28 septembrie, 2016

sua-romaniaStatele Unite ale Americii sprijină inițiativa României de a pune bazele unei forțe multinaționale la Marea Neagră și vor colabora în cadrul NATO la intensificarea prezenței militare, a anunțat miercuri Departamentul de Stat într-un comunicat de presă emis după al cincilea dialog anual din cadrul Parteneriatului Strategic.

De asemenea, comunicatul precizează că cele două guverne s-au angajat să intensifice eforturile de comunicare strategică, combatere a terorismului și cooperare în domeniul securității cibernetice.

„Statele Unite și România au subliniat importanța unor eforturi susținute în promovarea democrației, statului de drept, a guvernării democratice și societăților sustenabile. Simplul fapt că România apără aceste valori cu hotărâre și face progrese în reforma unor domenii precum aplicarea legii, responsabilizarea guvernării și lupta împotriva corupției este un exemplu remarcabil. Așteptăm să cooperăm și pe viitor în promovarea eforturilor comune în domeniul dezvoltării și asistenței tehnice pentru Republica Moldova, Balcanii de Vest și alte zone,” se arată în comunicatul de presă.


Cooperarea solidă în domeniul securității este o componentă esențială a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, se arată în documentul Departamentului de Stat.

„Cei doi parteneri vor construi în continuare pe succesul din trecut și vor accentua cooperarea și în domeniul energetic, pentru a-l transparentiza, pentru a-l face mai predictibil, mai divers, mai integrat și mai competitiv pe piața regională. Vom prioritiza schimburile în politicile publice și expertiză în domeniul cercetării. Acordăm deosebită atenție realizării conectării prin rețele de gaz între România, Bulgaria, Ungaria și Austria, dar și între România și Republica Moldova. De asemenea, considerăm importantă accelerarea exploatării rezervelor off-shore din Marea Neagră”, se mai arată în comunicat.

Departamentul de Stat a mai transmis că Statele Unite „sunt angajate în implementarea deplină a măsurilor de consolidare a securității în conformitate cu legislația privind Programul Visa Waiver și în a acționa pentru a primi România în acest program”.

Cele două delegații au mai discutat și aspecte legate de programe educaționale, investiții, cooperare în domeniul cercetării și inovației.


Cel de-al cincilea dialog anual din cadrul parteneriatul strategic a fost găzduit la Washington de Departamentul de Stat. Al șaselea dialog anual va avea loc în 2017 la București.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: