miercuri

17 iulie, 2024

sua

Preşedintele Barack Obama a cerut administraţiei sale să pregătească primirea a cel puţin 10.000 de refugiaţi sirieni pe parcursul anului 2015. Anunţul, care reprezintă primul angajament public de sporire a gradului de acceptare al cetăţenilor care fug din...
11 septembrie, 2015
Idei şi puncte cheie: Patru ani şi jumătate de inacţiune în faţa unei tragedii umane de proporţii uriaşe sunt prea mulţi ca să rămână „nepedepsiţi” politic, economic şi social; Eşecul Occidentului în Siria a intrat în faza decontului;...
10 septembrie, 2015
Uniunea Europeană şi Statele Unite au încheiat acordul cu privire la protecţia datelor personale, date transmise în cadrul anchetelor vizând fapte penale sau de terorism, a anunţat Comisarul european însărcinat cu Justiţia, anunţă miercuri Reuters Acest „acord global”,...
9 septembrie, 2015
Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a anunţat miercuri că experţi militari ruşi se află în Siria. Este, potrivit Reuters, prima confirmare oficială a implicării Armatei ruse în această zonă de conflict, care vine după o săptămână de...
9 septembrie, 2015
În chestiunea valului de refugiați, Europa trebuie să fie serioasă adresând “ la origine” criza din Irak şi Siria. Deciziile trebuie luate urgent, prin depășirea intereselor de moment și găsirea acelor soluții care să facă protecția internațională un instrument practic prin care să...
7 septembrie, 2015
Echipele de negociatori ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite au reuşit să ajungă la o înţelegere privind schimbul de informaţii, în sensul protecţiei datelor personale transmise în cadrul anchetelor care vizează terorismul, anunţă luni Reuters, care citează...
7 septembrie, 2015
Administraţia Obama pregăteşte sancţiuni economice împotriva Chinei şi altor state, inclusiv restricţionarea afacerilor în SUA, pentru a penaliza atacurile cibernetice asupra reţelelor informatice ale companiilor şi instituţiilor americane, au declarat doi oficiali americani citaţi de Bloomberg. Măsurile nu...
31 august, 2015
În septembrie, vor apărea în fața unei instanțe din Iowa membrii unei rețele de spionaj urmărite aproape trei ani de zile în speranța că se va putea dovedi implicarea guvernului chinez în furtul de tehnologie americană de vârf....
21 august, 2015
Ce spunea Barack Obama, în campanie electorală, spre sfârșitul anului 2012: „Civilian federal employees have already made significant sacrifices as a result of a two-year pay freeze (adică salariile angajaților guvernului SUA au fost înghețate în 2010 și...
20 august, 2015
Idei şi puncte cheie: Miza Nordului devine de la an la an o temă strategică, politică, economică, ştiinţifică şi comercială(posibil, în viitor, chiar şi militară)de interes major, nu numai pentru puterile arctice, dar şi pentru alte puteri interesate...
19 august, 2015
Statele Unite au informat Guvernul turc că misiunea unităţilor de rachete Patriot din Turcia, care se încheie în octombrie, nu va fi prelungită, relatează publicaţia turcă Hurriyet în ediţia electronică. Anunţul Statelor Unite a fost făcut duminică, la...
17 august, 2015
Relaţiile diplomatice dintre SUA şi Cuba sunt oficial restabilite începând de luni, după ce ministrul cubanez de Externe Bruno Rodrigez va ridica într-un gest simbolic drapelului statului său la sediul noii ambasade din Washington. Potrivit publicaţiei britanice The...
20 iulie, 2015
Statele Unite sunt pregătite să exercite „presiuni suplimentare” asupra Rusiei în cazul escaladării conflictului din Ucraina, iar „costurile plătite de Moscova vor creşte”, a avertizat sâmbătă Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat american pentru Afaceri Europene şi...
19 iulie, 2015
Publicaţia britanică The Telegraph oferă în ediţia de miercuri detalii exclusive ale planurilor legate de viitorul Greciei, plecând de la informaţia/premisa că premierul grec nu se aştepta ca populaţia să respingă prin referendum planul de restructurare cerut de...
8 iulie, 2015
James Clapper (foto), director al Biroului Naţional de Informaţii al SUA, este cel mai înalt oficial american ce pune în mod public China pe primul loc în lista suspecţilor atacului cibernetic din aprilie. În urma acelui atac cibernetic,...
26 iunie, 2015
Bulgaria, România, Polonia şi ţările baltice au acceptat să găzduiască tancuri, artilerie şi alte echipamente militare americane, a anunţat marţi, potrivit Reuters, secretarul american al Apărării, Ashton Carter, în timpul unei vizite la Tallinn. Ashton Carter a anunţat...
23 iunie, 2015
Forţele aeriene americane intenţionează să îşi suplimenteze trupele în Europa, pe fondul tensiunilor cu Rusia, şi ar putea mobiliza avioane de vânătoare invizibile pe radar Raptor F-22, a declarat luni secretarul pentru Forţele Aeriene Deborah Lee James, relatează...
16 iunie, 2015
Fost guvernator al statului Florida, Jeb Bush, şi-a lansat luni candidatura la preşedinţia Statelor Unite, promiţând să „repare” un Washington „disfuncţional” în opinia sa, relatează Euronews. Jeb Bush, în vârstă de 62 de ani, a intrat în cursa...
16 iunie, 2015
Pentagonul intenţionează să staţioneze armament greu, între care tancuri, precum şi 5.000 de militari în câteva state est-europene şi în ţările baltice, au declarat oficiali americani şi din cadrul NATO. Mișcarea strategică, relatează New York Times, este menită...
14 iunie, 2015
Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie menţinute până la „respectarea suveranităţii Ucrainei”, au stabilit preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înainte de începerea summitului G7. „Trebuie să menţinem sancţiunile până când Rusia va respecta suveranitatea Ucrainei„,...
7 iunie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: