezentă, ceea ce poate accelera procesele de dezvoltare, aplicațiile specifice devenind elementare pentru toate aspectele activității”, spune studiul citat.
Maturizarea blockchains
Tehnologia blockchain a trecut de la faza de explorare la una de producție, critică pentru misiunea sa, departe de se rezuma la criptomonede.
„Utilizarea avansată (a blockchain, n.r.) și adoptarea sa în creștere conduc la nevoia de a coordona, integra și orchestra multiplele inițiative de tip blockchain în cadrul unei organizații mari”.
Realitatea digitală
Companiile se vor concentra „mai puțin pe elementul de noutate al dispozitivelor și mai mult pe dezvoltarea de strategii și a unor studii de caz de impact”, în următoarea fază de dezvoltare a realității augmentate și a realității virtuale.
„Pe măsură ce această tendință se dezvoltă, liderii IT vor lucra mai mult la integrarea acestor noi tehnologii în sistemele deja existente, implementarea unor sisteme de tip cloud, dar și a celor privind conectivitatea și accesul”, spune strudiul Deloitte.