29 septembrie, 2016

dragos dorosAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe verificarea mai amănunțită a contractelor de închiriere – în prima fază va exista o campanie de informare a proprietarilor de locuințe, iar apoi se va trece la acțiuni de control și sancțiuni unde se constată nereguli, a declarat miercuri seară președintele ANAF, Dragoș Doroș, într-un interviu acordat TVR1.

„În cazul chiriilor, primul pas este că am pus la punct o campanie de informare și vrem să pornim prin a discuta cu administratori de bloc, în blocurile mai mari unde știm că exist zone sensibile, să informăm proprietarii. Până la urmă, dacă vrem conformare voluntară din partea proprietarilor care închiriază, primul pas este să îi informăm și să știe la ce să se aștepte în caz că nu declară. Pasul doi este să mergem în control și să îi sancționăm”, a explicat Doroș.

El a precizat că încheierea unor contracte de închiriere pe sume modice „este un fenomen” observat la ANAF.

Președintele Fiscului a menționat că și până acum proprietarii care închiriază erau verificați, însă această activitatea nu era prioritară pentru ANAF.

„Noi nu putem să spunem că nu controlăm proprietarii, dar nu a fost un focus pentru noi. În momentul acesta, proprietarii care obțin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control”, a insistat Doroș.

Controlul marilor averi

În ceea ce privește controlul marile averi, demarat cu multă promovare de către fostul șef al ANAF Gelu Diaconu, Dragoș Doroș a declarat că rezultatul nu este spectaculos, deoarece munca de documentare este masivă, și până în prezent s-au lucrat 30 de dosare. Sunt în analiză alte 30 de dosare.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat, la începutul lunii august 2015, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate.

Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate.

Fiscul a anunțat în noiembrie anul trecut că a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei, la 10 persoane fizice cu averi mari din grupul celor 336 asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale.

„Există un bilanț, dar bilanțul nu este spectaculos și asta la un moment dat devine frustrant, pentru că munca aceasta pe controlul marilor averi a început în 2013 și acum suntem în 2016. Dar, fără să justific în vreun fel sau nu bilanțul slab, ideea este că în domeniul acesta munca este foarte complicată. Vorbim de persoane, de indivizi care dețin averi mari și în orice astfel de situație averile sunt foarte diversificate și ca natură—bani, bunuri, acțiuni etc — și ca întindere geografică și atunci munca e foarte complicată și de durată. Pe de altă parte, s-a lucrat un număr de vreo 30 de dosare, mai sunt în lucru încă vreo 30 și colegii mei de la acest departament au în plan să crească, pentru că întâi se face o muncă de documentare care este masivă și din această muncă la un moment dat încep să iasă. Eu mi-aș dori foarte mult să se întâmple ceva mai spectaculos, dar tipul acesta de control care este foarte special… L-am făcut cu directa îndrumare a unor specialiști din Marea Britanie, de la FMI… Durează”, a explicat Doroș.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Impozitul pe care fiscul l-ar dori a-l percepe de la proprietar este de aprox. 12.5% plus 5.5% asig. obligatorie de sanatate. In total 18 procente. De exemplu, la o chirie de 250 euro totalul impozitului ar fi de aprox. 50 euro.
    Problema este, sunt multi proprietari care si-au cumparat apartamentul cu credit de la Banca. Multi din ei, nemaiputand sa tina pasul cu cursul valutar – de multe ori acordat in franci elvetieni – au de ales intre a renunta la imprumutul acordat de banca – prin metoda „Darea in plata” – sau sa se mute la niscaiva rude pentru a putea inchiria apartamentul si a plati rata la banca. Sa fiti sigur ca un proprietar care are de platit o rata la banca de 250 euro nu va veni cu bani de-acasa pentru a putea plati acel impozit de 50 euro! Dimpotriva, o chirie care era inainte 250 euro acum va deveni 300 euro! Si banii vor fi platiti in final de catre chirias. Sa nu va inchipuiti ca proprietarii vor fi dispusi sa vina cu bani de-acasa pentru a face gesturi de solidaritate si a-i asigura un acoperis chiriasului, nu. Dupa ceva timp, odata ce proprietarii vor incepe sa primeasca amenzi si sanctiuni de la ANAF, singurul efect al acestor tentative de impozitare va conduce numai si numai la marirea pretului chiriilor. De asta sa fiti siguri.
    Bancile deja au inasprit conditiile de acordare de credite noi si deci majoritatea tinerilor sunt nevoiti sa inchirieze. Totodata, bancile nu vor acorda reduceri la rata lunara care trebuie achitata inapoi de catre proprietar. Asadar, pana la urma, tot omul de rand – adica chiriasul – va fi nevoit sa plateasca marirea chiriei rezultata din actiunile unui guvern care ori nu-i pasa, ori nu intelege economie.
    In scurt timp multi proprietari vor fi nevoiti sa scumpeasca chiria sau chiar sa-si vanda apartamentul care a devenit nerentabil peste noapte. Anul viitor vom avea chirii mai scumpe dar si multe apartamente proaspat vandute care vor ramane goale. Cam asta va fi efectul economiei planificate, adica controlata „de la butoane” de catre guvern.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: