Cristian Grosu / 404 – sau ce mai rămâne din istoria unei vieți de om

Acest text nu e numai pentru cititorii CRONICILOR – ci pentru toți cei dispuși să se oprească 10 minute pentru a înțelege cum stau lucrurile în turbionul informațional în care am putea citi  viitorul și istoria noastră pe termen mediu.

Două flash-uri mai întâi.
Primul: când, la începutul anilor 90, fluviile de cerneală colorată revărsate peste titlurile tâmpe din tabloide trimiseseră cărțile la plimbare, cei lucizi s-au îngrijorat de irelevanța violentă care inunda percepția publică asupra transformărilor radicale din societate.  N-aveau de unde să știe, acești lucizi, că se numărau printre norocoșii unei istorii care tocmai accelera – de vreme ce, la aceleași tarabe și chioșcuri, puteau fi cumpărate și ziarele articulate după temele, abordările și problematizarea cu adevărat ”serioase”.

Al doilea – de 25 de ani mai târziu: o căutare pe google sau alte motoare de indexare, la începutul pandemiei, a celor mai relevante momente și decizii din criza precedentă (2009-2012) s-a soldat cu același flux de informații benigne; a trebuit să mă bizui aproape exclusiv pe analizele făcute la vremea aceea pe cursdeguvernare.ro. De această dată, ”oferta” de ziare tipărite – din arhivele bibliotecilor – era cu mult mai subțire decât în urmă cu 25 de ani, când ”scripta manent” chiar rămânea.

Vreme de 20 de ani am lucrat și ca jurnalist de investigație: niciuna din vechile mele anchete – care zgâlțâiau afeceri de miliarde, mafii locale sau guvernamentale (și care m-au costat 28 de procese) nu mai poate fi accesată azi: poate dacă-mi amintesc cu aproximație ce, când și în ce ziar au apărut, aș putea să caut în arhiva unei biblioteci cu ziare printate.

Toate astea ca să vorbim doar de presa ”de cotidian” – sutele și miile de informații scrise la foc automat pentru a configura o zi, într-o societate, într-o țară.

Ce ne facem, însă, cu un alt fel de presă – cea focalizată doar pe evenimentele cheie ale unei adevărate epoci – cu analizele și gramaticile ei sociale, cu geometria elementelor care configurează drumul spre o direcție sau alta, cu ”nodurile” economico-sociale la care din când în când ar trebui să ne raportăm pentru a învăța atât din greșeli cât și din bune practici?

Trăim, sub aspectul reprezentării istoriei în care ”trăim”, într-un un soi de Ev Mediu – viața exclusiv online resoarbe informația relevantă în neantul din care a apărut pagina web cu tot cu pagina web, așa cum ignoranța și neștiința de carte resorbeau acum multe sute de ani tot ce nu rămânea scris și păstrat ca un document, un contract, un tratat, o cartă.

Cuvântul tipărit – la propriu – are două feluri de contestatari, ambele tabere ignorând atât partea întunecată a internetului, cât și infidelitatea ”tool-urilor” și aplicațiilor de păstrare a informației:

1-,
O eroare constă în convingerea că internetul memorează tot și poți găsi absolut orice lucru, trecut și înscris acolo, oricând vrei.

În primul rând, nu știu câți acordă importanță faptului că, în căutările lor de informație relevantă, nu rareori, atunci când încearcă să acceseze un link, o referință, o bibliografie etc, apare binecunoscuta secvență ”404 – error – page not found”.  S-a închis un site, s-a pierdut o arhivă (multe ziare românești ale ”anilor nebuni” au pățit asta), s-a retras un document, a fost șters un document.
În plus – nu există nicio garanție că respectivul document nu a fost modificat, reeditat sau chiar rescris (chiar rescris din perspectiva unor fapte ulterioare, ca într-un soi de ”minister al adevărului”).

În al doilea rând, se întâmplă tot mai frecvent ca justiția să decidă ștergerea unor pagini scrise la timpul lor.

În urmă cu vreo doi ani, avocatul unui fost înalt funcționar public, ne tot soma să ștergem toate informațiile despre el de pe cursdeguvernare, întrucât ieșise la pensie și obținuse, în justiție, ”dreptul la uitare”. N-am șters nimic (alte instituții media au făcut-o), am invocat faptul că decizia judecătorescă nu se referea explicit la noi – și chiar dacă s-ar fi referit, am mai fi avut căi de atac pentru a ne apăra dreptul de-a păstra informația. De altfel, zilele trecute chiar număram cu un coleg de breaslă cazurile tot mai dese de ștergere de pagini, decise de justiție.

Justiție: dar nu e vorba, aici – asta în al treilea rând – doar de justiție:
marii giganți IT, care monopolizează navigarea pe internet și controlează întreg spațiul public online, pot decide – în baza unor politici proprii, în baza unor abordări ideologice de-a binelea, sau chiar în baza unor ficțiuni conjuncturale – ce apare și ce nu, la ce căutare apare și la care nu, ce se șterge și ce nu.

Mai rămâne să observăm aici că – din nefericire pentru naivii care cred altfel – istoria nu s-a încheiat, războaiele ideologice vor continua și în deceniile viitoare, utopiile și autoritarismele își vor urma ciclicitatea – iar cuvântul scris va fi mereu, așa cum a fost mereu, suspectul de serviciu:
s-au ars ele cărți și bibilioteci întregi – cum să nu poată dispărea pagini aflate la dispoziția oricui trebuie să șteargă ceva într-o anume conjunctură. Cel mai la îndemână și mai recent exemplu e decizia facebook de luna trecută, de a nu mai socoti ca ”teorie a conspirației” și a bana postările care opinau că virusul Covid-19 apărut la Whuan putea fi scăpar din laboratorul de la Whuan: dar postările au fost salvate, de fapt, de decizia lui Joe Biden de a redeschide ancheta privind originea viruslui de la Whuan.

2-,
A doua eroare e cea a contestatarilor scrisului tipărit care aduc ca argument atât noile obiceiuri de consum, cât și multimea instrumentelor de-a păstra o publicație sau o carte prin arhivare pe calculator.

Au dreptate doar până la un punct: când e vorba de documente puse la păstrare pentru câțiva ani. Istoria unei vieți – parcurse în toate evenimentele ei care au marcat profund, așa cum se întâmplă, viețile personale, înseamnă decenii de transformări tehnologice radicale:

unde sunt explorer-ul, office-ul –browsere de bază acum 10-20 de ani? Unde sunt ”discketele” – aia mare, neagră, apoi aia mică, elegantă – pentru care computerele aveau opțiunea, iar astăzi nu mai au nici măcar pentru CD-uri? Astăzi (încă) folosim stik-uri și memorii externe – dar peste 5 ani laptopurile sau gadgeturile nu ne vor mai oferi opțiunea de-a le folosi – conținutul a ceea ce citim, vedem, păstrăm etc va trece prin cloud – adică la dispoziția administratorului de cloud, și aici ne întoarcem la observația de mai sus cu administrarea spațiului public și privat.

Sau aplicațiile și instrumentele de deschidere a unui document – cum vor arăta ele peste 10-15 ani, când astăzi, dacă ai ratat o upgradare, ai nevoie de un IT-st să te ajute să deschizi documente sau foldere de acum 10-15 ani?

*

Uitându-ne pe ce a mai rămas din reprezentarea vieții noastre sociale și economice din ultimii 15-20 de ani, se cuvine să observăm nu doar că o bună parte din relevanța autentică s-a șters pur și simplu din spațiul public;  ci și că implicări personale, evenimente la care am fost martori sau în care am fost angajați – precum și momente de inflexiune pe care ar trebui să le putem revizita cu ușurință ca pe niște repere și modele de comparație – ne-au scăpat printre degete, iar a le transmite mai departe – cu usurința cu care o făceau cărturarii acum sute de ani – e practic imposibil:
peste vreo 20 de ani, un june care n-a trecut prin această bucată spectaculoasă de istorie va ști doar ce-i va arăta internetul la acea oră.

Ei, ce-i va arăta? – m-am întrebat atunci când am conceput (insistând și pe ideea de colecție) CRONICILE ca publicație exclusiv print, ferită, adică, de partea disruptivă a avântului tehnologic și de dependența de instrumente de citire pe care nu le mai putem controla.
Și, convins fiind că – odată potolită uimirea în fața accelerării tehnologiei și odată liniștiți după tensiunea socială care însoțește marile reașezări geopolitice – oamenii se vor reîntoarce la revizitarea propriului trecut, și știu că ideea și fraza tipărite nu vor înceta niciodată să aibă cititori și păstrători.

(Citiți și: ”Video / 7 lucruri despre CRONICI spuse de 7 cititori de top în 3 minute”)

*
PS:
Am scris acest text după îndelungi controverse pe care le-am avut cu mai mulți colegi de breaslă în privința CRONICILOR:
dincolo de ”literatura de o zi”, cum i se mai spune presei ”de cotidian”, există întotdeauna evenimente, fapte și oameni care configureaza ceva mai mult decât înseamnă ”presa”: unele se pietrifică în istorie pură, pe care e bine să o ai mereu la îndemână; în definitiv – vrei, nu vrei – tu ești jucătorul cel mai concret din această istorie.

***

***