Poate să pară neverosimil: dar în ciuda ”unității Occidentului”, UE se află în exact același moment de inflexiune în care s-a aflat acum 32 de ani, la căderea comunismului. De fapt, nu căderea comunismului, ci căderea URSS.
Reformarea UE are loc, de această dată, sub bombele care cad în orașele de la marginea ei – și revine următoarei generații de politicieni europeni să repare ceea ce generația asta – și aia ceva mai veche, din ultimii 20 de ani – au stricat crescându-l pe Vladimir Putin și alimentând și girând regimul criminal din Rusia.
O reformare esențială: fără UE nu se poate, fără unitatea europeană nu se poate – fie și numai pentru faptul că timp 77 de ani aici n-a mai fost un război mare.
Dar acest război acum, 2022, există, iar UE trebuie să se întrebe cum de i-a ieșit asta.
Despre această nevoie de reformă și nevoie de nouă generație de politicieni europeni vorbim mai jos: căci a venit vremea unei generații neșantajabilă economic și nemânjită de sângele cu care Rusia ultimilor 20 de ani și-a stropit vecinii. Poate că sancțiunile dure împotriva Rusiei își vor face efectul:
dar trebuie să vedem de ce am ajuns aici, ca să nu mai ajungem vreodată aici.
*
Mai întâi:
lumea se întreabă ce vrea, de fapt, Putin, să facă cu Ucraina – știut fiind că nu-i poate ieși controlul și administrarea unei țări de-o asemenea dimensiune și că Rusia va plăti aici prețul din Afganistan.
Privind înainte, putem vedea o Ucraină devastată de război, o zonă permanent tulbure și lipsită de o cultură politică, economică și socială, presărată cu zone-”bombă cu fitilul aprins”.
Un nou conflict înghețat, în genul celor cu care Vladimir Putin întreține de 20 de ani teroarea la porțile UE.
Asta înseamnă o perpetuă negociere cu ceea ce în aceste zile numim ”Occidentul”. Prin Occident înțelegem cu toții SUA + UE, eventual NATO, însă lucrurile nu stau chiar așa:
iar asta e, de fapt, uriașa problemă a UE.
Unitatea Occidentului și ”noaptea nunții” cu Putin
Reacția la invadarea Ucrainei de către Rusia putinistă e una tardivă: ea are loc numai sub bombe, deși ea trebuie să fie precedată de reacția UE la politicile criminale ale regimului Putin și la războiul hibrid purtat de ani de zile cu UE sau cu statele naționale din UE.
Referitor la această ”unitate a Occidentului” din aceste zile – admirabilă – se cuvine să remarcăm 2 lucruri:
1, Germania a intrat în ”unitate” abia sâmbătă, 26 februarie, seara: la capătul celei de-a treia zile de rezistență a Ucrainei – adică la ora când, de la ”casele de pariuri” la cancelariile doldora de informații de la serviciile secrete, toată lumea era convinsă că regimul criminal al Rusiei va fi supus Kievul. Și nu l-a supus.
La capătul celei de-a treia zile Germania și-a luat deciziile istorice: livrarea de arme Ucrainei și creșterea bugetului de apărare anunțată de către cancelarul Scholz.
Până cu o zi înainte, Annalena Baerbock, ministra de externe de la Berlin, le explica germanilor la televizor că nu vor bloca accesul Rusiei în SWIFT ”pentru că studenții ruși din Germania nu vor mai putea trimite bani acasă bunicilor lor”.
De altfel, a fost nevoie de o presiune mediatică venită din zona presei foarte influente din Germania, pentru a-i anunța pe liderii germani că sunt rușinea Germaniei:
un ziar ultrasobru precum FAZ folosea în aceeași zi cuvinte aproape interzise în redactie prin caracterul lor explicit și brutal: ”Invazia lui Putin: generația eșuată a politicienilor Germaniei” cu poza lui Olaf Scholz desupra titlului. (V imaginea)
Or, titlul din FAZ e un semnal de alarmă nu doar pentru Germania, ci și pentru Europa.
2, O alarmă venită inclusiv din Franța – unde Emmanuel Macron, cu 2 luni înainte de invazia Rusiei încă vorbea de ”o nouă ecuație de securitate în Europa, care să cuprindă și Rusia”.
Asta în cazul în care Rusia – ne-o spune explicit Vladimir Putin – vrea mult mai mult decât de o zonă de securitate (așa cum Hitler avea nevoie de ”Lebensraum – spațiul vital”): ci vrea revizuirea istoriei și refacerea URSS, a cărei destrămare o consideră ”cea mai mare catastrofă a secolului trecut”.
De altfel, vocile care condamnă invazia în mod public și se găsesc pe toate canalele de comunicare NU sunt, în aceste zile, cele ale lui Macron sau Scholz – ci ale premierului Johnson, Biden, Blinken – și a altor oameni determinați din NATO – așa cum declara, într-un interviu din CRONICI, fostul secretar general al Alianței: ”scopul e să-i ținem pe ruși afară, pe americani aici și pe europeni implicați” (Un LINK_AICI).
Și pentru că în acest punct suntem încă în zona politică, se remarcăm un lucru:
Vladimir Putin ne anunțase explicit și textual, la o întâlnire cu Angela Merkel, unde pomenește de ”noaptea nunții”, că ”o să vă f.ut” (un link AICI – la declarația video)– declarație care a făcut deliciul europenilor, care nu l-au luat în serios.
Ba, puteau lua în serios declarațiile lui Băsescu al nostru, care vorbea acum 7-8 ani – în numele SUA – că Putin vizează gurile Dunării – cam pe unde a ajuns azi, după 11 zile de război de cotropire.
De ce a continuat politica UE acest drum?
Un factor esențial aici sunt relațiile economice cu Rusia, mai ales dependența dură a Europei de energia din Rusia. Numai că și acest foarte valabil argument ține doar până la un punct:
Un Pact Ribbentrop-Molotov economic
Cum s-a făcut politica UE (această ”generație eșuată de politicieni”) față de regimul criminal al lui Vladimir Putin ne arată fotografia din ziua invației Ucrainei:
2 foști cancelari (Schroeder, al Germaniei – și Schuessel, al Austriei), un fost premier (francezul Fillon), un fost ministru de externe (al Austriei, Karine Kneissl) și chiar și un șef de servicii secrete externe (francezul Alain Joillet) se aflau, oficial!, pe statele de plată (milioane de euro) ale regimului criminal al lui Vladimir Putin, la data invaziei Ucrainei. (Un link la această temă – din previziunile CRONICILOR – AICI-LINK).
După cum vedem, motorul franco-german a funcționat foarte bine – ca la începuturile UE, ca ”Alianță a cărbunelui și oțelului” – unde Germania e cea care, firește, bagă cărbunele.
Dar la lista de mai sus putem aduna și alții – mulți alți politicieni ai UE care și-au luat mita departe de ochii publici – oameni politici sau inși influenți în mecanismele economice dintre Rusia și Statele UE, motiv pentru care ne și putem explica: de ce UE nu a pus în aplicare mecanismele de blocare a averilor oligarhilor ruși după invazia Crimeii din 2014 – deși avea o legislația limpede anti-spălare de bani:
pentru că cei care au făcut politicile publice ale UE erau colegi de CA-uri cu oligarhii.
Problema e nu doar că aceste complicități nu au funcționat în beneficiul UE, ci că au funcționat contra ei, și putem veni cu 4 exemple:
1, Conducta Nord Stream 2, a Germaniei cu Rusia, construită împotriva legislației UE, s-a făcut prin blocarea conductei Nabucco – care ar fi asigurat gazele și din altă țară decât Rusia și ar fi alimentat centrul și sudul UE. Germania avea deja Nord Stream 1 – dar iată că nu a fost de ajuns.
Nord Stream 2 s-a dovedit a fi un nou Pact Ribbentrop-Molotov economic, lăsând întreaga UE expusă pe zona de energie, la pachet cu încercarea de blocare a energiei nucleare: asta ca dependența să fie cât se poate e mare.
2, Configurația economică și de investiții în UE a creat o ecuație foarte bizară:
Europa Centrală și de Est a devenit, practic, doar spațiul dintre motorul franco-german și Rusia – sigura țară căreia i se permite să iasă din front este Ungaria (și nu văd o altă țară căreia să i se fi permis ceea ce i s-a permis lui Viktor Orban) – adică un cal troian al Rusiei în ecuația vetourilor europene.
În fapt, în toți acești ani am fost bântuiți de o situație de aranjare tripolară în UE, cu SUA-UE-Rusia (la ce lucrează,a dică, acum Emmanuel Macron), cu o Rusie întoarsă în secolul XIX și cu delirul imperialist al lui Putin (o analiză excelentă despre noua Europă Westfaliană și Rusia – AICI-LINK).
(Citiți și: ”Viitorul Europei de Est – de la pericolele Europei Westfaliene, la spectrul unei Europe Tripolare. Și la ”spațiul dintre Germania și Rusia””)
De altfel, acest lucru fusese admirabil intuit de către Vaclav Havel, care a insistat, la finele anilor 90, ca actualele state UE din Est să fie primite în NATO, indiferent dacă vor între în UE sau nu (cum s-a pus problema atunci, din arhivele lui Bill Clinton, când Elțîn îi cerea acestuia să i se dea Rusiei pe mână securitatea Europei – UN LINK_AICI).
3, Nu există toxină mai mare pentru coerența și unitatea UE decât naționalismele: să ne uităm nu doar la Brexit, ci si la Catalonia sau la alte regiuni care s-ar simți îndreptățite ”să se descurce singure”: este exact tipul de abordare pe care Vladimir Putin l-a finanțat ani la rând – dar cine să i se opună? Politicienii Europei din lista de mai sus?
De fapt, acești politicieni au practicat cel mai dur și mai găunos naționalism economic, au sacrificat echilibrul economic al UE în beneficiu național, ba, dacă te uiți la sumele încasate oficial de la marile companii ale lui Putin, l-au sacrificat chiar pe persoană fizică.
4, Ei bine: această generație de politicieni ai UE, folosind mecanismele și deciziile de mai sus, l-au creat pe Vladimir Putin și Rusia criminală așa cum e ea astăzi: cu bani, cu complicități politice, cu concesii infinite: până azi, când Putin bombardează porțile UE cerând rescrierea Istoriei.
Dar delirul nu se oprește aici:
Așa numita tranziție energetică ar fi trebuit, azi, să ne ofere o alternativă la dependența de energia – gazele și petrolul – rusești.
În realitate, modul în care această tranziție a început și se face pare mai degrabă un sabotaj la stabilitatea economiilor statelor UE, cu excepțiile, firește, statelor pregătite din timp pentru acest moment.
Dl. Frans Timmemans – acest papă care livrează dogmele noii ordini energetice – ne-a anunțat ieri, 5 martie, că se revine la deschiderea minelor – după ce vreme de ani de zile a susținut și chiar impus măsuri incredibile:
Cum ar fi, de exemplu investițiile în certificate de emisii de carbon – ca și cum energia e numai despre bani și nu în primul rând despre securitate (așa cum Putin și Jinping o știu bine):
rezultatul a fost caracterul speculativ pe care l-a luat prețul energiei – prețul certificatelor crescând de la 12 euro la 100 de euro în mai puțin de 2 ani! Germania flutura steagul energiei verzi, dar bloca finanțarea energiei nucleare în UE, în timp ce se pregătea să autorizeze gazul din Nord Stream 2 – iar dl. Timmermans nu avea nicio opinie. (Un LINK-ANALIZE-AICI)
În aceeași situație – dl. Josep Borell – actualul Înalt reprezentant al UE pentru politică externă: un dur socialist spaniol, e cel care, în ciuda avertismentelor din Parlamentul European, a insistat să meargă la Moscova, unde Serghei Lavov a șters, pur și simplu pe jos cu el în public, insultând Uniunea Europeană în conferința de presă într-o manieră foarte asemănătoare cu cea a lui Putin din videoclipul de mai sus, fără ca ”Înaltul nostru reprezentant” să îngaime un cuvânt.
E același Josep Borell care, ieri, 5 martie, propunea, nici mai mult nici mai puțin, ca medierea dintre Rusia și Ucraina să se facă de către … China. Asta în ciuda faptului că China nu poate fi mediator pentru că ea a fost pur și simplu un actor de la bun început, și va continua să-și joace rolul până la câștigul maxim.
Ei bine, UE și China:
De ce încă n-am văzut nimic
Mai întâi, niște cifre:
- doar 1% din materiile prime pentru energia eoliană
- mai puțin de 1% din bateriile cu litiu finite – pentru industria auto electrică
- mai puțin de 1% din pilele de combustie – pentru hidrogen
- doar 2% din materiile prime relevante pentru robotică
- doar 1% din asamblajele fotovoltaice pe bază de siliciu – pentru energia solară
Ele reprezintă cât din necesarul de materii prime critice și-l produce UE.
Nu sunt cifrele unor bolnavi de teoria conspirației: fac parte dintr-un raport pe care Parlamentul European l-a trimis Comisiei Europene. Ca să zacă acolo – pentru că marile economii naționale au ele planurile și parteneriatele lor:
Circa 80% din aceste materii prime critice vin din… China.
Să ne închipuim cum va fi când China se va juca cu aceste materii prime critice – pentru care UE și-a setat deja economia viitorului (Tehnologie, Digital și Energie) – așa cum se joacă azi Rusia cu robinetul de gaz într-o mână și cu kalașnikovul în cealaltă – atunci când va decide că e momentul să invadeze Taiwanul și să pună puțină ordine în Pacific (un link la analiza elaborate a situației – AICI-LINK).
Asta în timp ce Europa Nu are un plan de punere pe picioare a unor atare industrii:
sunt poluante, iar China nu-și va permite pierderile economice printr-o eventuală ”raționalizare” (adică blocare) a lor spre economia UE.
Ceea ce e fals:
o biată criză a containerelor a dat peste cap economia europeană – iar în ce privește rezistenta Chinei la o atare renunțare temporară: ei, cât pot rezista chinezii fără să iasă în stradă? 6 luni? Un an?
Dar Europa cât poate rezista?
(Citiți și: ”Interviu Robert Kaplan: Intrăm în faza a doua a globalizării – aliniamentul SUA-UE în problema Chinei e o oportunitate care va fi ratată”)
De altfel toată lumea din Europa mizează pe China sub aspect economic – fără să-și dea seama că China finanțează ideologii în UE și, mai ales, că problema Chinei e și una de securitate – ca orice problemă între marile puteri acum, la resetarea globalizării (un link – analiză – AICI-LINK)
Șansa, trezirea, reforma. UE
Europa toată trebuie să reflecteze la titlul exasperat de săptămâna trecută din FAZ:
cum reformăm această generație eșuată de politicieni, care de 20 de ani dau Europa pe mâna adversarilor ei sistemici?
Asta pentru că, indiferent cu se va sfârși povestea sângeroasă din Ucraina, această generație de politicieni trebuie reformată, tocmai pentru a nu mai ajunge odată aici.
Când scriu aceste rânduri, Blinken e la televizor – cu vizita sa la baza Kogălniceanu – vine de la Chișinău, unde a ajuns venind din Polonia. Mai apare Biden, mai apare Boris Johnson.
Șansa noastră e NATO – care acum tine loc și de alianță politică, și de ajutor economic (merită să ne gândim la presiunile pe care SUA le-au pus pe aliații europeni)
(Citiți și: ””Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei.” Atunci s-a tranșat și soarta României”)
Politicienii marilor puteri economice și militare ale UE tac – așa cum au tăcut vreme de 8 ani de la anexarea Crimeii și, în timp ce dădeau sancțiuni în bătaie de joc – de care rușii râdeau, pe bună dreptate – își încasau mita, locurile pe statele de plată ale regimului criminal care conduce Rusia.
O mai trimit, din când în când, pe dna. Von der Leyen – fără nicio putere economică, juridică, militară etc: refugiați, pături, perne, medicamente etc.
Așa e, sunt foarte importante: dar refugiații sunt doar consecința. Consecința unor politici greșite – care ne-au adus trezirea acum numai și numai sub bombe adevărate – decizii luate de niște politicieni născuți din amalgamul de interese corporatiste și inconștiența cu care iau decizii care pot spulbera valorile bătrânei Europe în fața unei lumi pe care Vestul nu o cunoaște: autocrația și comunismul criminal de facto.
(Citiți și: ”Interviu Jonathan Holslag / Surprinzător nu este apetitul Rusiei sau al Chinei, ci lipsa de contramăsuri a Vestului”)
De aia UE se află într-un moment de inflexiune, asemănător cu cel din 1990:
trebuie să-și reformeze clasa politică astfel încât să nu ajungem invers: în 1990 cădea o cortină de fier – acum, în 2022, obiectivul e să nu o ridicăm la loc pe cea veche. Aici am ajuns.
***
PS:
Referințele – articole detaliate, dedesubtul acestui text.
***
Urmărește-ne pe Google News
