Unde se află România ca model economic? Nu e nevoie să reinventăm apa caldă, în tentativa de-a formula o strategie de dezvoltare economică şi de gestiune a societăţii. Deocamdată, criza de identitate a rudimentarului capitalism românesc stă între două mari modele. Desigur, am vrea să luăm caimacul de pe amândouă. Ne iese o struţo-cămilă nerealistă, care nu ţine la drum.
Modelul european – Germania, Suedia, Austria, Olanda
1.Venituri bugetare mari şi impozite mari, accent pe controlul inflaţiei.
2.Solidaritate socială extinsă, facilităţi pentru toate categoriile considerate ca defavorizate, asistenţă socială relativ mare ca pondere în PIB.
3.Mai puţini bani rămaşi la dispoziţia cetăţeanului dar mai multe servicii sociale disponibile. Clasă mijlocie spre 75% din populaţie.
4.Responsabilitate individuală medie, cu obligaţii semnificative din partea statului. Amplă redistribuire a veniturilor.
5.Pondere importantă a sectorului de stat în PIB, inclusiv participaţii la întreprinderi de interes public.
Modelul american – SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă
1. Venituri bugetare mai reduse şi impozite mai mici, accent pe creşterea economică.
2.Solidaritate socială mai redusă, programe condiţionate mai strict de conduita beneficiarilor, asistenţa socială mai redusă ca pondere în PIB.
3.Mai mulţi bani rămaşi la dispoziţia cetăţeanului dar servicii sociale mai slab dezvoltate.Clasă mijlocie spre 50% din populaţie.
4.Responsabilitate individuală dezvoltată, cu obligaţii minime din partea statului. Mobilitate socială ridicată.
5.Participare minimală a statului în economie, implicarea puternică a sectorului privat în politică.
Şi România
România face o figură aparte la nivel bugetar, fiind un fel de struţo-cămilă capitalistă. Politicienii noştri insistă să ofere beneficii europene ( a se citi cheltuieli apropiate de 40% din PIB ) din venituri situate undeva în jur de 30% din PIB, după model american.
Ceea ce duce inerent la deficite bugetare cronice şi dezechilibre structurale majore. Acestea au generat, de fapt creşterea rapidă a datoriei guvernamentale şi au îngustat marja de manevră a statului la venirea crizei. În lipsă de spaţiu fiscal pentru adoptarea de măsuri care să stimuleze reluarea creşterii economice robuste, am fost nevoiţi să ne ajustăm dramatic consumul pentru încadrarea în cerinţele de echilibrare bugetară.
Întâlnirea la nivel de 35% din PIB plus/minus 1,5% a veniturilor cu cheltuielile raportat la PIB, mult dorită şi greu de transpus în practică, nu ne va permite nici să oferim protecţie socială pe model european, nici să realizăm o dinamică economică pe model american.
Practic, am dori să ne integrăm pe modelul european fără a dispune de suficiente fonduri, să avem beneficiile sociale fără să contribuim pe măsură. Pe lângă gradul ridicat de evaziune şi evitare fiscală, avem şi o exapandare nejustificată a numărului de persoane care se încadrează pentru a primi ajutor de la stat în mai mult de 40 de forme.
Un exemplu, de la circa 200 de mii de persoane cu dizabilităţi în 1989, am ajuns după 20 de ani să avem să avem circa 900 de mii de persoane cu dizabilităţi, cu peste 500 de mii încadraţi în categoria a doua, ceea ce din punct de vedere al legilor statistice este extrem de improbabil.
Un alt exemplu:
Costurile reduse cu forţa de muncă prin plata unor salarii reduse din perspectivă europenă a dus la o pondere foarte redusă a retribuirii muncii în PIB ( circa 40%, cu toate costurile asociate, faţă de 67% în Franţa), ceea ce ne-a diminuat şi valoarea ca piaţă de desfacere pentru produsele occidentale, afectând implicit deciziile de implantare aici a unor fabrici de produse cu tehnologie mai avansată şi mai durabile din perspectiva ciclului de afaceri.
Citeşte şi: „De ce România NU e stat asistenţial. De ce România e stat populist”
(În numărul de joi, citiţi câteva opinii ale unor politicieni de felurile culori politice şi viziuni doctrinare, referitor la acest punct de pornire: unde vrem să ajungem, când am plecat de unde am plecat)
Urmărește-ne pe Google News
23 de răspunsuri
Felicitari pentru text.
O observatie: cazul Noii Zeelande nu este chiar apropiat de modelul american, chiar nici dupa 1980. Istoria veche a sistemului de protectie sociala din NZ nu a permis instalarea unui capitalism de prada in aceasta tara, asa cum s-a intamplat in Romania, mai ales in ultimii ani. Populatia ar fi rasturnat orice guverna care a r fi intrat cu picioarele in sistem. La noi a fost posibil deoarece – impotriva cliseului primitiv conform caruia comunismul romanesc ar fi oferit protectie sociala! – experienta sociala a unei protectii serioase a fost foarte limitata si temporara. Ironic, primele asigurari de sanatate si pentru pensii au fost introduse in tara noastra de companiile multinationale care operau in industria extractiva inceapan cu 1880. Statul s-a sesizat greu si s-a miscat incet, in comparatie cu alte state europene din vecinatate (Ungaria, Austria, etc). Viziunea de haimana politica nu este apanajul actualilor guvernanti, ea se regaseste in istoria noastra mai veche. Greu, cu multe insistente, s-a reusit construirea unui sistem de protectie sociala rezonabila abia in anii ’30 ai secolului trecut, sub amenintarea combinata a comunismului sovietic si fascismului/nazismului.
Dar, da, aveti dreptate, Romania nu are alura europeana si guvernantii refuza aceasta cale tocmai pentru ca sunt avocatii si promotorii unui capitalism de prada caruia i se „iarta” si evaziunea fiscala si politica salariala nesimtita. Solutia europeana a constituit soclul pe care s-a construit o clasa mijlocie de 75%. Este ironic sa-i auzi pe guvernantii nostri incercand sa „agate” electoratul cu vocatie de clasa mijlocie de la noi promitand politici de tip radical-conservator american, politici care nici in cele mai favorabile situatii nu sustin emergenta rapida a clasei mijlocii. Dovada: in SUA exista o clasa mijlocie din ce in ce mai erodata. Dumneavoastra spuneti ca reprezinta 50% din populatie. Ultimele date ale secretariatului muncii si multe studii arata ca deja clasa mijlocie nu mai reprezinta jumatate din populatia federatiei, cea mai atacata fiind clasa mijlocie din centrele urbane mari.
Pe http://www.romaniacurata.ro este prezenta modelul norvegian ce trebuie implementat si la noi urgent.Daca ne imprumutam in ritmul actual vom ajunge mai rau ca grecii.
Bun articolul, cu o precizare necesară; în descrierea modelelor se include adesea un fals – ideea că mobilitatea socială ar fi mai ridicată în modelul american. Datele sociologice arată o situație răsturnată. Societățile nordice se află în top iar SUA la coadă. Un studiu pe temă se poate citi aici: http://cep.lse.ac.uk/about/news/IntergenerationalMobility.pdf
Ca orice vis, nici visul american nu este o realitate…
„Politicienii noştri” N-avem politicieni. Avem doar grupuri de interese care se afla la butoane. Cum poti sa-i numesti politicieni cand n-au facut o scoala politica, n-au experienta (doar cea socialista)
In privinta articolului sint profan.
Dar am ureche.Si mi-a fost zgiriata.
„Eroarea modelului de societate romanesc”, ma deranjeaza ca o manea.
– Eroarea modelului romanesc de societate;
-Eroarea modelului de societate romaneasca.
Parca ar suna mai bine; nu insist sa corectati.
aşa e când scrii în graba de-a ajunge totul cât mai repede la urechea cititorului:) (Scrisesem cituturului:)
Articolele despre România domnului Marin Pană sunt foarte bune.
Aș mai adăuga: disputa dintre cele două concepții (europeană și balcanică) este de fapt disputa dintre fostele provincii austro-ungare și vechiul regat. În anii 90, la București se trafica dolarul, în Transilvania se trafica marca… Nu mai vorbim de opțiunile politice (până la urmă Bucureștiul a trecut de la Transilvania la Regat).
Altă chestiune este că România are o extrem de mare populație rurală (30%, alte țări europene, precum Bulgaria nu trec cu mult de 10%), o populație care nu contribuie la stat, nu contribuie la niciun sistem de asigurări de bunuri și persoane.
Asta e strict teoretic, pentru că în realitate este fix pe dos. Protecția socială este la cel mai mic nivel din Europa (noi și Estonia) iar taxarea este printre cele mai mari din Europa (pentru „fraierii” care plătesc).
E ca în viaţă: depinde la ce capat te afli
=))
Am vrut să spun Letonia
aici:
https://cursdeguvernare.ro/cum-pot-castiga-alegerile-masurile-dure-anticriza-exemplul-letoniei.html
E ca în viață. Dar un astfel de sistem mixt (liberal pentru maneliști, interlopi și alte specimene și opresor pentru niște salariați cinstiți) nu are viață lungă.
Păi deja e în agonie – de aia şi taie toată lumea de peste tot
și în Germania, Țările de Jos etc. clasa mijlocie este tot de circa 50%.
heh, despre ce vorbim?:)
Domnii mei..
Protectia sociala ne distruge societatea
Ideea de falsa siguranta ne leneveste, ne scade abilitatile de supravieture, ne reduce natalitatea.
Asia se ridica la cer fara nici o urma de protectie sociala…
Cine v-a spus prostia asta cu „nici urma de protectie sociala”?
http://www.gov.cn/english/official/2005-07/28/content_18024.htm
http://www.adb.org/AnnualMeeting/2010/Seminars/Presentations/Z-Ling-presentation.pdf
Protectia sociala este intr-o expansiune fara precedent in China, in formula asemanatoare modelului social european. Si economia este infloritare. Cititi la linkurile recomandate si va veti schimba opiniile.
mda … china mai are un pic și ne dă lecții și la capitolul mobilitate socială! țiganii chinezi, adică ăia săraci, pot călători liber prin toată china, practic un subcontinent la fel de mare cât europa, de vre-o 2 ani de zile! în mândra și fudula europă a drepturilor și libertăților omului (sic!) țiganii sunt alergați dintr-o parte în alta ( că de ce să plătească tările bogate costul inserției sociale ) iar căpșunarii nu au drept de muncă decât după ce pupă mâna stăpânului iar mai nou peste tot prin europa se aud trâmbițele xenofobe și nationaliste împotriva imigranților! dacă mai stăm mult pe gânduri pierdem și ultimul tren economic!
iar în tot acest timp china face pasi gigantici pentru a-și crește nivelul de trai și veniturile populației, implicit puterea de cumpărare adică piața internă, prin investiții imense în infrastructură, economie și educație!
Eroare!! Eroarea incepe de la baza si din 1990. Problema de baza nu este fiscalitate americana si buget eruopean ci faptu ca nepam demolat industria , ne-ma intors la o agricultura parcelata si ne-am orientat catre importuri de orice. Si ca ne-am bazat pe mana de lucru foarte ieftina si export de resurse si ma zis la prostia asta „reforma”. Trebuie tinut cont ca mana dlucru foartet ieftina ineamna ramuri cu productivitate mica , slaba calificare. In 20 de ani nu ma distus doar industria ci am distus fi forta de munca calificata.
Si inate sa faceti comparatii Modelul european, modelul american ar trebui sa incepeti cu faptul ca ambele sunt bazate pe societati industriale dezvoltate!
Aici este eroarea noastra, Si a dvoastra. Puneti carul inaintea boilor!!