vineri

29 martie, 2024

7 septembrie, 2015

cristian diaconescuÎn chestiunea valului de refugiați, Europa trebuie să fie serioasă adresând “ la origine” criza din Irak şi Siria.
Deciziile trebuie luate urgent, prin depășirea intereselor de moment și găsirea acelor soluții care să facă protecția internațională un instrument practic prin care să fie salvată viața a sute de mii de oameni.

Demersul european împreună cu partenerul american nu poate fi limitat la “reducerea influenţei grupărilor jihadiste” – vag şi insuficient – nici la distrugerea acestora – prea ambiţios astăzi – ci mai degrabă la neutralizarea acestora prin diminuarea capacităţilor acestor grupări de a controla suprafeţe imense din teritoriul celor două ţări şi reducerea cât mai mult posibil a influenţei acestora în comunităţile etnice şi religioase.

Am să rezum câteva din măsurile directe care, în opinia mea, ar trebui luate :

  • Intensificarea loviturilor aeriene. Campania de bombardamente ale SUA împotriva ISIS ca, de altfel, şi acţiunile militare îndreptate împotriva guvernului de la Damasc au fost limitate dacă ar fi doar să le comparăm cu ofensiva împotriva talibanilor şi Al –Qaeda după 11 septembrie 2001. Este evident că jocul de interese din regiune atât din direcţia Peninsulei Arabe cât şi din Europa va diminua şansele de înfrângere a unei forţe militare determinate chiar şi mai puţin fanatică decât este ISIS.
  • Atât în Europa cât şi în SUA este nevoie să se adopte decizia curajoasă privind ridicarea interdicţiei de a trimite trupe militare terestre în zonă. Sprijinirea Armatei Siriene Libere,a forţelor de securitate irakiene, a forțelor Peshmerga din Kurdistan şi a triburilor sunnite este esenţială pentru a realiza stabilizarea zonei fără a crea sentimentul unei invazii occidentale. Este necesară creşterea numărului militarilor angajaţi în Irak şi Siria până la un plafon de 25000 întrucât astăzi numărul lor nu depăşeşte 2900.
  • Cooperarea cu fracţiunile moderate din cele două state. Pentru o protecție internaţională efectivă este necesară cooperarea în teren cu structurile kurde, triburile sunnite, Armata Siriană Liberă, elemente ale forţelor de securitate irakiene care nu au fost preluate de forţele QUDS iraniene. Există varianta sprijinirii triburilor sunnite şi implicit apărarea populaţiei din zonă prin crearea unei baze înaintate în provincia Anbar.
  • Cooperarea cu Turcia. Este momentul ca europenii să-şi depăşească atât complexele de superioritate cât şi calculele politice meschine şi să înţeleagă faptul că în regiune doar armata turcă are capacitatea de a împinge ISIS şi alte grupări radicale în scopul stabilirii unor zone de securitate în Siria şi Irak, facilitând astfel inclusiv adăpostirea refugiaţilor.
    Este adevărat că preşedintele turc Erdogan nu va angaja forţele militare până când nu se va găsi o soluţie privind înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al Assad. Aceasta este însă o decizie amânată atât de Bruxelles cât şi de Washington.
  • Impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Siriei. Majoritatea sunnită din această ţară consideră că abţinerea forţelor aeriene occidentale dela a lovi ţinte ale guvernului de la Damasc se datorează unei înţelegeri cu Teheranul pentru a se permite Iranului să-şi extindă influența în Mesopotamia şi Levant. Pe acest fundal comunitatea sunnită continuă să sprijine ISIS. Interdicţia aeriană nu va conduce imediat la eliminarea lui Assad ceea ce va da încredere şi altor comunităţi în legătură cu faptul că jihadistii nu vor avea control total asupra Siriei. Dacă triburile sunnite se întorc împotriva ISIS aşa cum s-a întâmplat împotriva Al-Qaeda în Irak în 2007, se va produce o răsturnare rapidă a situaţiei de securitate. Va fi nevoie de realizarea unei înţelegeri politice care să asigure comunităţii sunnite un grad ridicat de autonomie atât în Irak cât şi în Siria, similar cu cel al Guvernării Regionale din Kurdistan.
  • Pregătirea unui proces complex de reconstrucție naţională. UE şi SUA trebuie să asigure cât mai curând premisele reconstrucţiei post conflict atât în Irak cât şi în Siria fapt care nu va presupune în mod necesar şi păstrarea intactă a celor două entităţi politice.

Reconstrucţia fostei Republici Iugoslave, după război, ar putea fi un model valabil implicând desfăşurarea forţelor de menţinere a păcii şi organizarea administrativă internaţională sub mandate ONU, NATO şi UE.

Nu vreau să cred că ceea ce exprimă public unii decidenți români reprezintă singura analiză privind mandatul României în această criză.

Întrebarea fundamentală nu se rezumă la a primi sau a nu primi un număr mai mic sau mai mare de refugiați. Aceasta este doar una dintre consecințe.

Decizia care se elaborează în capitalele UE și la Washington este complexă și cuprinde elemente politice, militare și de securitate, iar România trebuie să își potențeze capacitățile pentru a-și maximiza șansele în cadrul unui proiect complicat.


***

Cristian Diaconescu este fost ministru de externe și consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: