VIDEO – Iancu GUDA, Services Director, Coface Romania: Doar 2 din 10 companii sunt bancabile, creditul comercial poate dezechilibra economia

10 iunie, 2022

Trecerea economiei românești la nivelul următor, într-unul din cele mai propice momente din economia europeană, are nevoie de mobilizarea tuturor resurselor financiare de care poate dispune România. Nu sunt puține soluțiile de atragere și mobilizare a capitalurilor.

La Conferința CDG ”Finanțarea dezvoltării” organizată marți, 7 iunie, CursDeGuvernare a încercat să facă un inventar al acestor resurse, adunând în jurul mesei de discuție unele din cele mai potrivite voci, care să arate direcțiile în care ar trebui să ne uităm. Îți prezentăm mai jos cele mai importante declarații ale lui Iancu GUDA, Services Director, Coface Romania, reieșite din discuție.

Cele mai importante declarații:

O radiografie a tuturor companiilor din România, nu un eșantion, arată că două din zece sunt bancabile. 67% din companiile care depun situații financiare au o cifră de afaceri. Dintre acestea, 33% au o îndatorare de peste 100% și 12% au datorii care depășesc 80% din active. Dacă ne uităm doar la companiile care au o îndatorare sub 80%, care arată că au un spațiu de finanțare adițională, rămânem cu 55%. Deci din a doua felie rămânem cu 55%. Dintre acestea, 82% au profit operațional. Dintre cele care au profit operațional pozitiv, vedem că 38% au un nivel al datoriilor care depășește EBITDA pragul de șase, EBITDA fiind pragul rezultat din exploatare plus amortizare, prag peste care orice carte îți spune că este foarte puțin probabil să fi bancabil, să primești finanțare. Rezultă că 18% din companiile active în România au șansa unui credit.
21% din companii au primit finanțare prin IMM Invest deci am fost pe acolo. Din păcate, aceasta este realitatea. Sigur că bancabilitatea se și creează, mai ales când ești un startup, dar aceasta se bazează pe alte elemente de convingere, scalarea, tehnologia, echipa și diferențierea față de concurență. Dacă ne uităm la cifre, la cum arată situațiile financiare ale companiilor, două din zece obțin finanțare.
De unde obțin totuși finanțare dacă nu de la bănci? La fiecare un leu de la bancă, o companie ia trei lei și jumătate de la partenerii de afaceri (prin creanțe, n.r.) și acesta crește riscul sistemic al interdependenței între companii. Creditul furnizor, comercial este dat mult mai relaxat, fără o rigoare de analiză, așa cum se uită băncile. Deloc întâmplător, suntem campioni la insolvențe în regiune.
Ce se află în spatele acestor evoluții? Aș vrea să fac un zoom in pe anul 2020 față de 2019. Am luat România SRL și vedem câteva urme lăsate de primul an de pandemie. Capitalizarea a scăzut într-un singur an cu șase puncte procentuale raportat la active, capitalurile proprii raportate la active au fost de 22% față de 28% în 2019. Creșterea datoriilor pe termen scurt. Aici a contat mult IMM Invest, finanțarea luată de la bănci cu garanții de stat. Ponderea activelor fixe în total active, 41% față de 48% în 2019 – mai puține proiecte de investiții, România crește pe consum, iar în bilanț asta înseamna capital de lucru și nu active corporale/ necorporale. Noi creștem pe creanțe, stocuri, furnizori și ceva bănci și mai puțin capitaluri. Mai mult cu banii altora, rostogolind datoriile la plată. Ceea ce creează expunerea pe riscul pe întârziere. Mai avem și acest capital de lucru negativ: raportul dintre active circulante și datorii pe termen scurt, care arată o dependență de rostogolirea datoriilor. Cu alte cuvinte, dacă se oprește muzica, dacă apa se retrage, împăratul nu prea este îmbrăcat. Firmele în România dacă își încasează creanțele, își vând stocurile, cu banii pe care îi iau nu își pot plăti datoriile pe termen scurt. Gradul de acoperire este 92%. Depindem de rostogolirea acestor datorii.
60% din companiile active astăzi s-au înființat după 2010, este enorm. O parte din ele sunt și companii insolvente în trecut. Avem doar 14% din companii înființate înainte de anul 2000 și în medie, o companie are o activitate de zece ani, ceea ce pentru o economie deschisă de 30 de ani este o durată foarte mică. Mă așteptăm la o mediană de 15 ani.
Ce se întâmplă cu aceste microîntreprinderi care în România reprezintă 94% din companiile active, cu venituri de sub un milion de euro, ce fac ele? În ce măsură fiscalizarea reflectă realitatea? Sunt foarte multe companii înființate în ultimul deceniu și PFA-uri, enorm de multe, 885 de mii de SRL-uri, dar dacă ne uităm la cifre, doar 500 de mii mai sunt în viață, iar doar 350 de mii raportează venituri. Din acestea 90% au venituri mai mici de 100.000 de euro pe an.
Dacă ne uităm la numărul de angajați, reiese că 60% din toate companiile active în România au zero sau un angajat, iar multe dintre ele sunt înființate, în special, în ultimii cinci ani. Oare ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani, mai exact în 2016? impozit pe divident 5%, foarte mică taxa pe capital. impozit pe muncă foarte mare, contribuții sociale și impozite.
94% din companiile active în România sunt microîntreprinderi, plătesc 1% impozit. Numărul de angajați din România a rămas la patru milioane, cifra de afaceri a companiilor active în România aproape că s-a dublat, PIB-ul s-a dublat. S-a creat valoare, rulaj comercial, business. Și totuși numărul de angajați raportat de toate companiile din România în ultimul deceniu, mă refer la sectorul non-public, a rămas la patru milioane.
Avem taxe mari pe muncă, taxe mici pe capital. Sunt convins că este foarte multă externalizare a forței de muncă pe contracte de PFA și microîntreprinderi ilegale, companii dependente de relația cu contractorul, fostul angajator și este o evaziune fiscală foarte ridicată.
Lucrez la un studiu în care să cuantific care este impactul evaziunii fiscale pe externalizarea forței de muncă. Am lucrat deja la aceste cifre și primele rezultate îmi indică 11 miliarde de lei taxe neplătite, optimizare ilegală care este de două ori mai mare decât ”taxa de solidaritate” – suprataxarea companiilor mari.
Cred că este important să trecem de la măsuri pe măsuri pe termen scurt care tratează efectele la măsuri pe termen lung care rezolvă cauza. În orice subiect să gândim pe termen lung și să gândim sustenabil. Dacă încercăm să rezolvăm probleme economice… scumpiri la gaze cu plafonări în loc să exploatăm, să extragem gazele din Marea Neagră; ajutarea segmentului vulnerabil doar cu vouchere în loc să stimulăm creșterea veniturilor, nu să le descurajăm prin impozit progresiv, de exemplu.
În loc să creștem pătura de mijloc – ați văzut un mediu de afaceri foarte segmentat, disproporționat – companiile mari care ar urma să fie supuse unei taxe de solidaritate contribuie deja cu 36% în rulaje 32% în taxe. Să-i pedepsim pe cei care deja contribuie cel mai mult pentru că nu suntem capabili să rezolvăm alte probleme, vezi TVA, aparatul public supradimensionat, traficul ilicit (locul șase în UE pe tutun), scannere la vamă care nu sunt funcționale, digitalizare care se face din vorbe nu din fapte, irigații care nu acoperă decât 10% din suprafață agricolă. Fără investiții, fără investiții pe termen lung, nu putem vorbi de sustenabilate și sper că toate acestea se vor așeza și pe o reformă fiscală.
Dacă nu intervenim chirurgical precum un doctor care extirpă cancerul din economia românească, nu facem altceva decât să pansăm și rana sub pansament de agravează, se adâncește și când ridicăm pansamentul poate o să fie de nevindecat. Avem și o oportunitate unică, PNRR. Sper ca toate aceste măsuri să fie reforme, nu ordonanțe.