duminică

21 iulie, 2024

mobi

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit aviz negativ, miercuri seară, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeană de Audit, el primind 14 voturi „împotrivă” şi 12 voturi „pentru”. Ministrul Afacerilor Europene,...
27 septembrie, 2012
Curtea Constituţională a României a respins miercuri ca inadmisibilă sesizarea de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Traian Băsescu a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care se acordau anumite facilităţi la privatizarea Petromidia – anunță...
26 septembrie, 2012
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că, astăzi, 26 septembrie 2012, a finalizat activitatea de verificare a listelor electorale utilizate la referendumul naţional din 29 iulie 2012. Potrivit unui comunicat oficial al instituției, verificarea voturilor la referendumul din 29...
26 septembrie, 2012
Strategia pentru refacerea credibilităţii României, starea Armatei României, demersurile întreprinse pentru iniţierea programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene şi strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA sunt câteva din subiectele aflate...
26 septembrie, 2012
Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au admis parţial sesizarea senatorilor PDL privind neconstituţionalitatea Legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care prevede că Legislativul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele...
26 septembrie, 2012
Bundesbank critică FMI pentru că face risipă de bani, ajutând țările cu dificultăți din Europa, relevă publicația The Telegraph. Banca Centrală germană, Bundesbank, spune că Fondul Monetar Internațional a coborât standardele pentru acordarea creditelor și și-a asumat mai...
26 septembrie, 2012
”Mergem să semnăm contractul pentru Oltchim când Guvernul va accepta condiţiile noastre. Termenul de 10 zile noi l-am cerut în condiţiile în care alt ofertant, PCC, avea termen două-trei luni” – a declarat Dan Diaconescu miercuri, pe aeroportul...
26 septembrie, 2012
Cu circa 25% din ponderea europeană a cheltuielilor pentru cercetare, şi aflaţi la un sfert din media europeană de PIB/locuitor, România se situează undeva la o şaisprezecime din suma cheltuită pentru cercetare raportată la numărul de locuitori. De...
26 septembrie, 2012
Aratam intr-un articol publicat cu cateva zile in urma (AICI) ca recentele masuri depolitica monetara anuntate de principalele banci centrale ale lumii – Rezerva Federala in Statele Unite, Banca Centrala Europeana in Europa si Banca Japoniei – sunt...
26 septembrie, 2012
Grupul metalurgic rus Mechel a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deţinute în România, şi doreşte să obţină 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel, anunță Kommersant.ro citat...
26 septembrie, 2012
Şeful Servicului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, a confirmat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu. Unul dintre subiectele de interes care se presupune că au...
26 septembrie, 2012
Agenţia internaţională de rating Standard and Poor’s a redus, marţi, previziunile de creştere economică pentru 2012-2013 şi acum aşteaptă o contracţie şi mai puternică a economiei mondiale, relatează Economic Times. S&P arată că activitatea economică va scădea cu...
26 septembrie, 2012
Cancelarul britanic de Finanţe George Osborne vrea să scoată la concurs postul vacant de guvernator al Băncii Centrale a Angliei, în această toamnă, pentru a-l înlocui pe actulul guvernator, Sir Mervyn King, relatează The Telegraph. Osborne va anunţa...
26 septembrie, 2012
Franţa vrea să interzică utilizarea cuvintelor “mamă” şi “tată” în documentele oficiale, potrivit unui proiect care legalizează căsătoriile şi garantează drepturi egale de adopţie pentru cuplurile heterosexuale şi cele homosexuale, potrivit The Telegraph. Potrivit proiectului legislativ, doar cuvântul...
26 septembrie, 2012
Ministerul Finanţelor analizează oportunitatea introducerii unui plafon pentru unele plăţi în numerar între persoanele fizice şi reduce plafoanele zilnice pentru firme la 1.000 de lei pe client şi cel mult 5.000 de lei în total operaţiuni cu numerar...
25 septembrie, 2012
Consumul gospodăriilor și consumul guvernamental ar fi trebuit să ajute anul acesta la creșterea economică a României, țară în care proporția producției destinate consumului intern este de circa 70%. Avântul pe seama cererii externe a fost stopat după...
25 septembrie, 2012
Premierul Victor Ponta a prezentat, marți, alături de Daniel Chițoiu, ministrul Economiei, cauzele care au dus la eșecul vânzării pachetului majoritar deținut de stat (54,8%) la Oltchim. Victor Ponta a explicat și episodul prezentării la licitație a persoanei...
25 septembrie, 2012
Ţările UE au un protocol privind schimbul de informaţii “secrete”, dar motivele pentru care unele date sunt clasificate drept secrete nu sunt sunt întotdeauna clare, aşa că numărul documentelor cu adevărat trecute sub tăcere la Bruxelles este destul...
25 septembrie, 2012
Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, este acuzat al Agenția Națională de Integritate de confict de interese – potrivit unui comunicat al Agenției. Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de...
25 septembrie, 2012
Este foarte dificil să anticipezi ce se va întâmpla în următorii doi ani cu economia românească. Probabilitatea de a greși este mare. Știința economică nu are putere predictivă, ci doar o rezonanță explicativă. Astfel, predicțiile se fac pe...
24 septembrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: