6 ore de negocieri cu ușile închise între SUA și Rusia la Istanbul
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul „consultări pozitive” pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret. „Noua rundă

Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare, a declarat duminică, după revenirea de la Washington, emisarul economic special al președintelui
Discuțiile dintre oficialii ruși și cei americani în vederea încheierii unui armistițiu în Ucraina, desfășurate luni, la hotelul Carlton-Ritz din Riad, s-au concentrat pe restabilirea
Principalul consilier pe politică externă al președintelui rus Vladimir Putin a declarat joi că a informat Washingtonul că un armistițiu de 30 de zile, propus
Ministerul rus de Externe a dat asigurări marţi că Rusia este „pregătită” de negocieri cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. După discuția telefonică
Statele Unite şi aliaţii săi sunt pregătiţi să discute cu Rusia în cadrul negocierilor pe tema Ucrainei despre posibilitatea ca fiecare parte să-şi limiteze exerciţiile
Statele Unite și Rusia vor purta discuțiile mult așteptate la începutul lunii ianuarie, pe agendă figurând securitatea europeană și conflictul din Ucraina, după ce Moscova
Nu mai puțin de 3 întâlniri urmează să aibă loc în ianuarie între Rusia și Occident – negocieri de la care se speră nu doar
Textul de mai jos e o înșiruire de fragmente din articolul ”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei”, apărut în revista – exclusiv print