Analiză

România și deficitul excesiv – ce este, ce riscăm, ce putem face

România a mai încălcat regula de deficit buget bugetar de maxim 3% din PIB în perioada de preaderare 1998 – 2001 și după aderare 2008… Mai mult

12.02.2020

Analiză

Salariul mediu net a urcat la aproape 700 de euro, productivitatea muncii industriale la -1,2%

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna decembrie 2019 a ajuns la 5.465 lei, cu 5,2% mai mare faţă de luna… Mai mult

11.02.2020

La obiect

Index necruțător la Capitalul Uman: la doar 60% din potențialul său de productivitate va ajunge, în medie, un tânăr român la maturitate

În medie, un copil născut în România, în 2017, va atinge la 18 ani doar 60% din potențialul său de productivitate, în condițiile actuale ale… Mai mult

11.02.2020

Chestiunea

Economia subterană – 21% din PIB, varianta de lucru a INS

La nu mai puțin de 21% PIB se ridică în România așa numita ”economie neobservată”. E vorba de activitățile economice care – într-un fel sau… Mai mult

10.02.2020

Cronicile

Viitorul Europei de Est – de la pericolele Europei Westfaliene, la spectrul unei Europe Tripolare. Și la ”spațiul dintre Germania și Rusia”

de Octavian Manea , 18.11.2018

Textul de mai jos e doar un fragment (adică doar ipoteza și intriga, la care trebuie să reflectăm)  din interviul apărut în revista (exclusiv print) ”CRONICILE Curs de Guvernare (despre ”CRONICI …” – un LINK-AICI ), luat de jurnalistul Octavian Manea, unuia din cei mai apreciați specialiști în maniera în care interacționează strategiile de securitate și de alianțe în Europa viitorului iminent:

E vorba de Luis Simon (foto) –  profesor specializat în securitate internațională la Institutul de Studii Europene, Universitatea Libera din Bruxelles și director al filialei Institutului Regal Elcano.

Tânărul profesor se apleacă peste Europa de Est ca ”spațiul dintre Germania și Rusia”, atrage atenția asupra reîntoarcerii la ”Europa Westfaliană” și configurează posibilitatea unei viitoare Europe tripolare.

Textul integral – cu toate considerațiile, unghiurile de abordare și punerea în context – poate fi citit în revista CRONICILE Curs de Guvernare – al cărui sumar poate fi studiat AICI-LINK.

(REDACȚIA)

***
Contextul:

Pe de o parte, multipolaritatea globală. În care SUA să fie constrânse de expansiunea Chinei la o atenție acordată zonei Asia-Pacific mai mare decât Europei. Pe de altă parte, ordinea europeană și echilibrele ei.

Prin situația prezentă, trecutul european se proiectează în viitor ca printr-o lentilă care-i asigură refracția: cât din vechea imagine se păstrează și ce lucruri vor arăta altfel?

Luis Simon –  profesor specializat în securitate internațională la Institutul de Studii Europene, Universitatea Libera din Bruxelles și director al filialei Institutului Regal Elcano din capitala europeană  – vorbește, într-un interviu pentru Cronicile, nu doar despre această ”lentilă”: ci și despre Europa de Est ca ”spațiul dintre Germania și Rusia.


CRONICILE:  În studiul scris pentru Royal United Services Institute (RUSI) din Londra vorbiți despre un nou ecosistem continental, unul care amintește mai degrabă de dilemele de securitate existente într-o lume care precede Uniunea Europeană.
Ce pericole se văd la orizont? Viitorul pare o combinație între Europa de dinaintea Primului Război Mondial și o Europă transformată într-un apendice geopolitic al Rusiei?

Luis Simon: Imaginea lumii de dinainte de 1914 este întotdeauna una recurentă. Și este parțial utilă, pentru că aceasta a fost o Europă multipolară, iar tipul de Europă spre care ne îndreptăm, are de asemenea un contur multipolar.

Eu văd Statele Unite, Germania și Rusia drept pilonii principali ai unei arhitecturii geopolitice în plină transformare, cu Regatul Unit și Franța ca piloni secundari.

Dar, într-un sens mai larg, nu sunt sigur că imaginea de dinainte de 1914 funcționează. Din două motive. Mai întâi pentru că, atunci, Europa era sistemul internațional. Puterile europene încă dominau lumea, prin intermediul imperiilor formale și informale. Ceea ce se întâmpla în Europa determina în mare măsură ceea ce se întâmpla în altă parte a lumii, iar ceea ce se întâmpla în lume era în mare măsură dictat de nevoile competiției europene. Astazi nu mai vorbim despre o astfel de realitate.

(Citiți și: ”Din ”Jurnalul unui negociator de politică externă” / Cristian Diaconescu – detalii despre cum s-au negociat, de fapt, dosarul Justiției și alte puncte sensibile ale aderării la UE”)

Nu aș merge atât de departe încât să spun că Europa s-a mutat la periferia sistemului internațional, cel puțin nu, încă. Europa rămâne încă unul dintre principalii piloni ai sistemului economic și comercial global, este un pol diplomatic și rămâne relevantă din punct de vedere tehnologic și militar. Dar nu mai este centrul politicii globale.

Tehnologic, economic și geostrategic, centrul gravitațional al politicii globale se mută spre axa maritimă indo-pacifică. De fapt, provocarea geostrategică principală pentru europeni este de a rămâne relevanți în axa extinsă a Indo-Pacificului. Deocamdată acest efort nu arată prea bine, chiar dacă unele țări precum Marea Britanie sau Franța și-au dat seama de acest lucru și vor să facă ceva în acest sens. Acesta este motivul principal pentru care o Europă multipolară nu este atât de relevantă la nivel sistemic. Este relevantă pentru europeni, desigur, dar nu sunt atât de sigur că asta va însemna resurecția unui coșmar regional.

Și așa ajungem la al doilea motiv pentru care nu cred că imaginea de dinainte de 1914 mai este adecvată. Atunci, statele europene care își disputau influența geopolitică erau dinamice din punct de vedere militar, naționaliste din punct de vedere politic și robuste demografic și economic. O astfel de realitate aparține trecutului. Naționalismul s-a diminuat în multe părți ale Europei, în special în Occident. Acest lucru se explică parțial prin succesul procesului de integrare europeană dar și prin răspândirea concepțiilor postmoderne din Europa contemporană. Demografic, lucrurile arată rău pentru Europa. Iar din perspectiva dinamismului economic și al inovării tehnologice, europenii subperformează în comparație cu alte țări și regiuni.

Nu în ultimul rând, există o anumită aversiune față de forța militară – și față de noțiunea că armata este o pârghie cheie de influență geopolitică – în cea mai mare parte a Europei. Aceasta înseamnă că implicațiile unui sistem european multipolar și dezechilibrat nu sunt neapărat cele care ar fi fost reprezentative pentru perioada de dinainte de 1914 – o competiție geopolitică feroce, cu un risc ridicat de război interstatal.

Rusia

Am rezerve și față de ideea că Europa devine apendicele geopolitic al Rusiei. Cu siguranță, Rusia poate genera o mulțime de probleme în Europa Centrală și de Est și ar putea foarte bine chiar să răstoarne parțial progresele de după 1989 din aceste regiuni. Iar acest lucru se întâmpla deja, cel puțin într-o oarecare măsură. Dar sunt sceptic față de capacitatea Moscovei de a afecta întregul sistem regional și de a transforma peninsula europeană în apendicele său geopolitic.

Rusia are câteva deficite structurale grave: economice, demografice, lipsa unei societăți civile autentice sau a unei ideologii atractive la nivel global. De asemenea, are vecini puternici pe flancul său estic, eurasiatic, care pot deveni o sursă de probleme majore în deceniile viitoare. Mă aștept ca relația cu China să devină tot mai greu de gestionat, mai ales în contextul în care China continuă să-și extindă influența economică și politică în sfera tradițională de influență a Rusiei sau chiar în Rusia, în locuri precum Siberia de Est, Mongolia, Asia Centrală și Arctica; și chiar în (dacă într-o măsură mai mică) Europa de Est.

În același timp, peisajul european al Rusiei nu este nici el lipsit de provocări. NATO se bucură de o adâncime strategică semnificativă. Din acest motiv comparațiile cu Războiul Rece nu sunt atât de utile: Marea Baltică este acum un lac al NATO (indiferent de eforturile recente ale Rusiei de a răsturna această situație); prezența continentală a NATO ajunge până la 100 km distanță de Sankt-Petersburg, în nord, și cuprinde cea mai mare parte a peninsulei Balcanice în sud; ocupă cea mai mare parte a Mării Mediterane și o parte a Mării Negre. Și în cele din urmă, chiar dacă acceptăm premisa că Statele Unite se retrag din Europa – o aserțiune contestată – vor exista limite inerente ale acestui proces.

SUA

Chiar dacă ascensiunea Chinei obligă SUA să opteze pentru o rebalansare masivă spre Asia-Pacific, păstrarea unei zone tampon de securitate în Europa va rămâne probabil o prioritate geostrategică a Washington-ului. Și, chiar dacă presupunem că o rebalansarea spre Asia ar forța Statele Unite să tolereze un grad mai mare de instabilitate geopolitică în anumite părți ale Europei, un astfel de proces are limitele sale.  Hegemonia Rusiei asupra continentului este de netolerat. În plus, nu aș exclude încă marile puteri occidentale. După standardele teatrului european, acestea sunt în continuare redutabile din punct de vedere tehnologic și militar și cu siguranță o contrapondere pentru Rusia.

CRONICILE: Cu un rol potențial diminuat al puterilor anglo-saxone in viitorul Europei, la ce tip de ordine am putea asista pe continent? Care sunt variabilele geopolitice centrale în reconfigurarea balanței continentale?

Luis Simon: Europa se confruntă în prezent cu o criză a echilibrului de putere, generată de trei evoluții structurale:

tendința de retragere a SUA, leadership-ul emergent al Germaniei în UE și încercările Rusiei de a recrea o sferă de influență în Europa de Est.

O temă centrală este tensiunea aparentă dintre putere și vulnerabilitate care planează asupra arhitecturii geopolitice europene.

Statele Unite sunt, cu siguranță, cel mai puternic actor din Europa. Dar America are lucruri mai importante de gestionat în Pacific și s-ar putea să nu mai fie interesată să garanteze stabilitatea europeana așa cum ne-am obișnuit până acum.

Germania și Rusia vor umple o parte din spațiul lăsat liber de SUA, dar nici una nu pare să aibă forța, legitimitatea sau (în cazul Germaniei) dorința de a susține ordinea europeană. Rezultatul: o Europa a nimănui.

Mi se pare că în general acordăm prea multă atenție retoricii și instituțiilor internaționale. Și cred că riscăm să pierdem din vedere perspectiva geopolitică de ansamblu. Instituții precum NATO și UE sunt instrumente care reflectă și ajută proiectarea intereselor marilor puteri. Ele pot facilita cooperarea și pot genera stabilitate în sistem.

Dar, în opinia mea, securitatea europeană și echilibrul său depind de două variabile interdependente:

pe de o parte, prezența militară a Americii pe continent; în al doilea rând, de faptul că Statele Unite continuă să aibă interes în conservarea unui echilibru regional al puterii în Europa, ceea ce înseamnă că Washingtonul se angajează să-și folosească capacitățile globale pentru a corecta posibilele dezechilibre regionale (indiferent dacă acestea sunt staționate permanent sau nu în teatrul european).

Germania

CRONICILE: În ultima vreme, Berlinul prin vocea ministrului său de externe, Heiko Maas, a semnalat că subscrie la noțiunea franceză de “multilateralism puternic”. Ba chiar vorbește despre o alianță a democrațiilor pentru apărarea ordinii multilaterale și care să substituie absența SUA. Dar poate Berlinul crede cu adevărat în apărarea multilateralismului fără a-și dezvolta și o componentă credibilă de hardpower?

Luis Simon: Răspunsul scurt este nu.

Și asta pentru că Germania nu are opțiuni simple aici. Cel puțin nu atât cât nu va exista o veritabilă revoluție în ceea ce privește cultura sa strategică, a aversiunii sale față de folosirea forței. În lipsa unei astfel de revoluții, Germania are un set limitat de opțiuni: poate continua să-și delege securitatea către Statele Unite; poate să se angajeze într-un dialog serios despre o apărare comună cu Franța (fie într-un format UE, fie bilateral); sau pur și simplu să pivoteze către Rusia. Niciuna dintre opțiuni nu le exclude pe celelalte. Iar din experiența recentă putem concluziona că în Germania va exista tendința de a flirta cu toate cele trei.

Și acest lucru poate din cauza sentimentului că un portofoliu diversificat de opțiuni strategice atenuează dependența sa. Sau poate pentru că diferitele categorii de public din Germania (atlantiștii, europenii, prietenii Rusiei) susțin diferite cursuri de acțiune.

În sine fiecare dintre opțiuni are o parte negativă. Dependența totală de Statele Unite a fost întotdeauna o preocupare, ceva care trebuie atenuat. Acum aceasta a devenit toxică din punct de vedere politic pe fondul retoricii agresive (aproape umilitoare) a lui Donald Trump împotriva Germaniei.

Opțiunea franceză, care este adesea umflată retoric are puține șanse să decoleze. Rațiuni extrem de puternice stau în calea unui astfel de proiect. De exemplu diferențele profunde de cultură strategică dintre Franța și Germania. Franța privește puterea militară nu doar prin lentila apărării și a descurajării, dar și ca mijloc de promovare a politicii sale externe și a intereselor economice.

Germania respinge o astfel de viziune. Germania percepe forța militara ca pe un instrument defensiv, utilizabil doar în ultimă instanță. Un alt motiv este acela că, pentru ca o adevărată uniune franco-germană să funcționeze, ar fi trebuit să existe o formă de partajare a umbrelei de descurajare nucleară a Franței. Însă este puțin probabil ca diminuarea controlului politic asupra arsenalului său nuclear să fie acceptată de francezi. Acesta este un simbol al autonomiei politice și strategice a Parisului. În același timp este puțin probabil ca Germania să accepte o poziție de subordonare strategică față de Franța.

Nu în ultimul rând, există opțiunea de a pivota către Rusia. Acest lucru are, de asemenea, limite clare, inclusiv din perspectiva că mulți în Germania vor considera gestul ca fiind nechibzuit din punct de vedere strategic dar și pentru că Statele Unite și celelalte mari puteri occidentale nu o vor tolera.

Recapitulând, orice încercare din partea Germaniei de a se baza pe legăturile sale franceze sau ruse în efortul de emancipare strategică are toate șansele să se întoarcă împotriva sa. De aceea, Trump ajunge să fie atât de frustrant pentru mulți în Berlin: pentru că pârghia strategică (și politică) pe care Washingtonul o are asupra Germaniei este profundă.

Cu siguranță, vom auzi tot mai mulți politicieni germani care își vor intensifica discursul privind autonomia strategică. Și chiar putem asista la mici progrese franco-germane în sfera militară. Iar Germania va continua să rămână tentată să-și rebalanseze poziția față de Rusia. Dar, în cele din urmă, nici una dintre opțiuni nu este fezabilă. Alternativa, desigur, este ca Germania să se bazeze mai mult pe ea însăși și să-și depășească tabuurile. Dar este oare gata pentru un astfel de salt? Și, poate și mai important, sunt vecinii săi pregătiți pentru un astfel de salt?

Europa Centrală și de Est – ca ”spațiul dintre Germania și Rusia”

CRONICILE: Istoria ne arată că atunci când balanța de putere continentală este tulburată, victima geopolitică devine spațiul dintre Germania și Rusia. Cum vedeți obiectivele Washingtonului în Europa Centrală și de Est?

Luis Simon: Dacă analiza mea este corectă și Germania și Rusia sunt într-adevăr (alături de Statele Unite) principalii piloni ai ordinii contemporane europene, atunci parafrazându-l pe Lordul Ismay, politica SUA față de “spațiul dintre” ar trebui să urmeze un dublu obiectiv:

(……)

***

Despre cum tind să se cristalizeze lucrurile în ecuația mondială a puterii și despre poziția Europei de Est în mijlocul acestei reevaluări între SUA, UE, Rusia și China,

mai mult, în  CRONICILE Curs de guvernare (publicație exclusiv print)Un LINK AICI la sumar.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 18.11.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

CSAT convocat miercuri pentru coronavirus. Klaus Iohannis: Fac apel la calm, să se respecte normele de igienă

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va convoca miercuri Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru discutarea strategiei de prevenire a unei epidemii… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis, reacție la decizia CCR: În 2-3 zile voi anunța următorul demers, au scăzut șansele pentru anticipate

Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va anunța ”în două-trei zile” următorul său demers în procedura de instalare a unui nou guvern. Șeful statului… Mai mult

Stiri

Pregătiri pentru Covid-19 / Ministrul Sănătății: Materialele de urgență vor sosi în martie, PSD a lăsat stocuri 0

Mariana Bechir

România nu are niciun fel de stocuri cu materiale de urgență, iar primele echipamente de protecție vor sosi la începutul lunii martie, a declarat ministrul… Mai mult

Stiri

Cum se poziționează partidele față de decizia CCR

Razvan Diaconu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat luni că PSD nu va face nicio propunere de prim ministru la următoarelșe consultări politice care ar urma să… Mai mult

Stiri

Digi Communications câștigă mai mult în Spania decât în România la telefonia mobilă

Adrian N Ionescu

Cei peste 1,89 milioane de abonați din Spania la serviciile de telefonie mobilă ale Digi Communications N.V. (DIGI) au adus mai mulți bani decât cei… Mai mult

Stiri

CCR a admis contestația PSD, președintele trebuie să desemneze un candidat care poate forma o majoritate în Parlament

Vladimir Ionescu

Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier,… Mai mult

Stiri

Gazele din Marea Neagră: OMV reclamă nevoia unui „consorțiu stabil” pentru Neptun Deep

Adrian N Ionescu

„În cazul marelui nostru proiect de gaze, Guvernul român se mișcă în direcția corectă, dar avem nevoie de un consorțiu stabil”, anunță Rainer Seele (foto),… Mai mult