29 martie, 2023

Legea pensiilor speciale, numită oficial Legea pensiilor de serviciu, care ar fi trebuit să reformeze aceste privilegii, a fost votată miercuri, de senatorii coaliției de guvernare – PSD-PNL-UDMR, cu 79 de voturi „pentru” și 37 „împotrivă”.

Vârsta de pensionare la Armată, Serviciile secrete, Poliție și Jandarmerie rămâne neschimbată. Mici modificări la ceilalți speciali

În afara reducerile de cheltuieli rezultate din excluderea încasării mai multor pensii speciale și din plafonarea la nivelul salariilor din domeniu actuale, economisirea provenită din anumite corecții ale stagiului și vârstei de pensionare sunt infime, raportat la total.

Reducerile:

  • În cazul militarilor, polițiștilor și cadrelor de la SRI, SIE, STS, SPP și alte servicii secrete, nu există modificări ale vârstei de pensionare, iar despre stagii de cotizare nu poate fi vorba, întrucât ei nu virează contribuții de asigurări sociale.
  • În cazul diplomaților și consulilor, exista posibilitatea pensionării la 60 de ani, cu 15 ani vechime. În viitor vârsta urcă la cea prevăzută pentru pensiile obișnuite – 65 de ani (63 de ani pentru femei).
  • La auditorii publici externi (Curtea de Conturi), vechimea necesară crește de la 14 la 15 ani.
  • Piloții civili, piloții instructori avioane de la Școala Superioară de Aviație Civilă, însoțitorii de bord/membri ai echipajului de cabină cu licență/atestat de membru al echipajului de cabină, parașutiștii și personalul de inspecție în zbor se va putea pensiona după 20 de ani de activitate, ca și până acum, dar numai dacă au împlinit vârsta de 52 de ani, în loc de 50 de ani, în prezent.

Toate aceste modificări se aplică pe viitor, nu pot fi impuse în cazul celor deja pensionați, motiv pentru care am și asistat la fluxuri anormale de retragere de activitate, atât în rândul magistraților, cât și al polițiștilor și militarilor.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI. Și o fabulă reală”)

Reglementarea este departe de a satisface cerințele Comisiei Europene, așa încât pericolul de a pierde tranșa a treia din fondurile PNRR rămâne actuală.

Rămân toate pensiile speciale

Legea păstrează absolut toate tipurile de pensii speciale, inclusiv pe cele neintrate încă în plată (indemnizațiile primarilor și viceprimarilor, ale președinților și vicepreședinților de consilii județene) și scade ușor valoarea prin introducerea a două principii:

  • nicio pensie nu trebuie să depășească salariul încasat de o persoană în activitate pe aceeași funcție și cu aceleași atribuții
  • nimeni nu poate beneficia de mai multe pensii speciale

Concret, în cazul premierului Nicolae Ciucă corecțiile operate prin această reglementare denumită exagerat reformă însemnă o reducere cu 550 de lei a pensiei militare, conform calculelor USR, ca urmare a impozitării prevăzute de noua lege.


„Domnul Nicolae Ciucă își poartă o primă cravată pentru funcția de premier când câștigă 16.400 lei net. Problema este că mai are o cravată. Domnul Nicolae Ciucă este un pensionar de lux care primește 18.000 de lei pentru că faptul că a ieșit în condiții speciale din armată. Nu mai spun că a ieșit anticipat, spunând că «nu mai pot continua activitatea», dar vedem acum că e super capabil să conducă un Guvern”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Guvernul a trimis proiectul de lege fără o evaluare a impactului acestei legi, adică fără o prezentare a sumei ce va fi economisite prin legea votată miercuri, din cele peste 12 miliarde de lei cât au costat anul trecut pensiile speciale.

(Citește și: „Analiză / Pensiile speciale și evoluția lor în sistemului public de pensii, în deceniile care vor fi ”ale decrețeilor”„)

(Citește și: „”Specialii” produc criză în instanțe: numărul cererilor de pensionare din ultimele 3 luni – jumătate din numărul celor din ultimii 3 ani„)

Amintim, ca exemplu de măsuri practicate de guvernanții României, că în 2018, fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a elaborat o reglementare prin care magistrații urmau să se pensioneze după doar 20 de ani de activitate, indiferent de vârstă. Nu a intrat niciodată în vigoare, după ce Comisia de la Veneția a atras atenția că sistemul va intra în colaps dacă măsura se aplică.

(Citește și: „Pentru a evita efectele pensionărilor din sistem, Guvernul vrea să amâne prevederi din Statutul magistraților, trimis la promulgare„)

Care sunt modificările prin care coaliția dorește să convingă executivul UE că a bifat jalonul

  • Interzis la cumulul mai multor pensii speciale: La data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care cumulează două sau mai multe pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează în 30 de zile pentru una dintre aceste pensii.
  • Plafonarea pensiei la venitul din ultima perioada de activitate.
  • Indexarea se va face doar cu rata inflației din anul precedent.
  • Eliminarea din baza de calcul a pensiilor militare a cinci sporuri.
  • Impozitare progresivă:
    – pentru partea din venitul din pensii mai mică sau egală cu nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2000 de lei, se aplică cota de impunere de 10%;
    – pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității, se aplică cota de impunere de 15%.
    – în situația în care cuantumul componentei din venitul din pensii lunar, determinată ca urmare a aplicării principiului contributivității, depășește câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cota de impunere de 15% se aplică pentru partea din venitul din pensii lunar care depășește nivelul acestui cuantum.

****

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

5 răspunsuri

  1. Credeam ca stiti si nu dezinformati si dumneavoastra. Angajatii MAI platesc asigurari sociale si de sanatate si se numesc : contributie individuala la bugetul de stat si CASS de multi ani, precum si impozit. De unde a aparut inventia ca angajatii acestia nu platesc?
    Cine vrea sa discrediteze si mai mult MAI? Lupta politica nu mai tine cont de nimic? Sau pentru faptul ca nu pot face nimic judecatorilor si procurorilor da in cei care nu au e sa faca in apararea lor? Inseamna ca politicienii se tem de dosare (reale sau inventate) intrucat pierd „ciolanul”-singurul motiv pentru care au intrat in politica.

  2. Dati odata pensiile speciale primarilor nu va mai jucati, dati dovada de oameni seriosi ca deaceia sunteti pusi acolo sus. Cu cit ati dezvoltat tara ca nu ati dat pensiile speciale primarilor ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

5 răspunsuri

  1. Credeam ca stiti si nu dezinformati si dumneavoastra. Angajatii MAI platesc asigurari sociale si de sanatate si se numesc : contributie individuala la bugetul de stat si CASS de multi ani, precum si impozit. De unde a aparut inventia ca angajatii acestia nu platesc?
    Cine vrea sa discrediteze si mai mult MAI? Lupta politica nu mai tine cont de nimic? Sau pentru faptul ca nu pot face nimic judecatorilor si procurorilor da in cei care nu au e sa faca in apararea lor? Inseamna ca politicienii se tem de dosare (reale sau inventate) intrucat pierd „ciolanul”-singurul motiv pentru care au intrat in politica.

  2. Dati odata pensiile speciale primarilor nu va mai jucati, dati dovada de oameni seriosi ca deaceia sunteti pusi acolo sus. Cu cit ati dezvoltat tara ca nu ati dat pensiile speciale primarilor ?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: