vineri

29 martie, 2024

13 iunie, 2016

Donald-TuskNegocierile pentru liberalizarea regimului de vize impus Turciei vor dura cel puțin până în octombrie, a declarat luni președintele Consiliul European, Donald Tusk. Acesta a atras atenția că cetățenii turci vor călători în UE fără vize atunci „când vor îndeplini toate condițiile, fără excepții”.

Întrebat când vor fi scutiți de vize cetățenii turci veniți în Europa, Donald Tusk arăspuns: „Când vor îndeplini toate condițiile, fără excepții”. El și-a ponderat imediat afirmația foarte categorică adăugând  că „negocierile vor dura cu siguranță până în octombrie, însă ne apropiem de final”.

Săptămâna trecută, autoritățile de la Ankara anunțau că așteaptă zilele următoare un rezultat pozitiv al negocierilor cu Uniunea Europeană cu privire la eliminarea vizelor.


Turciei i s-a promis liberalizarea regimului de vize și o aderare accelerată dacă sprijină eforturile Uniunii de a stopa fluxul de imigranți din Orientul Mijlociu.

De la intrarea în vigoare a Acordului semnat de Bruxelles și Ankara, s-a constatat o reducere semnificativă a intrărilor pe această rută –  în aprilie, pe țărmul Italiei au ajuns 9.149 imigranți, în timp ce în Grecia au acostat doar 3.462 de persoane.

Mai multe state membre se opun atât eliminării vizelor pentru turci, cât și accelerării aderării acestei țări la UE.

Stilul autoritar al regimului de la Ankara și ultimele măsuri luate împotriva opoziției, sub pretextul combaterii terorismului, sunt însă motive puternice de îngrijorare pentru multe din statele UE care contestă caracterul democratic al puterii din Turcia.


Articole recomandate:

Etichete: , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: