luni

29 aprilie, 2024

13 decembrie, 2020

UPDATE: Trenurile spre Otopeni au înregistrat deja întârzieri de până la 30 de minute.

CFR SA a informat că, din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, se înregistrează mici întârzieri în circulația trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord – Aeroportul Henri Coandă.

„Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată pe care se aplică sistemul de operare de tip „cadenţat”, pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic”, se arată în comunicat.

*****

Știrea de bază:


Ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni s-a deschis duminică, trenurile urmând să circule la un interval de 40 de minute, 24/24 ore. Durata călătoriei este de aproximativ 20 de minute, iar costul unei călătorii, de 4 lei.

Traseul: București Nord – Pajura – Depoul București Triaj  – Parc Mogoșoaia – Mogoșoaia – Racord Aeroport T1  – Patinoar PO punct oprire – Aeroport Henri Coandă T1 .

Trenurile care nu opresc pe traseu fac 20 de minute, cele care vor opri la Parc Mogoșoaia și Patinoar vor face cel puțin 23 de minute.

Pe 16 km dintre cei 19 km trenurile circulă pe magistrala M700 București – Urziceni – Brăila – Galați, iar de la racordul de unde se desprinde linia către Aeroport mai sunt 6 km până la halta Balotești, 4 km până la punctul de oprire de unde se luau microbuzele până la aeroport.


Viteza maximă ce poate fi atinsă este de 80 km/h, iar pe porțiunea Mogoșoaia – Racord limita este de 100 km/h.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: