duminică

4 august, 2024

newsmain

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, intitulată „Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă”, inițiată de PSD și ALDE, a fost adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaților. Deputații au luat decizia cu 189 de...
8 iunie, 2016
Corpul de control al premierului a început verificările la două noi entități – Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI și Compania Națională pentru Investiții (CNI). La DSU și structurile din subordine (inspectoratele județene pentru situații de...
8 iunie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu magistrații Curții Constituționale, la solicitarea lui Augustin Zegrean și „cu prilejul” încheierii a mandatelor a trei judecători CCR, anunță un comunicat al Administrației prezidențiale. La respectiva întâlnire “s-a subliniat importanța asigurării...
8 iunie, 2016
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului prin care președintele forului legislativ își poate pierde funcția mai ușor A fost un singur vot împotrivă, Valeriu Zgonea contestând ulterior procedura de adoptare a modificării...
8 iunie, 2016
Aproximativ 4.000 de persoane au cerut returnarea casei în baza Legii dării în plată, a anunțat miercuri Eugen Rădulescu (foto), directorul Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul BNR. Instituția a precizat, la scurt timp după apariția acestei declarații,...
8 iunie, 2016
Comisia Europeană a lansat miercuri un cadru de parteneriate personalizate cu principalele țări de origine ale imigranților ce ajung în Uniune, cadru care va încerca să stopeze fluxurile înainte de Turcia și va costa opt miliarde de euro,...
8 iunie, 2016
Guvernul României răspunde Comisiei Europene că funcționarea în regim permanent a celor zece drumuri transfrontaliere amplasate între România și Ungaria, co-finanțate de Uniunea Europeană, depinde în ultimă instanță de aderarea României la Spațiul Schengen. Guvernul a agreat miercuri...
8 iunie, 2016
Coreea de Nord a reluat activitățile de recuperare a plutoniului, demonstrând că, în ciuda sancțiunilor internaționale, continuă programul de înarmare nucleară, a declarat Reuters un înalt oficial al Departamentului de Stat. Declarațiile oficialului american vin la o zi...
8 iunie, 2016
Hillary Clinton a revendicat marți nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, ea anunțând o premieră istorică- prima femeie care reprezintă un mare partid în cursa pentru şefia Casei Albe. Hillary Clinton a ajuns la numărul...
8 iunie, 2016
Procurorii sud-coreeni au efectuat percheziții la birourile constructorului de nave Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co., acționar majoritar al Șantierul Naval Daewoo Mangalia, pe fondul suspiciunilor de fraudă contabilă, informează Bloomberg. Perchezițiile au fost făcute miercuri la sediul...
8 iunie, 2016
Comisia Europeană a anunțat marți, oficial, că în cursul zilei de luni a efectuat ”inspecții inopinate la sediile câtorva companii din România care activează în domeniul aprovizionării și transportului de gaze naturale”. Comisia afirmă că acțiunile ar avea...
7 iunie, 2016
Candidații care copiază la examenele de admitere la universitățile din China din ar putea risca, în premieră, să fie arestați, anuntă Reuters, care citează presa de stat. Este, anunță Reuters, ultima tentativă a guvernului de la Beijing de...
7 iunie, 2016
Sub presiunea schimbărilor tehnologice, aproximativ 80% din directorii generali din România se concentrează mai mult pe profitabilitatea pe termen lung decât pe cea imediată, potrivit Raportului pentru România al PwC Global CEO Survey 2016. Concluzii ale raportului: majoritatea...
7 iunie, 2016
Gabriela Firea a fost votată preponderent de femei, persoane cu cel mult liceu și având peste 60 de ani, în timp ce Nicușor Dan a fost preferat de tineri și alegătorii cu studii superioare, potrivit unei analize realizate...
7 iunie, 2016
Cele 17 milioane de franci elvețieni (CHF) pe care TVR le datorează Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) vor fi plătite de la buget, potrivit unui proiect de OUG care va reglementa cadrul legal de plată a...
7 iunie, 2016
România a înregistrat cel mai mare avans economic din UE – cu o creștere a PIB de 1,6% – în primul trimestru al acestui an, comparativ cu T4 din 2015, potrivit estimării Eurostat. După România, în clasament mai...
7 iunie, 2016
Ministerul Energiei va desemna în curând compania de stat care se va ocupa împreună cu Rompetrol de înfiinţarea fondului de investiţii în valoare de un miliard de dolari, prevăzut în Memorandumul semnat de Guvernul Victor Ponta cu KazMunayGas....
7 iunie, 2016
UPDATE: Comisia juridică se va întruni din nou, pentru a-i audia și pe candidații respinși inițial, pe motiv de dosar incomplet. Decizia ca Marian Enache şi Gheorghe Iancu să fie și ei audiați, pentru a putea intra apoi...
7 iunie, 2016
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat marți, irevocabil, încălcarea legii concurenței de către Uniunea Naţională A Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJ), menţinând amenda în valoare totală de 593.089 lei (aproximativ 131.798 euro). Consiliul Concurenţei a sancţionat...
7 iunie, 2016
Consiliul European a decis luni că toate acordurile inter-guvernamentale încheiate de statele membre cu terți vor fi supervizate de Comisie înainte de semnare. O procedură similară însă mai puțin restrictivă se va aplica și acordurilor energetice care nu...
7 iunie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: