modalitate (procedeu economic) de prevenire a erodării puterii de cumpărare a populaţiei, prin realizarea unor corelaţii între salarii, pe de o parte, şi preţuri, costul vieţii, productivitate, pe de altă parte. I. poate avea ca funcţie secundară (după opiniile diferiţilor specialişti) transmiterea presiunilor inflaţioniste asupra costurilor, ocupării, preţurilor şi rentabilităţii, investiţiilor şi cererii globale. I. se corelează şi cu alte variabile economice şi sociale, cum ar fi: volumul ocupării şi şomajul, costul nominal şi real al forţei de muncă, diferite aspecte şi laturi ale echilibrelor macroeconomice-microeconomice şi sociale. Tehnicile de i. îmbracă multiple forme adaptate în special la negocierile colective din perioadele inflaţioniste. Practica i. este apreciată ca o pârghie solidă a politicii sociale pornind de la obiectivele sale: nivelul de trai şi calitatea vieţii (v. Clauza de indexare).
