Polonia şi Spania – Acord pentru dezvoltarea unui sistem feroviar de mare viteză
Reprezentanţi ai guvernelor din Polonia şi Spania au semnat la Madrid un acord de cooperare pentru dezvoltarea sistemului feroviar de mare viteză polonez ca parte

Punctul de pensie va fi înghețat până în 2022, Guvernul nu va emite noi vouchere de vacanță în acest an, prelungind valabilitatea celor emise anterior,
UPDATE: Trenurile spre Otopeni au înregistrat deja întârzieri de până la 30 de minute. CFR SA a informat că, din cauza unor probleme tehnice neprevăzute,
România a înregistrat o scădere de aproape 50% a numărului de călători cu trenul în trimestrul doi al anului, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.
Mult așteptatul tren care face legătura între Gara de Nord din Capitală și Aeroportul Otopeni, și care ar urma să fie pus în funcțiune lunile
Românii se numără printre europenii care utilizează cel mai puțin trenul în scopul deplasării în interiorul țării – doar 4,7% din kilometrii parcurși cu un
Un elvețian de 27 de ani a înjunghiat mai multe persoane și a dat foc unui vagon de tren folosind un lichid inflamabil. Atacul a
Guvernul intenţionează să aplice o serie de măsuri de ajustare bugetară, începând cu anul 2012, printre care tăierea drepturilor de care beneficiază unele dintre persoanele
Executivul a introdus Regia Autonomă de Transport București (RATB) sub coordonarea și organizarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), potrivit unei ordonanțe de înființare a unei
64 de focoase de rachete au dispărut dintr-un transport feroviar aflat sub paza jandarmilor, care se deplasa de la Zărneşti, judeţul Braşov, către Bulgaria. au