miercuri

17 iulie, 2024

statistica

Deficitul balanței comerciale pe primele șapte luni ale anului în curs a fost de 3.935,1 milioane euro, mai mare cu o șesime comparativ cu aceeași perioadă din 2014. Ritmul de creștere al exporturilor s-a situat doar cu ceva...
9 septembrie, 2015
Câștigul salarial mediu net consemnat de INS pentru luna iulie 2015 a fost de 1.849 lei, în creștere cu 1,7% față de luna precedentă. Puterea de cumpărare rezultată după ajustarea creșterii nominale cu inflația lunară a urcat de...
7 septembrie, 2015
Potrivit statisticilor INS date publicităţii marţi, în luna iulie 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât  sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat  creşteri  cu 24,8 %, respectiv...
1 septembrie, 2015
Numărul de azilanți înregistrați oficial în țările UE s-a triplat în ultimii șapte ani iar ritmul de creștere al valulului de solicitări în acest sens a urcat la 45% anul trecut, potrivit cifrelor oficiale ale Eurostat. Odată cu...
1 septembrie, 2015
Peste 100 de persoane fizice din cele 313 selectate de ANAF în primă fază pentru verificarea fiscală au de justificat sume cuprinse între 1 milion de lei şi 5 milioane lei, aproape 50 de persoane au fost găsite...
17 august, 2015
Estimarea-semnal făcută Institutul Național de Statistică pentru trimestrul II 2015 a plasat rezultatul de creștere economică față de trimestrul anterior la +0,1%. Rezultatul pentru primul trimestru a fost revizuit de la +1,6% la +1,4%, altminteri am fi înregistrat...
14 august, 2015
Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7% pe serie brută şi cu 3,8% pe serie ajustată sezonier, după ce în trimestrul al doilea a urcat cu 3,2% pe serie brută şi cu 3,7% pe serie...
14 august, 2015
Rețeaua totală a sistemului de canalizare din România era de 28.659 de kilometri în 2014, în creștere cu aproape 2.100 km față de anul anterior, peste 9,39 milioane de locuitori erau conectați la acest sistem. Cifrel sunt conţinute...
17 iulie, 2015
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în mai 2015 până la 14,1%, comparativ cu 15,2% în luna martie, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. Contrabanda scade, astfel,  sub media ultimilor patru ani, de 14,7%. „În...
14 iulie, 2015
Biroul de Statistică european prezintă noi cifre, îngrijorătoare, în preajma reuniunii miniștrilor de Interne ai statelor UE, chemați să stabilească exact schema de împărțire în Europa a azilanților: numărul acestora a crescut cu 86% între primul trimestru al...
7 iulie, 2015
Institutul Naţional de Statistică a revizuit, în minus, cu 0,1 puncte procentuale creşterea economică înregistrată în primul trimestru, de la 1,6% la 1,5% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi de la 4,2% la 4,1% comparativ cu...
7 iulie, 2015
În plină campanie anti-corupție în centrul căreia stă DNA, impresia generală este că luarea de mită și traficul de influență ar fi principalele infracțiuni care fac obiect al dosarelor instrumentate de procurori. Dosarele intens mediatizate ale lui Darius...
23 iunie, 2015
Rata şomajului a crescut în primul trimestru la 7,4%, de la 6,7% în precedentele trei luni, numărul şomerilor ajungând la 655.000, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (INS). „Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului...
23 iunie, 2015
Pe tabloul de bord al comerțului cu ridicata s-a aprins ”un bec de avarie” la bunurile de consum, altele decât cele alimentare. Consumul a scăzut pentru a cincea lună consecutiv, ajungând sub nivelul din aceeași lună a anului...
16 iunie, 2015
Investiţiile străine directe au crescut în primele patru luni cu 48%, în condiţiile în care în aprilie acestea s-au situat cu 41% sub nivelul din martie, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). „Investiţiile directe ale nerezidenţilor în...
15 iunie, 2015
România și-a adjudecat un foarte rar prim loc în cadrul UE la un indicator economic, și anume creșterea productivității muncii pe ultimii patru ani, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Ea a devansat atât grupul BELL ( Bulgaria...
14 iunie, 2015
Veniturile lunare ale unei familii românești au scăzut între anul 2013 și anul 2014 de la 2.559,1 lei la 2.500,7 lei, dar venitul pe membru de familie au crescut de la 895,9 lei/persoană la 937,7 lei pe persoană...
11 iunie, 2015
Deficitul balanței comerciale pe primele patru luni ale anului în curs a fost de 2.018,1 milioane euro, mai mare cu 14,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2014. Exporturile au crescut în aprilie față de aprilie anterior cu 4,9%,...
10 iunie, 2015
Disputele referitoare la exploatarea lemnului a adus în atenție modul în care se preocupă România de exploatarea și exportul materiilor prime și în ce măsură contribuie acestea la dezvoltarea economică a țării. De aceea, am preluat și centralizat...
17 mai, 2015
Deficitul balanței comerciale pe primul trimestru al anului în curs a fost de 1.372,3 milioane euro, cu 22,6% mai mare față de aceeași perioadă a lui 2014. Întregul spor al deficitului a fost cauzat de rezultatul mai slab...
11 mai, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: