Cristian Grosu / Fiscalitatea în photoshop versus marea problemă a economiei
Înainte de-a înșira lapidar primele impresii despre fiscalitatea festivă pe care a anunțat-o guvernul în ședința de marți – poziția de pe care vorbesc :

Guvernul României a încheiat luni negocierile pentru un nou acord de asistență financiară cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, fiind prevăzute și aspecte legate
Fiscul va aplica de la 1 iulie un nou sistem de penalităţi de întârziere, care vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit
În România FMI este celebru. Nu numai instituția, ci și negociatorii acesteia. Mohsin Khan, Max Watson, Poul Tomsen, Neven Mates, Emmanuel van der Mensbruegghe, Jeffrey
Adunarea Generală a Acționarilor a ales luni seara un nou consiliu de administrație al CNCF CFR SA, avându-l în componență și pe Sorin Mândruțescu, actual
Unul din 4 români consideră că este nevoie de un nou partid pe scena politică românească, cei mai mulți fiind de părere că noua formațiune
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un memorandum potrivit căruia a decis să ceară FMI prelungirea actualului acord stand-by cu 3 luni. Potrivit biroului
Guvernul în exerciţiu are programată pentru marţi o ultimă şedinţă, în care să fie aprobate mai multe acte normative cu un caracter strict administrativ, urmând
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Bruxelles, că încheierea unui nou acord cu FMI depinde de cât de repede va face Guvernul reformele
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a prezentat, marţi, în comisiile reunite de sănătate din Parlament, proiectul noii legi a sănătăţii, potrivit căruia spitalele obţin un alt
BNR a anunţat luni un curs de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, euro ajungând astfel la un nou record istoric
La 39 de ani, câţi are, Elena Udrea e un politician bătrân? Dar Anca Boagiu la 43? Dar Daniel Funeriu la 41? Şi tot aşa.
UPDATE: Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a prezentat miercuri lista integrală a cabinetului cu care se va prezenta joi în Parlament pentru votul plenului. Fostul premier Emil Boc a prezentat miercuri dimineaţă miniştrii pe care PDL i-a propus în noul cabinet al ministrului Mihai Răzvan Ungureanu.
Noul guvern va avea o perioadă iniţială favorabilă, undeva până spre mijlocul anului, când efectul inerţial al creşterii economice se va menţine iar cererea din exterior va fi încă bună iar inflaţia anuală va continua să scadă spre 2% .
Ministrul Sănătăţii, ladislau Ritli, a anunţat marţi, potrivit MEDIAFAX, că a fost sunat luni seară de doctorul Raed Arafat, fostul sebsecretar demisionat după confruntarea cu
Franţa şi Germania par să nu mai aibă răbdare ca statele din eurozonă să ajungă la un acord, astfel încât cancelarul Angela Merkel şi Nicolas
Lucas Papademos, fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, va fi noul premier al Greciei – a anunţat agenţia elenă ANA. Lucas Papademos (64 de ani)
Premierul, Georgios Papandreou, şi liderul opoziţiei de dreapta Antonis Samaras au ajuns duminică seara la un acord privind formarea unui Guvern de uniune naţională, care
Coaliţia de guvernare a decis, miercuri, trecerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) în coordonarea Ministerului Sănătăţii (MS), transmite UDMR, într-un comunicat de presă.
Guvernul pregăteşte înfiinţarea unui nou minister, care să se ocupe de gestionarea fondurilor europene – au anunţat surse din Coaliţia de guvernare. Potrivit unor surse,