29 iulie, 2016

bogdan olteanu

UPDATE 20.00: Instanța a decis ca Bogdan Olteanu să fie plasat în arest la domiciliu, 30 de zile.

Decizia este executivă, dar nu definitivă, iar DNA o va ataca.


După pronunțarea hotărârii, viceguvernatorul a fost dus înapoi în arestul Capitalei, întrucât mandatul de reținere expiră după miezul noții.

El a anunțat, prin avocatul său, că luni își va da demisia de la BNR.

„Luni, domnul Bogdan Olteanu își va da demisia din postul de viceguvernator al BNR, deoarece nu dorește ca această instituție respectabilă, condusă de persoane respectabile, să fie târâtă în mod nejustificat într-un scandal mediatic, pe care nu numai că nu și l-a dorit, dar nici nu îl merită”, a declarat vineri avocatul.

Avocatul a mai spus că Bogdan Olteanu nu a cerut și nu a primit de la Sorin Ovidiu Vîntu vreo sumă de bani și este „consternat” de acuzațiile care i se aduc.


UPDATE 14.00: Banii ar fi dați în mai multe tranșe, între iulie și noiembrie 2008, iar discuția decisivă dintre SOV și Bogdan Olteanu a avut loc în Delta Dunării, unde președintele de atunci al Camerei deputaților a ajuns cu un elicopter al omului de afaceri.

(Citiți și: DNA / Bogdan Olteanu, adus cu elicopterul lui Vîntu la întâlnirea unde s-a stabilit mita)

UPDATE 15.30: Potrivit informațiilor prezentate în referatul procurorilor, Bogdan Olteanu a recunoscut că că s-a implicat în numirea lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Deltei Dunării, ar a susținut în fața procurorilor că a făcut acest lucru din convingere.

El neagă că ar fi primit bani pentru acest lucru.

Olteanu a recunoscut că a discutat în 2008 cu Călin Popescu-Tăriceanu despre numire și că a avut periodic întâlniri cu Sorin Ovidiu Vîntu, care i-a cerut să-l susțină pe Liviu Mihaiu.

Propunerea lui SOV a coincis doar cu opinia sa asupra celui care trebuia numit în Delta Dunării, a mai spus Bogdan Olteanu.

Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut totul și spune că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro, din care un milion în interes personal, potrivit referatului de arestare prezentat de Agerpres.

UPDATE 15.00: La Înalta Curte de casație și Justiție începe discutarea mandatului de arestare cerut de DNA pe numele lui Bogdan Olteanu.

Dacă este acceptată solicitarea, viceguvernatorul BNR va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.

UPDATE 11.00: Evenimentul zilei scrie că denunțătorul nu este Sorin Ovidiu Vîntu, ci Adrian Ionuţ Eftime. 

Arian Eftime a fost condamnat definitiv, pe 21 iulie 2015, la 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, într-un dosar disjuns din ceea ce este cunoscut normal ca dosarul Petromservice.

El este fiul fostului sindicalist Ion Eftime, care a fost desemnat de Sorin Ovidiu Vîntu să administreze Realitatea Media.

În urmă cu o săptămână, pe 22 iulie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost și el condamnat definitiv, în dosarul mare Petromservice, la șase ani și două luni închisoare.

Pe surse, a circulat informația că Sorin Ovidiu Vîntu este și el acuzat în acest dosar, deși DNA nu a comunicat deocamdată nimic.

Dacă SOV a fost denunțător în acest caz, el nu ar fi fost pus sub urmărire penală, ulterior. Dacă este și el suspect, înseamnă că nu putea decât să recunoască faptele și să-i ajute pe procurorii anticorupție în investigație cu eventuale probe pe care le deține.

UPDATE 10.58: Reacția BNR.

”În legătură cu reţinerea domnului Bogdan Olteanu, Banca Naţională a României  precizează că ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie vizează activitatea acestuia desfăşurată înainte de încredinţarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR, conform comunicatului publicat de DNA.

BNR menţionează că activitatea instituţiei se desfăşoară normal, atribuţiile domnului viceguvernator urmând a fi preluate conform procedurilor interne în vigoare de către ceilalţi membri ai conducerii executive.”, transmite Banca Națională a României.

(Citiți și: BNR: Atribuțiile viceguvernatorului Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalți membri ai conducerii executive)

****

Informația de bază:

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, anunță DNA.

După anunțul DNA, BNR a precizat că atribuțiile lui Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalți membri ai conducerii executive și că acțiunea DNA ”vizează activitatea acestuia desfășurată înainte de încredințarea de către Parlament a mandatului de viceguvernator al BNR”.

În același dosar ar fi vizat și Călin Popescu Tăriceanu.

Dosarul este deschis în urma unui denunț, atribuit inițial de sursele mass-media lui Sorin Ovidiu Vântu.

Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierii că s-a întâlnit în deltă cu Vântu și ar fi discutat acest lucru, însă a negat că a cerut sau primit bani de la el.

Comunicatul DNA privind reținerea lui Bogdan Olteanu:

În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 29 iulie 2016, inculpatul Olteanu Bogdan urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Informații despre acest dosar au apărut pe surse încă de joi, când Vîntu a fost scos din spitalul penitenciarului Rahova și dus la sediul central al DNA unde a fost audiat mai mult de trei ore.

Personaje implicate

olteanu vintu mihaiuPotrivit respectivelor informații pe surse, în dosar ar fi implicat și Călin Popescu Tăriceanu, premierul care l-a numit pe jurnalistul Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Deltei Dunării și care ar fi primit și el un milion de euro, în același scop.

tariceanuCălin Popescu Tăriceanu este senator și pentru eventuala sa anchetare este nevoie de avizul Senatului, potrivit Constituției și Legii privind responsabilitatea ministerială.

DNA nu a înaintat încă o cerere de ridicare a imunității, iar Parlamentul este în vacanță.

Liviu Mihaiu era jurnalist la Academia Cațavencu și șef în trustul de presă Realitatea deținut atunci de Vîntu, și activa în câteva organizații nonguvernamentale, inclusiv de protecție a mediului (Salvați Delta), înființate de grupul de la Academia Cațavencu.

Miza numirii ar fi reprezentat-o afacerile desfășurate de Vîntu în Delta Dunării.

La puțin timp după numirea în această funcție, Liviu Mihaiu a semnat avizul de mediu pentru două benzinării plutitoare ale PSV Company. Firma era controlată de Sorin Ovidiu Vîntu.

Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR din 2009

Bogdan Olteanu (45 de ani), absolvent al Facultății de Drept din București, a avut o ascensiune politică rapidă, fiind un apropiat al fostului lider al PNL Călin Popescu Tăriceanu. De altfel, în 2003, Tăriceanu a devenit nașul de cununie al lui Olteanu.

Bogdan Olteanu a fost consilierul lui Tăriceanu la sfârșitul anilor 90, atunci când liderul ALDE de acum era ministru al Industriei. A ajuns în această funcție în 1997, imediat după terminarea facultății.

În 2004, el a fost ales deputat pe listele Alianței DA (PNL și PD), iar în 2006, după demisia lui Adrian Năstase, devenit cel mai tânăr președinte al Camerei Deputaților.

Între 2004 și 2006 a deținut funcția de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul.

Până în anul 2005, Bogdan Olteanu a deținut 50% din capitalul social al societății de consultanță Gorghiu & Asociații.

Din octombrie 2009 este membru al Consiliului de Administraţie şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României. A fost votat de Parlament pentru CA al băncii centrale la porpunerea PNL.

Liviu Mihaiu: Nu am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacţie

liviu mihaiuLiviu Mihaiu a reacționat pe Facebook, joi, unde a scris că nu a știut nimic despre această afacere:

1. Mă bucur că am fost guvernatorul DD timp de aproape cinci luni(2008-2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbansim și construcţii in DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor.
2. NU am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacţie pe spezele numirii mele ca guvernator.
3. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaţilor la mână.
4. Dacă e să intrăm in alt registru, sunt „onorat” că „transferul” meu a avut o asemenea cotă, dar sunt ingrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai DD (mă iertaţi), a ajuns in fruntea D.D. printr-un asemenea act de corupţie la un asemenea nivel..
5. Nimeni dintre cei implicaţi in acest scandal „sud-american” NU m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva! Pentru simplul motiv că astea au fost condiţiile pe care le-am pus guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul.
6. Justiţia să-și facă (toată) datoria!”, a scris Mihaiu pe contul său de Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu: În activitatea mea nu există fapte de corupție

Și președintele Senatului a reacționat la informații, transmițând presei un comunicat:

După ”știrea” lansată în spațiul public, conform căreia aș fi implicat într-un nou dosar instrumentat de DNA, am primit foarte multe solicitări din partea jurnaliștilor pentru a-mi spune punctul de vedere.

1. Nu comentez zvonuri.

2. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: ”Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție.”, susține președintele Senatului în comunicat..

Reamintim că Tăriceanu a fost trimis luna aceasta în judecată cu acuzația de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

El ar fi mințit sub jurământ, cu intenția de a îngreuna cercetarea și tragerea la răspundere a inculpaților din dosarul retrocedării unor proprietăți imobiliare către Paul al României, potrivit DNA.

PNL – Justiția să-și facă datoria

„Partidul Național Liberal a sprijinit și va sprijini instituțiile statului în lupta împotriva corupției. PNL consideră că justiția trebuie să-și facă datoria în absolut orice situație și în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar. Toți oamenii sunt egali în fața legii, iar cine a greșit trebuie să plătească”, precizează un comunicat al PNL.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: