“Angajații din educație intră în grevă generală!”, anunță printr-un comunicat cele trei mari organizații sindicale din domeniu – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” -, care au încheiat referendumul intern pentru trecerea la cea mai radicală formă de protest.
Greva generală pe termen nelimitat va fi declanșată pe 22 mai, ceea ce ar putea echivala cu blocarea anului școlar, dacă guvernanții nu vor face concesii. Revendicările profesorilor, care invocă legislația în vigoare, ar putea fi greu satisfăcute în contextul reducerii cheltuielilor bugetare generate de încasările sub estimari ale bugetului de stat.
Cele trei federații sindicale au organizat săptămâna trecută un marș de protest la care au participat peste 14.000 de angajați din învățământ veniți la București din toată țara.
Profesorii participanți au afișat pancarte cu revendicări și sloganuri cu trimitere la inegalitățile sociale din țară.
Acţiunea și-a propus să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar.
Protestele nu se încheie, au avertizat profesorii.
Revendicările personalului din învățământ
- Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic
- Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.)
- Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii
- Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.
****