joi

16 mai, 2024

turcia

Premierul bulgar Boiko Borisov anunță joi, potrivit agenției de știri Novinite, că atât el cât și președintele Rosen Plevneliev se pronunță împotriva propunerii României de organizare a unei flote militare comune la Marea Neagră pentru contracararea influenței Rusiei...
16 iunie, 2016
Acordul UE – Turcia pentru stoparea fluxului de refugiați înregistrează „rezultate notabile”, potrivit celui de-al doilea Raport al Comisiei Europene pe acest subiect, însă el ar putea fi pus în pericol de voința politică a părților implicate. În...
16 iunie, 2016
Negocierile pentru liberalizarea regimului de vize impus Turciei vor dura cel puțin până în octombrie, a declarat luni președintele Consiliul European, Donald Tusk. Acesta a atras atenția că cetățenii turci vor călători în UE fără vize atunci „când...
13 iunie, 2016
Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat joi, cu un singur vot împotrivă și o abținere, o rezoluție simbolică prin care se recunoaște genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915. Evenimentul a suscită, de mai...
2 iunie, 2016
Turcia ar putea suspenda toate acordurile cu UE, inclusiv tratatul de Uniune Vamală, dacă blocul comunitar va continua să aplice ”standarde duble” în discuțiile cu Ankara, declară TRT Harbor Yigit Bulut, consilier al președintelui Erdogan. Acordul încheiat de...
23 mai, 2016
Justiția din Grecia a decis în cazul unui migrant sirian că acesta nu trebuie trimis înapoi în Turcia din cauză că acest stat nu este sigur, anunță sâmbătă BBC. Reprezentanți ai Amnesty International afirmă că această decizie pune...
21 mai, 2016
Turcia nu va deveni membră a UE în următorii 5 ani, afirmă Valdis Dombrovskis (foto), vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu Zona Euro și dialog social. Participant al unui eveniment organizat de publicația Politico la Bruxelles, Dombrovskis a...
19 mai, 2016
Principala rută de intrare în Europa a imigranților se pare că a revenit la Italia, țara care a fost, în prima fază a exodului din Orientul Mijlociu și nordul Africii, principala poartă de acces pe continent. Acesta este...
12 mai, 2016
Președintele turc R4ecep Tayyp Erogan a criticat vineri Uniunea Europeană din cauză că aceasta impune Ankarei schimbarea legilor anti-teroriste ca și condiție pentru liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci. ”Noi vom merge pe drumul nostru, voi să mergeți pe...
6 mai, 2016
Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu (foto), a anunţat joi că se va retrage din funcţie, confirmând informaţii apărute în presa turcă. Anterior, presa turcă, citată de BBC, relata că Ahmet Davutoglu îşi va prezenta demisia în cursul unui congres...
5 mai, 2016
Comisia Europeană a recomandat miercuri guvernelor statelor membre să relaxeze regimul de vize pentru cetățenii turci, o solicitare caracterizată de Reuters drept ”un efort de a păstra în vigoare un acord vital pe tema migrației, în ciuda controverselor...
4 mai, 2016
Comisia Europeană va aproba miercuri eliminarea condiționată a vizelor pentru cetățenii turci care doresc să călătorească în spațiul Schengen, au declarat pentru BBC surse din interiorul instituției. Decizia face parte din acordul convenit de Bruxelles și Ankara pentru...
3 mai, 2016
Consulatul Turciei din Rotterdam a cerut minorității turce din Olanda să sesizeze orice insultă adusă președintelui Recep Tayyip Erdogan, anunță BBC. Inițiativa a stârnit o reacție a premierului Mark Rutte iar mai mulți parlamentari olandezi au reclamat acțiunea...
22 aprilie, 2016
Turcia a fost anunțată marți că trebuie să îndeplinească toate criteriile impuse de UE înainte de a beneficia de liberalizarea regimului de vize pentru călătorii în cele 28 de state membre. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker a afirmat...
20 aprilie, 2016
Cancelarul german Angela Merkel a anunțat vineri că guvernul a aprobat solicitarea Turciei de a începe urmărirea penală în cazul comediantului Jan Boehmermann, relatează agenţia DPA. Bohmermann, un actor german de comedie premiat şi gazdă a talk-showului Neo...
15 aprilie, 2016
Un al doilea grup de migranți a ajuns cu feribotul vineri în Turcia, din Grecia, acțiunea desfășurându-se în cadrul acordului UE-Turcia de reducere a fluxului de migranți spre Europa, anunță BBC. Nava, care a transportat 45 de pakistanezi,...
8 aprilie, 2016
Mai multe firme din Turcia şi o companie românească au semnat, luni, la Constanţa, un protocol de colaborare pentru participarea la licitaţia internaţională ce va fi organizată pentru programul de modernizare a fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria....
5 aprilie, 2016
Trei nave cu imigranţi au plecat, luni dimineaţă, din insulele greceşti Lesbos şi Chios, cu destinaţia Turcia, fiind primii imigranţi clandestini care sunt trimişi înapoi în Turcia în baza acordului stabilit cu UE luna trecută, informează Le Figaro....
4 aprilie, 2016
Fluxul imigranților care trec ilegal din Turcia în Europa a scăzut semnificativ în ultima săptămână, potrivit comitetului elen pentru criza refugiaților, aceasta fiind probabil o consecință a acordului la care au ajuns Ankara și Bruxellesul în urmă cu...
27 martie, 2016
Afla în a doua zi a vizitei în Turcia, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnt cu omogul turc, Recep Tayyp Erdogan. Din declarațiile făcute de președintele Erdogan reiese că România a oferit teren în București pentru construirea unei moschei,...
23 martie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: