Salariul minim se îndreaptă vertiginos spre 1 euro pe oră: Cum câștigă statul mai mult decât salariatul

De la 1 iulie 2015, salariul minim pe economie ar urma să treacă pragul psihologic de 1 euro pe oră, potrivit actului normativ pe care Guvernul vrea să-l implementeze. Ca primă treaptă spre acest deziderat, se vor acorda 975 lei pe lună brut (5,781 lei/oră) de la 1 ianuarie și 1.050 lei pe lună brut (6,225 lei/oră) de la 1 iulie.

În expresie netă (bani în mână), este vorba despre o creștere a salariului minim de la 671 lei în acest moment la 724 lei de la 1 ianuarie 2015 și 777 lei la 1 iulie 2015. Ceea ce ar însemna 4,60 lei pe ora lucrată la salariul minim pe economie de la mijlocul anului viitor. Sau ceva mai mult de 1 euro pe oră, dacă se păstrează stabilitatea actuală a cursului de schimb.

Este o creștere semnificativă a puterii de cumpărare la nivelul păturilor sociale aflate în situația de sărăcie relativă dar care, din păcate, nu ține cont de situația familială a fiecăruia. De reținut, odată cu majorarea semnificativă a salariului minim statul va recupera sume importante din taxarea suplimentară a angajatului la asigurări sociale, sănătate, șomaj și impozit pe venit și din aplicarea la o sumă mai mare a celelorlalte contribuții achitate de angajator în afară de CAS-ul redus cu 5%.

Coincidență sau nu, diminuarea cu cinci puncte procentuale a contribuțiilor de asigurări sociale la angajator va echivala cu exact aceleași dări către stat achitate de angajator pe medie în 2015 ca și în prima jumătate a lui 2014. Asta deoarece 26,3% la un salariu brut de 975 lei în prima parte a anului viitor și 1.050 lei în cea de a doua e tot una cu 20,8% la un salariu brut de 850 lei (266 lei).

Dacă ne uităm la evoluția din ultimii șase ani, practic, pe ansamblul anului 2015 salariul minim va crește la fel ca în 2013 și 2014, dar în două trepte a câte 75 de lei și nu de 50 de lei. Pe media anuală, creșterea salariului brut în 2015 față de 2014 ar urma să fie de 15,7% iar cea a salariului net de 14,7% ( ceea ce arată încă odată, dacă mai era nevoie, faptul că nu avem efectiv o cotă de impozitare unică).

De remarcat, prin prisma schimbărilor care au avut loc la guvernare, trecerea de la paliere de doi ani (2009 – 2010 și 2011 – 2012), cu un salt de circa 10 euro, la accelerarea creșterii salariului minim, anuală și tot mai pronunțată (12 euro, 15 euro, 20 euro la valorile medii ale salariului minim net și la cursul prognozat al euro).

Cum câștigă statul mai mult decât salariatul

Dacă se face raportul dintre salariul minim net (bani în mână, efectiv încasați) și cel brut (folosit ca bază de calcul pentru impozitare), se poate observa cum partea ce rămâne salariatului se diminuează cu trei procente pe parcursul a șapte ani, în timp ce cota care revine statului prin taxare va urca în 2015 până la 26%, față de doar 23% în 2009.

Explicația constă în păstrarea nemodificată a deducerii personale de 250 lei încă din anul 2005, atunci când a fost introdusă. Indexarea deducerii cu inflația pe ultimii zece ani și extinderea ei la membrii familiei ar fi dus la un cuantum de aproape 500 de lei în prezent, care ar fi permis aplicarea unui impozit pe venit egal cu zero în cazul salariaților cu nevasta casnică sau cu un copil în întreținere.

Totodată, impozitarea ar fi fost mai mică la angajator, deoarece s-ar fi putut acorda același salariu net cu un salariu brut mai redus. Astfel, am fi avut avantaje și în planul protecției sociale și în cel al costurilor cu forța de muncă. Singura, dar marea problemă, este că nu ar mai fi crescut la fel de mult și de repede încasările la bugetul statului din impozitarea muncii.

Este și motivul pentru care s-a preferat varianta mai facilă a majorării venitului salarial minim, combinată cu amnezia în privința indexării deducerii personale. Salariul minim brut de la momentul când a fost stabilită deducerea de 250 lei era de doar 310 lei, cu un raport între deducere și salariu de 80%.

La cotele actuale de impozitare pentru pensii, sănătate și șomaj, celor 310 lei salariu brut le-ar fi corespuns un impozit pe venit de 1 leu și 40 de bani. La cei 1.050 de lei de la mijlocul anului viitor, salariații vor ”sărbători” trecerea pragului de 100 lei dări similare achitate către stat. Altfel spus, la un salariu de 3,4 ori mai mare, impozitul va fi de 67 ori mai mare, adică de aproape 20 de ori mai mult.

Ceea ce contează atunci când se percep impozitele pentru circa 1,5 milioane salariați (dintre care aproape o treime bugetari).

Alte efecte

Reamintim că, potrivit cifrelor comunicate oficial, de majorarea de la 850 la 900 de lei a salariului de baza minim brut au beneficiaseră la mijlocul acestui an 966.405 salariați, dintre care 281.542 bugetari și 684.863 din sectorul privat.

Dat fiind numărul relativ mare de angajați care au înscris salariul minim pe economie în cartea de muncă, creșterea salariului minim este o modalitate sigură de majorare a încasărilor la bugetele de asigurări sociale, sănătate și șomaj. Dar și o modalitate de a majora costurile salariale, implicit de a reduce competitivitatea produselor și serviciilor oferite.

De aceea se și impunea reducerea CAS la angajator, tocmai pentru a compensa cumva la nivelul costurilor cu forța de muncă, taxarea suplimentară provenită din creșterea rapidă a salariului minim și de a preveni deplasarea către plata la negru.

Per total, acest tip abordare va afecta mult mai puțin decât se crede bugetul statului. Mai degrabă, ”compactarea” salariilor, cu reducerea ecartului între minim și maxim, și neglijarea deducerilor ( dispunere care amintește de situația de dinainte de 1989) va avea efectul de a descuraja munca de o productivitate superioară și/sau asumarea fiscalizării acesteia.

Forța de muncă ”europenizată” ar fi fost mult mai mulțumită cu o creștere generală a deducerilor (de natură să stimuleze munca pe principiul statului care îți ia mai puțin din ce-ai produs, dacă ai obligații familiale), nu cu o majorare nominală spectaculoasă, dar discutabilă, a veniturilor reduse. Mai ales că, paradoxal, cota de impozitare efectivă crește la fiecare indexare și se apropie de cea oficială de 16%.

Cota unică este aplicată asupra veniturilor impozabile ( reduse prin aplicarea cel puțin a deducerii personale) și nu asupra salariului brut.

Cheia optimizării pe model occidental, ar fi o cotă nominală mai mare de 16% dar (pe calea unei deduceri universale de, să zicem, 500 lei pe lună) o cotă efectivă de impozitare semnificativ mai mică pentru cei care își asumă obligația de a întreține alte persoane.