Lumea privește deja dincolo de războiul din Ucraina, pe două direcții: Europa, cu o Rusie slăbită, pe de o parte, și confruntarea dintre SUA și China, cu o Germanie încă nepoziționată, pe de altă parte.
În background rămâne însă realitatea dominantă a revenirii competiției geopolitice. Va repeta Germania eroarea de-a fi devenit dependentă de Rusia și în cazul Chinei?
Este mult-discutata Zeitenwende a Berlinului reală? În ce măsură va transforma securitatea europeană și percepțiile Flancului Estic? Vor rămâne SUA să apere Europa sau se vor concentra exclusiv pe Indo-Pacificul, care a început deja să fiarbă?
Textul de mai jos e preluarea unor fragmente din numărul 84 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, apărută sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace” (LINK-AICI), unde poate fi citită analiza integrală.
Dr. Daniel Fiott (foto) este coordonatorul programului de Defence and Statecraft de la Brussels School of Governance (BSoG), Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB).
***
CRONICILE:
Traumele sunt evenimente tectonice care schimbă paradigmele existențiale atât pentru indivizi, cât și pentru națiuni. Este agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și, în sens mai larg, reîntoarcerea războiului convențional și a unei lumi modelate tot mai mult de competiția strategică o astfel de schimbare pentru Europa? Suntem în pragul unei schimbări de cultură strategică pentru orizontul anului 2030?
Daniel Fiott:
Trauma ucraineană are un efect catalizator asupra securității europene.
Acest lucru nu îl vedem doar în cazul NATO, forțând-o să se întoarcă la misiunea și la valorile fondatoare, dar și în cazul UE, presată să fie mult mai ambițioasă ca în trecut. De exemplu, finanțarea și furnizarea de echipamente letale sub umbrela UE pentru un stat din Est erau de negândit înainte de februarie 2022.
Aș fi însă mult mai rezervat în cazul culturii strategice. Noțiunea implică un proces de învățare colectivă și nu știu dacă și când se va întâmpla. Dar avem o dilemă. Să ne imaginăm un scenariu în care Rusia a fost învinsă și nu mai are capacitatea de a ataca Ucraina. Îmi este teamă că în acel moment vom reveni la poziția noastră relaxată. Trebuie să înțelegem că atunci când vorbim despre o eră a competiției strategice, ea nu se reduce doar la Rusia. Lumea de dincolo de Europa, dominată de competiția dintre marile puteri, tocmai a devenit un loc mai întunecat. Și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru.
(…………………………………………………………)
CRONICILE:
Este schimbarea de paradigmă – acea Zeitenwende anunțată de Olaf Scholz în februarie – expresia unui nou consens care apare în Germania în privința rolului pe care cea mai mare economie europeană vrea să și-l asume în securitatea europeană? Cancelarul Scholz spune că Germania trebuie să devină piatra de temelie a apărării convenționale în Europa și cel mai bine echipată forță de pe continent. Este un deziderat realist?
Daniel Fiott
Zeitenwende reprezintă o discuție importantă. În același timp, sunt tentat să spun că nu experimentăm doar un Zeitenwende limitat la Germania, ci unul larg european, ceea ce este un fenomen și mai complicat.
(………………………………………………………)
Problema de fond este dacă transformarea germană va avea un impact pe termen lung, chiar în contextul acesta marcat de istorie și cu o coaliție de guvernare complicată. Iar testul stă în fapte, nu în retorică, în angajamente.
Chiar și cu cele 100 de miliarde de euro anunțate – și probabil suma este mai mică dacă ținem cont de inflație – Germania nu este la nivelul la care ar fi trebuit să fie o țară cu potențialul ei. Menirea acestui fond este aceea de a plasa Germania pe o poziție de bază, minimalistă în raport cu angajamente pe care până acum eșuase să le atingă. Este mai degrabă un fel de fond de recuperare pentru a îndeplini un minim necesar. Și aici mă refer și la procentul de 2% din PIB alocat apărării. Acesta nu este un nivel suficient pentru o țară ca Germania.
Discuția despre Zeitenwende trebuie să meargă dincolo de dimensiunea exclusiv militară. Țoată lumea se concentrează acum pe vizita făcută recent de către cancelarul Scholz în China.
Germania riscă să repete erorile trecutului, să cadă din nou în aceeași capcană pe care am văzut-o în relația cu Rusia. Odată ce ai dezvoltat legături economice puternice este foarte greu să le mai tai, după cum vedem astăzi în domeniul energetic.
Deci Zeitenwende trebuie să meargă dincolo de componenta defensivă și să clarifice orizontul strategic. Mai mult ca orice altă țară, dilema germană este aceea că Berlinul este forțat să gândească european atunci când intrăm pe terenul geopoliticii. Toți se așteaptă ca totul să fie pus într-un context european, însă acest lucru devine tot mai dificil de făcut.
(…………………………………………….)
CRONICILE:
Transformă războiul din Ucraina discuția clasică despre autonomia strategică europeană?
În ce măsură mai are aceasta un viitor, mai ales într-un moment în care Franța și Germania nu par să fie deloc pe aceeași lungime de undă? În plus, pare să ne fi întors la o atmosferă în care tindem să luăm de-a gata faptul că „America s-a întors” și că va rămâne implicată în gestiunea securității europene.
Daniel Fiott
În busola strategică nu există trimiteri specifice la autonomia strategică. Și totuși dacă citim documentul de la prima până la ultima pagină și punem întrebarea – va fi UE mai autonomă strategic dacă implementează toate măsurile de care vorbește? Cu siguranță da. Ideea este de a trece de la retorică la planul descris foarte bine de sloganul Nike – Just do it. Sigur că acest lucru va fi foarte dificil.
În primul rând datorită divergențelor dintre cei doi mari, Germania și Franța. Și acest lucru se datorează și pentru că, deși au acest impuls de a vorbi despre obiective europene, de fapt ceea ce au în vedere este politica națională. Această realitate este foarte probabil și o consecință a faptului că sunt state mari. Spațiul pentru un altruism autentic este absent sau imposibil. Se acuză practic de ceva ce fiecare practică. Francezii sunt deranjați de politicile de tip „Germania pe primul loc”, deși ei au făcut deseori acest lucru în trecut.
În al doilea rând, variabila care poate schimba întregul context sunt Statele Unite. Însă nu este foarte clar ce vrea America de la Europa. Nu sunt convins că există un consens care să îi lase pe europeni să facă ce vor și să accepte consecințele, inclusiv din perspectiva autonomiei industriale și a capabilităților pentru ca Washingtonul să se poată concentra pe China. Mai mult, este foarte clar că Washingtonul nu vrea să intre în competiția chineză singur.
Deși reprezintă puterea predominantă care va confrunta China, America vrea în background susținerea politică europeană. Pe de altă parte, nici europenii nu au ajuns la un consens din această perspectivă. Suntem blocați într-un joc al așteptării, care devine tot mai periculos pe măsură ce devine imperativ să avem un răspuns la aceste chestiuni.
CRONICILE:
Franța și Germania și-au schimbat semnificativ în ultimul deceniu percepția asupra Beijingului făcând pași sensibili spre o abordare competitivă a relației cu Beijingul, optând pentru securizarea sectoarelor strategice (5G) sau pentru mecanisme de screening asupra investițiilor străine. Sunt Germania și Franța mai aproape de a face parte dintr-un front euro-atlantic comun împotriva Chinei, inclusiv prin implementarea celui mai recent embargou asupra cipurilor anunțat de administrația Biden?
Daniel Fiott
În chestiunea chineză, America a făcut un viraj dramatic. Se află acum în faza de implementare a competiției strategice. Din punct de vedere istoric, nu este atipic pentru America să apeleze la anumite măsuri protecționiste pentru a-și avansa interese de securitate națională.
Aici este una dintre virtuțile sistemului american – capacitatea de a distinge și în cele din urmă compartimentaliza între interesele comerciale și cele strategice, având desigur fundația instituțională care să facă asta. Din această perspectivă, UE se află într-o cu totul altă lume – dependențele structurale pe care le avem cu piața chineză fac extrem de dificil să trecem peste strania realitate triptică a unei Chine văzute simultan drept competitor, partener pentru cooperare și rival strategic.
Pentru câțiva ani, europenii pot scăpa fără o alegere decisivă. Însă momentul se apropie. Reacția la vizita cancelarului Scholz în China sau revolta privind achiziția unei părți din portul Hamburg de către chinezi sunt emblematice.
Paradoxal, din perspectiva politicii economice, probabil Franța și Statele Unite sunt cele mai apropiate. Ambele au o tradiție de măsuri protecționiste asumate în numele securității economice. Pentru Germania întrebarea este ce tip de joc joacă? Cât de serios trebuie să luăm Germania când spune că este preocupată de dependența de China? Una este să afirmi acest lucru și cu totul alta este să iei decizii radicale care să limiteze vulnerabilitățile și expunerea firmelor tale pe piața chineză.
Cu Germania trebuie să vedem dacă mai crede în paradigma care spune că prin interdependență mai poți schimba o țară făcând-o după chipul și asemănarea sa. O astfel de paradigmă a eșuat în mod clar în cazul Rusiei.
Rămâne de văzut dacă administrația Scholz crede într-un excepționalism chinez sau în faptul că un nivel de interdependență extinsă cu economia chineză va determina Beijingul să nu joace un joc similar Rusiei.
(………………………………………………………..)
***
Interviul integral poate fi citit în numărul 84 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, apărută sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace” (LINK-AICI).
***
