Aproape 55 de mii de persoane şi-au găsit locuri de muncă prin ANOFM în primele trei luni din 2021
Un număr de 54.656 de persoane şi-au găsit locuri de muncă la nivel naţional în primele trei luni ale anului prin intermediul măsurilor de stimulare

Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri coaliției de guvernare ”mai puține dispute și mai mult dialog, mai puțin orgoliu și mai multă colaborare”, lansând din
Veniturile colectate de ANAF la buget au înregistrat un avans de 14% în primul trimetru din 2021 față de aceeași perioadă din 2019, a anunțat
Un număr de 18.800 de persoane și-au pierdut viața în anul trecut în accidente rutiere, UE, ceea ce reprezintă o scădere apreciabilă, de 17%, față
Noua realitate generată de pandemia de COVID-19 a determinat o accelerare remarcabilă a procesului de digitalizare în numeroase activități sociale și economice. Însă, în timp
Comisia Europeană a propune scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) a bunurilor și serviciilor care, în perioadele de criză, sunt puse la
Tendinţa de creştere globală a preţurilor alimentelor, care stimulează inflaţia şi afectează consumatorii din întreaga lume, nu dă semne de încetinire, informează Bloomberg. Indicele global
Economia mondială se redresează mai rapid decât se estima în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), se arată într-un comunicat al Comitetului director
Impactul economic inițial al pandemiei a fost puternic în România, accentuând dezechilibrele existente, presiunile privind deprecierea monedei naționale și creșterea necesarului de lichiditate, afirmă Mugur
Veniturile totale unei gospodării în T4 2020 au ajuns la 4.999 lei (+7,7% față de aceeași perioadă din anul precedent), potrivit datelor publicate de INS.
Protecția angajaților, atât din perspectiva sănătății, cât și a veniturilor obținute, a reprezentat, încă de la debutul pandemiei de COVID-19, principala preocupare a autorităților, manifestată
Cu măsuri fiscale de doar 2,3% din PIB, România se află pe locul 118 la nivel mondial în ceea ce privește dimensiunea pachetului de sprijinire
China a negat miercuri că ar fi ascuns date sau că a îngreunat munca experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care s-au deplasat între ianuarie
Procentul consultațiilor video la medic va crește la 5% din totalul vizitelor înregistrate la nivel mondial în 2021, față de aproximativ 1% în 2019, potrivit
La doar 4 zile după declararea stării de urgență, în 2020, Fundația Romanian Business Leaders a organizat primul eveniment online RBL, dedicat Capitalului românesc –
În anul 2020, exporturile României au însumat 62.175,6 milioane euro (-9,9% față de anul anterior) iar importurile s-au ridicat la 80.563,9 milioane euro (-6,6% față
Creditul guvernamental a crescut în luna februarie cu 3% faţă de luna ianuarie 2021, până la 155,449 miliarde de lei și cu 35,5% (31,4% în
România pornește de pe locul 5 între statele membre UE la startul anului 2021, în ceea ce privește perspectivele de revenire econimică la situația antepandemie.
Chiar dacă redresarea economiei va fi mai puternică decât este de așteptat în acest an, lumea va rămâne cu o „gaură” de circa 10 mii
România, la intrarea în pandemie – martie 2020: economia ar fi urmat să înregistreze un avans al PIB-ului de 4,1%, în condițiile în care toate