cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Sindicatele din învățământul preuniversitar amenință cu greva generală

19 ianuarie, 2022

Dacă Guvernul va continua să ignore sindicatele din educaţie, învăţământul preuniversitar se îndreaptă către o grevă generală, a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, în timpul grevei de avertisment de miercuri.

Salariaţii din învăţământul preuniversitar membri a două federaţii reprezentantive – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” au organizat miercuri o grevă de avertisment. Profesorii acuză refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru rezolvarea nemulţumirilor acestora.

Preşedintele FSLI a afirmat că sindicatele din învăţământ solicită de aproape o lună şi jumătate o întrevedere cu prim-ministrul.


„Prim-ministrul ne tot ameninţă că se întâlneşte cu noi, dar nimic concret. Din 6 decembrie tot cerem această întâlnire, iată că sunt multe zile de atunci şi nu s-a pus în practică deocamdată. Oamenii aşteaptă totuşi un punct de vedere, să vadă un dram de bunăvoinţă. (…) Dacă Guvernul va fi impasibil mai departe, ne îndreptăm către o grevă generală. Vom stabili exact momentul acestei greve, ca să fie şi de impact. Este îmbucurător faptul că părinţii şi-au exprimat public sprijinul şi ne dau dreptate, şi ei recunosc că dreptatea este de partea noastră”, a declarat Simion Hancescu, citat de Agerpres.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de nerespectarea legii salarizării în acest domeniu și de alocările bugetare acordate învățământului.

Liderul FSLI spune că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului.

„Noi cu ministrul Educaţiei vorbim zilnic, problema e în altă parte, nu la Ministerul Educaţiei. Problema este la Guvern, la Finanţe. Nu e vorba numai de salariile noastre, e vorba şi de infrastructură, de finanţarea generală a învăţământului, care lasă de dorit. Suntem pe penultimul loc în Europa în acest moment, în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului”, a încheiat Simion Hancescu.


La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, Marius Nistor, a confirmat că există premisele declanşării grevei generale.

„Greva de avertisment decurge foarte bine – eu am mers prin şcoli şi merg şi prin alte unităţi de învăţământ, iar colegii şi-au exprimat solidaritatea în privinţa susţinerii revendicărilor, care au fost aduse la cunoştinţa prim-ministrului şi sunt dispuşi să meargă mai departe în situaţia în care nu va exista o reacţie clară din partea Executivului, cu soluţii pentru rezolvarea problemelor deja înaintate. (…) Orice tip de acţiune este posibilă mai departe. Dacă nu există nicio reacţie, există clar premisele declanşării grevei generale. În şcolile în care am fost până în momentul de faţă, mesajul colegilor a fost destul de ferm: mergem până la capăt”, a declarat Marius Nistor.

El a precizat că mulţi angajaţi din educaţie care nu sunt membri de sindicat au susţinut greva de avertisment.

„Premierul a declarat săptămâna trecută că în această săptămână organizează o întâlnire cu reprezentanţii structurilor din învăţământ. Aşteptăm şi noi să se concretizeze, pentru că nu avem niciun semnal din partea Guvernului până la această oră. Am avut azi surpriza astăzi să constatăm că sunt nemembri de sindicat care susţin demersul în cauză”, a afirmat Marius Nistor.

Cerințele protestatarilor:

  • alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei
  • adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017
  • acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017
  • plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic
  • suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: