miercuri

7 august, 2024

newsmain

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe verificarea mai amănunțită a contractelor de închiriere – în prima fază va exista o campanie de informare a proprietarilor de locuințe, iar apoi se va trece la acțiuni de control și...
29 septembrie, 2016
Guvernul a aprobat miercuri instituirea Registrului Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), măsură menită să contribuie la ”creșterea transparenței cu privire la interacțiunea dintre decidenții din executiv și grupuri specializate din societatea civilă și mediul de afaceri”. Inițiativa aparține...
28 septembrie, 2016
România ocupă locul 62 în topul celor mai competitive 138 de state din lume, în scădere cu nouă poziții față de anul trecut, potrivit raportului WEF 2016 – 2017 (Forumul Economic Mondial) dat publciității miercuri. Pe primul loc se...
28 septembrie, 2016
Banii din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), folosiți ca instrument de cumpărare a primarilor, au ajuns la firme apropiate politicienilor care conduc diferitele unități administrative locale. Relațiile în virtutea cărora beneficiază de contracte aceste firme nu par...
28 septembrie, 2016
Avionul civil malaezian doborât în iulie 2014 în estul separatist al Ucrainei a fost lovit de o rachetă antiaeriană de tipul Buk adusă din Rusia în zona de conflict controlată de rebelii proruși – este concluzia investigației internaționale...
28 septembrie, 2016
Managerii estimează o creștere moderată a activității în industria prelucrătoare și în servicii, precum și o scădere moderată a prețurilor în comerțul cu amănuntul, în perioada septembrie-noiembrie 2016, potrivit ultimului sondaj din această serie realizat de Institutul Național de...
28 septembrie, 2016
Comisia Europeană a propus miercuri crearea unui registru de transparență obligatoriu în toate cele trei instituții – Parlament, Consiliul European și Comisie – în care să se înregistreze toate întâlnirile cu reprezentanții grupurilor de interese ce încearcă să...
28 septembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi, cu ocazia recepţiei de Ziua Naţională a Republicii Chineze, că România şi-a exprimat disponibilitatea de a adera la Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură. ”România şi-a exprimat disponibilitatea de a adera la...
28 septembrie, 2016
Guvernul Bulgariei a nominalizat-o miercuri pe Kristalina Georgieva în cursa pentru poziția de secretar general al ONU, după ce propunerea inițială, Irina Bokova, s-a plasat abia pe locul șase la al cincilea vot secret din Consiliul de Securitate....
28 septembrie, 2016
Guvernul și autoritățile financiare germane pregătesc un plan de salvare al Deutsche Bank (DBKGn.DE) pentru situația în care aceasta nu reușește să mobilizeze singură suficient capital pentru a face față costisitoarelor litigii comerciale în care este angrenată, scrie...
28 septembrie, 2016
Guvernul a aprobat miercuri alocarea temporară a sumei de 822 milioane lei pentru efectuarea plăților reprezentând prefinanțarea cheltuielilor aferente schemelor de plăți directe. Suma de 822 de milioane lei se alocă temporar, până la 31 decembrie 2016, Ministerului...
28 septembrie, 2016
Vasile Blaga și-a dat demisia din funcția de copreședinte al PNL, după ce procurorii anticorupție l-au pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 700.000 de euro. De...
28 septembrie, 2016
Pe fondul unei ușoare schimbări de mesaj a oficialilor Franței și Germaniei, Italia a prezentat marți, la reuniunea miniștrilor Apărării de la Bratislava, propria viziune legată de modul în ca re statele UE ar trebui să coopereze în...
28 septembrie, 2016
Continental, unul dintre cei mai mari producători mondiale de componente auto, a inaugurat marți, la Brașov, un al cincilea centru de cercetare și dezvoltare. Investiția este de 6 milioane de euro și centrul urmează să angajeze un număr...
28 septembrie, 2016
Statele Unite ale Americii sprijină inițiativa României de a pune bazele unei forțe multinaționale la Marea Neagră și vor colabora în cadrul NATO la intensificarea prezenței militare, a anunțat miercuri Departamentul de Stat într-un comunicat de presă emis...
28 septembrie, 2016
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a redus cu peste o treime estimările privind creșterea comerțului mondial în 2016, de la 2,8% (cât prognoza în aprilie), la 1,7%, scrie Reuters. Este prima dată în ultimii 15 ani când OMC...
28 septembrie, 2016
Vasile Blaga, copreședinte al PNL, este audiat la DNA Ploiești într-un dosar e corupție în care este suspectat de trafic de inîn favoarea unor firme care ar fi beneficiat de contracte publice. La intrarea în instituție, Blaga a...
28 septembrie, 2016
Fostul președinte al Israelului Shimon Peres, laureat la Premiului Nobel pentru Pace a murit miercuri la Tel Aviv la vârsta de 93 de ani, a informat agenția oficială de presă a guvernului israelian, preluată de Reuters. Shimon Peres...
28 septembrie, 2016
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ în care susține că, în 2012, ar fi făcut parte dintr-o comisie a Consiliului Naţional de Etică care a falsificat un raport care susținea în mod neadevărat...
27 septembrie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, la finalul şedinţei CSAT, că brigada multinaţională convenită la summit-ul NATO din iulie de la Varşovia va funcţiona la Craiova, având la bază Brigada II Infanterie Rovine. Ședința a durat peste patru...
27 septembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: