miercuri

27 martie, 2024

29 decembrie, 2021

Statele Unite și Rusia vor purta discuțiile mult așteptate la începutul lunii ianuarie, pe agendă figurând securitatea europeană și conflictul din Ucraina, după ce Moscova a cerut NATO să își oprească expansiunea spre est.

Viceministrul rus de externe Serghei Ryabkov a confirmat marți data reuniunii – 10 ianuarie – și aprecizat, potrivit Euractiv, că discuțiile vor avea loc la Geneva, acolo unde președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit pentru primul lor summit, în iunie.

În condițiile în care delegațiile celor 2 state sunt în plin proces de negociere al agendei, conținutului și concluziilor întrevederii nu este clar, deocamdată, care este nivelul de reprezentare al părților la discuțiile din 10 ianuarie.


Reprezentanții Rusiei și ai NATO sunt de asemenea așteptați să se întâlnească pe 12 ianuarie, în timp ce Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care include Rusia și Statele Unite, va aborda tensiunile în ziua următoare.

Ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, care preia conducerea OSCE în noul an, se va adresa la întâlnire, a declarat un purtător de cuvânt al organizației fondate în timpul Războiului Rece.

Administrația Biden a asigurat marți că toate detaliile discuției cu Vladimir Putin vor fi comunicate tuturor partenerilor europeni.

În paralel, secretarul Apărării Lloyd Austin a ordonat grupului de atac al portaavionului USS Harry Truman să își amâne marșul spre Orientul Mijlociu și să rămână în Mediterana. Scopul ordinului este acela „de a-i asigura pe aliații și partenerii noștri cu privire la angajamentul nostru față de apărarea colectivă”, a spus un oficial al Apărării.


Discuțiile au loc după săptămâni de tensiuni sporite, Washingtonul acuzând Rusia că adună zeci de mii de trupe la granițelei Ucraine și că plănuiește o invazie în această iarnă.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Moscova, în cadrul discuțiilor, va adopta o „linie dură” pentru a-și apăra interesele și a evita „concesiile”. La ONU, reprezentantul adjunct al Rusiei, Dmitri Polyanskiy, a spus însă că discuțiile ar trebui să fie „serioase”, dar și că proiectele de acorduri ale Rusiei nu constituie un „ultimatum” pentru Statele Unite.

Statele Unite și partenerii săi europeni au amenințat că vor impune sancțiuni economice dure dacă Rusia invadează Ucraina, propunând totodată demararea de negocieri.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a spus că interesele Ucrainei nu vor fi ignorate în încheierea oricărui acord cu Rusia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: