sâmbătă

15 iunie, 2024

aplicații AI pentru gestionarea banilor

24 mai, 2024

La ora actuală, inteligența artificială a evoluat suficient de mult încât poate fi folosită pentru o mai bună organizare a timpului, a vieții profesionale și personale și inclusiv a finanțelor proprii. Astfel, pe piață există numeroase aplicații AI pentru gestionarea banilor, care îi ajută pe utilizatori să economisească bani.

Aplicații AI de economisire

1. Wally este o astfel de aplicație financiară axată pe gestionarea bugetului, se arată într-un ghid despre aplicații AI pentru gestionarea banilor realizat de publicația bankrate.com. Aplicația este complet automatizată și urmărește cheltuielile, fluxul de numerar și facturile, ajutându-i pe utilizatori să ia mai ușor decizii privitoare la buget.

Wally clasifică toate tipurile de cheltuieli, precum și fluxurile de venituri ale utilizatorilor din diferite conturi: cele curente, de economii, cardurile de credit, investiții, împrumuturi etc. Aplicația cuprinde și un software de prognoză, care este folosit pentru a face sugestii personalizate cu privire la cât și când să economisiți. Recomandările sunt făcute prin intermediul lui WallyGPT, un chatbot integrat în aplicație.


Folosind algoritmi de analiză predictivă, aplicația îi ajută pe utilizatori să anticipeze cheltuielile lunare și generează planuri de economii personalizate.

Wally este gratuită și compatibilă cu conturile bancare din peste 70 de țări, fiind așadar disponibilă pentru utilizatori care dețin diverse valute.

Aplicații AI pentru gestionarea banilor – exemple

2. Cleo este un chatbot financiar dotat cu inteligență artificială. Chatbotul poate analiza finanțele utilizatorului, iar apoi poate răspunde la întrebări de bază precum „Câți bani trebuie să economisesc pentru o vacanță anul acesta?”, mai arată sursa citată.

Cleo poate oferi și analize mai avansate, cum ar fi o comparație a diverselor tipuri de cheltuieli. Cu funcția de economisire automată, aplicația determină cât de mult poate economisi o persoană într-un anumit interval de timp. De asemenea, programul permite ca utilizatorul să își seteze un fel de „amendă”, astfel încât atunci când cheltuie bani pe lucruri neimportante, aplicația va muta o sumă stabilită anterior, ca de exemplu 50 de lei, în contul de economii.


După cum arată bankrate.com, punctul forte al lui Cleo constă în abordarea sa interactivă. Oferind feedback în timp real și sfaturi personalizate, utilizatorii sunt îndrumați către decizii mai bune cu privire la cheltuielile lor. Aplicația este gratuită.

Aplicații AI pentru gestionarea banilor și a plăților

3. Rocket Money este o aplicație potrivită pentru gestionarea plăților recurente. Folosind inteligența arficială, ea urmărește toate abonamentele și diverse alte plăți recurente într-un centru de control al cheltuielilor.

Cu ajutorul aplicației, utilizatorii pot identifica ce plăți recurente reprezintă cheltuieli inutile, iar apoi Rocket Money le va anula. Și această aplicație are o funcție de economisire automată, inclusiv o funcție care prezice cât de mult poate economisi o persoană o dată la câteva zile. Aplicația transferă automat această sumă de bani în contul de economii.

Aplicația are atât o versiune gratuită, cât și unele premium, ce costă între 3 și 12 dolari pe lună.

aplicații AI pentru gestionarea banilor
Foto: canva.com / pixabay.com

Aplicații AI pentru gestionarea banilor – listă

4. Albert este un instrument financiar care îi ajută pe utilizatori să economisească bani, să își construiască un portofoliu de investiții și să își monitorizeze conturile pentru a detecta eventualele activități suspecte, notează slashgear.com. De asemenea, aplicația le oferă utilizatorilor eligibili un avans în numerar de până la 250 de dolari.

Albert analizează veniturile, cheltuielile și facturile utilizatorilor. Luând în calcul toți acești factori, aplicația pune automat deoparte o sumă de bani în fiecare săptămână. Pentru a utiliza instrumentul de economisire al lui Albert, utilizatorii trebuie să se înscrie pentru un plan de abonament numit Genius. Membrii eligibili care optează pentru acest plan pot câștiga bonusuri în numerar în funcție de soldul lor de economii din fiecare lună. Abonamentul pentru Albert costă 15 dolari pe lună.

Aplicații AI pentru reduceri online

5. PayPal Honey este o aplicație potrivită pentru cumpărături online. Aplicația are o extensie de browser care caută reduceri și discount-uri pe internet și le aplică automat de fiecare dată când utilizatorii fac shopping online. De asemenea, aplicația oferă recompense bănești de tip cash-back pentru anumite achiziții. Aplicația este gratuită și, potrivit Honey, utilizatorul tipic economisește în jur de 126 de dolari pe an cu această aplicație.

Foto: Firmbee / canva / pixabay.com

Dacă acest articol despre aplicații AI pentru gestionarea banilor vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Aplicații AI educative. 9 instrumente utile pentru elevi și profesori
Inteligența artificială în educație. 4 avantaje majore și 8 exemple
Inteligența artificială în școli. 10 aplicații și 3 sfaturi pentru profesori
Aplicații AI pentru sănătate. Cum te pot ajuta Ada, Buoy, SkinVision, Noom
Inteligența artificială în medicină. 5 aplicații și 4 beneficii
Inteligența artificială în administrație publică. Exemple și beneficii
Inteligența artificială în agricultură. 3 avantaje majore și 10 aplicații
Inteligența artificială în justiție și aplicarea legii. 7 tipuri de utilizări

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: