vineri

19 aprilie, 2024

necesar finantare

Datoria publică a României a urcat în iulie la 42,2% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Deși nivelul este sub ținta europeană de 60% din PIB, efectele creșterii datoriei se vor resimți în finanțele...
14 septembrie, 2020
Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puţin 7,5% din PIB, chiar și în condiţiile unei reveniri a economiei la nivelul anticipat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), de 4,9%...
1 septembrie, 2020
Necesarul de investiții al zonelor urbane și peri-urbane din România se ridică la cel puțin 9,7 miliarde de euro, sumă care ar putea fi parțial finanțată din fonduri europene, reiese dintr-o analiză a Băncii Mondiale realizată cu ajutorul...
28 iulie, 2020
Banca Națională a României (BNR) a cumpărat în iunie titluri de stat de circa 533,1 milioane de lei de pe piața secundară, reiese din datele oficiale publicate de instituție în buletinul lunar. În aprilie, când a fost lansată...
9 iulie, 2020
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) și-a propus să ia cu împrumut 4,8 miliarde de lei, în luna iulie, de la băncile comerciale, mai puțin decât cele 9,1 miliarde de lei împrumutate în iunie, dar cu același scop al refinanţării...
1 iulie, 2020
Statul va avea nevoie să împrumute 120 de miliarde de lei în acest an, necesarul brut de finanțare fiind revizuit în urma majorării deficitului bugetar, survenită pe fondul evoluției finanțelor publice în contextul pandemiei Covid-19. Anterior, Ministerul Finanțelor...
29 iunie, 2020
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 2,2 miliarde de lei de pe piața internă, apetitul bancherilor pentru titlurile de stat fiind ridicat. Suma este cu un miliard de lei peste nivelul vizat inițial și vine cu doar...
4 iunie, 2020
În scenariul unui deficit de 4,3% în acest an, statul ar trebui să mai împrumute din piață, într-o singură lună, peste 21 de miliarde de lei, de peste cinci ori mai mult decât media lunară din acest an....
26 noiembrie, 2019
Necesarul de finanțare al statului a crescut cu patru miliarde de lei în acest an, potrivit unui document publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Guvernul anticipează că va fi nevoit să împrumute de la investitorii locali și străini...
7 octombrie, 2019
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat miercuri că a respins ofertele dealerilor primari la ultimele 6 licitații de titluri de stat organizate în luna octombrie, ”într-un context caracterizat de creșterea temporară a ratelor dobânzilor din piața monetară”. Acest...
25 octombrie, 2017
Enache Jiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), coordonator al direcției Trezorerie și datorie publică, spune că România primește multe întrebări pertinente de la investitorii interesați să cumpere titluri de stat, aceștia fiind preocupați în...
16 martie, 2016
România se află în situaţia paradoxală de a avea la această oră cele mai mici costuri de împrumut din istorie, rămânând, în același timp, în topul țărilor europene care se împrumută cel mai scump.  Motivul, spun analiştii financiari,...
13 septembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: