miercuri

17 iulie, 2024

9 mai, 2023

Într-un discurs de Ziua Europei rostit în plenul PE de la Strasbourg cancelarul german le-a amintit, marți, europarlamentarilor că lumea devine din ce în ce mai multipolară și le-a transmis că Europa ar trebui să caute mai multă cooperare globală în condiții egale.

„Cei nostalgici după visul unei puteri mondiale europene, cei care servesc fanteziilor superputerilor naționale sunt blocați în trecut”, a spus Olaf Scholz în hemiciclul de la Strasbourg, citat de Deutsche Welle.

Mesajul cancelarului federal contrastează cu cel al președintelui francez Emmanuel Macron, care a pledat recent pentru ideea ca UE să devină o putere globală.

(Citește și: ”Interviu Daniel Fiott / Europa dintre SUA, China și Germania: strategic și economic”)


Cancelarul Scholz a punctat că „Statele Unite rămân cel mai important aliat al Europei” iar această relație transatlantică ar trebui consolidată prin investiții europene mai mari în securitate și apărare, reziliență civilă, suveranitate tehnologică și surse independente de mărfuri esențiale.

UE nu trebuie să se lase intimidată de Putin

Discursul rostit de Scholz în ziua în care Uniunea Europeană sărbătorește anii fără conflicte militare pe care i-a trăit după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc simultan cu cel susținut în Piața Roșie din Moscova de președintele rus Vladimir Putin, cu ocazia sărbătoririi de către ruși a victoriei în războiul împotriva Germaniei naziste.

(Citește și: ”Articol comun Macron-Scholz în FAZ: Apel la întărirea „suveranităţii” UE”)

Europa va fi auzită doar dacă vorbește cu o singură voce, a spus Olaf Scholz. „Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a arătat cât de esențială este această realizare”, a adăugat cancelarul german. UE are nevoie de o cooperare militară mult mai strânsă, a mai punctat șeful guvernului de la Berlin.

„La Moscova, la 2.200 de kilometri nord-est de aici, defilează soldații, tancurile și rachetele lui Putin. Să nu ne lăsăm intimidațide o asemenea demonstrație de forță”, a spus Olaf Scholz. El a cerut europarlamentarilor: „Să rămânem neclintiți în sprijinul nostru pentru Ucraina, atât timp cât este necesar”.

Legături complicate cu China


Invazia rusească în Ucraina a scos în evidență dependența Uniunii Europene, și în special a Germaniei, de importurile de energie de la Moscova. Există temeri similare cu privire la dependența excesivă față de China.

Și chiar dacă este de acord că este nevoie de schimbări în raporturile cu Beijingul, liderul german vede China drept un partener.

(Citește și: ”Politico – foc de artilerie înspre Olaf Scholz, înaintea vizitei la Casa Albă: ”SUA constată că Zeitenwende este un miraj”)

„Relația noastră cu China este descrisă în mod adecvat de triada partener – concurent – rival sistemic, unde rivalitatea și concurența din partea Chinei au crescut, fără îndoială”, a apreciat Olaf Scholz.

Cancelarul este însă de acord cu ideea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, conform căreia Europa ar trebui să reducă riscurile legate de dependențele sale economice de Beijing.

Reformarea Uniunii – să renunțăm la unanimitate, spune Olaf Scholz

Olaf Scholz a vorbit și despre nevoia de reformă în Uniunea Europeană. În special, el dorește ca deciziile, inclusiv în ceea ce privește relațiile externe, să fie luate mai degrabă de majoritate decât de unanimitate.

„Este foarte logic să încheiem rapid noi acorduri de liber schimb cu Mercosur, Mexic, India, Indonezia, Australia, Kenya și – pe termen lung – cu multe alte țări”, spune cancelarul german. În ce privește relațiile cu Africa, parteneriatele ar trebui „să lase în urmă viziunea eurocentristă a trecutului” și să depășească spiritul colonialismului.

„Dacă vom continua negocierile inutile asupra noilor acorduri de liber schimb în anii următori, alții vor dicta regulile – cu standarde de mediu și sociale mai scăzute”, a avertizat șeful Guvernului federal.

În ce privește migrația, Olaf Scholz a amintit că multe părți ale Europei au nevoie urgent de forță de muncă din afara UE și pentru asta e nevoie de o reformă a dreptului de azil – cât mai rapid cu putință, înaintea alegerilor europene de anul viitor.

Olaf Scholz mai dorește și ca UE să-și țină promisiunea față de potențialii membri, cum ar fi țările din Balcanii de Vest, după ce acestea vor întreprinde reformele necesare pentru a putea adera la blocul comunitar.

Critici anticipate formulate de liderul german al grupului PPE

Înaintea discursului, criticii din Parlamentul European ai cancelarului, cum ar fi Manfred Weber, reprezentant german al grupul Partidului Popular Europeni, de centru-dreapta, a acuzat coaliția politică de la Berlin, condusă de Olaf Scholz, că a eșuat să aibă „poziții clare și agreate” în probleme importante.

Martin Weber a criticat politicile Berlinului cu privire la China și a contestat intervențiile guvernului german în forma finală a acordului de eliminare treptată a vehiculelor cu motoare cu ardere internă, despre care a spus că sunt dăunătoare credibilității Germaniei.

Liderul grupului Verzilor din Parlamentul European, Terry Reintke, a amintit de dezamăgirea multora dintre central și est-europeni în legătură cu ceea ce el consideră întârzierea răspunsului lui Olaf Scholz la agresiunea rusă din Ucraina.

Percepția, a apreciat Reintke, a fost „că totul a venit foarte încet” și că a fost mereu nevoie ca orice gest „să fie smuls de la Berlin”, iar și iar.

***

(Citește și: ”Interviu Daniel Fiott / Europa dintre SUA, China și Germania: strategic și economic)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: