Motoarele de creștere pe 2012: solide cele mici, prost gestionate cele mari

Consumul gospodăriilor și consumul guvernamental ar fi trebuit să ajute anul acesta la creșterea economică a României, țară în care proporția producției destinate consumului intern este de circa 70%.

Avântul pe seama cererii externe a fost stopat după realizările mai bune din 2009 și 2010, odată cu revenirea țărilor partenere din UE (care constituie două treimi din destinațiile de export ) la stagnare.

Consumul

În ce privește consumului gospodăriilor nu sunt aşteptate creşteri. Decizia de majorare a salariilor din sectorul bugetar, cu revenirea la nivelurile de acum doi ani nu se va vedea integral în consum din cauza majorării prețurilor. Efecte negative în acest sens vor avea și scăderea cursului de schimb și recolta agricolă slabă pe plan internațional (mai ales că avem o pondere extrem de ridicată a alimentelor în coșul de consum, dublă față de media europeană).

Nici consumul guvernamental nu va putea ajuta prea mult, deși sunt de așteptat uşoare creşteri generate de perioada electorală. Clauzele stricte de restrângere a deficitului bugetar, impuse prin acordurile de împrumut cu instituțiile internaționale, nu permit o expandare a cheltuielilor și nici o majorare pe această cale a cererii interne.

Practic, nu putem uza pe o majorare substanțială a cererii interne din cauza politicii de austeritate. Singura variantă rămâne creșterea productivității muncii și, de-abia apoi, translarea ei la nivelul salariilor majorate în sectorul privat și al încasărilor bugetare, care să permită acordarea unui spor de venituri în termeni reali pentru bugetari.

Investițiile străine directe – mult sub boom-ul din preajma aderării la UE

România s-a situat anul trecut pe locul al patrulea ca volum al investițiilor străine directe în rândul țărilor foste socialiste care au aderat la Uniunea Europeană, după trio-ul Polonia, Cehia și Ungaria.

De remarcat că toate aceste patru state au un regim de curs cu flotare mai mult sau mai puțin controlată a monedei naționale.

Cu toate acestea, dată fiind dimensiunea relativ mare a țării noastre, locul ocupat dacă se raportează sumele intrate la PIB este penultimul ( doar Estonia este în urma noastră), cu circa 1,4% din PIB. Pentru comparație, trebuie menționat faptul că Ungaria, Polonia și Cehia se află în zona de 2,5% – 3% din PIB, iar Bulgaria a trecut de 3,5% din PIB.

Desigur, criza financiară mondială și reducerea apetitutului pentru risc al investitorilor au avut rolul lor în diminuarea drastică a investițiilor străine. Dar acest lucru este valabil pentru toate statele din regiune. Puținele fonduri disponibile au avut de ales între oportunitățile create la nivelul fiecărui stat, iar noi am ieșit în pierdere din această competiție pentru banii externi.

Evaporarea bonusului generat de ocuparea unei noi piețe, destul de semnificative pentru concernele internaționale, la intrarea în UE din 2007 și scăderea inevitabilă a ritmului privatizărilor (parțial din epuizarea ”materiei prime”, parțial din diminuarea elanului după realizarea principalului obiectiv de politică economică din deceniul trecut) au contribuit și ele la diminuarea nivelului investițiilor străine.

Absorbția fondurilor UE, la limita de jos

Pentru un stat ca România există alocate ”pe hârtie” fonduri comunitare semnificative iar limita teoretică de acces la aceste fonduri este una realmente uriașă ( 4% din PIB, comparativ cu niveluri de circa 1% atunci când au aderat Spania și Portugalia). Aici existau premise pentru transformarea ratei de absorbție a fondurilor comunitare în principalul motor de creştere economică.

Din păcate, lipsa de interes pentru proiecte atent monitorizate și cu proceduri clare, care nu lasă prea mult spațiu pentru comisioane confidențiale, a dus la un nivel de absorbție situat la mai puțin de 4%, absolut ridicol față de necesitățile de dezvoltare ale țării.

Pentru comparație cu o țară la care ne raportăm mai bine ca mărime, România a atras până la finele lui 2011 doar 1 miliard de euro fonduri de coeziune ( prin care să se reducă decalajele de dezvoltare față de Occident), în timp ce Polonia a atras 11 miliarde euro.

În acest context, diferența dintre programele care clamau pentru 2012 un nivel de 3,5 miliarde euro pentru fondurile de coeziune și realitate a devenit și mai clară, mai ales odată cu suspendarea plăților în urma neregulilor constatate.

Singura resursă majoră, intrată mai degrabă pe considerentul existenței sectorului agricol decât al interesului pentru dezvoltarea lui, sunt subvențiile pentru acesta, în sumă prevăzută la 2,5 miliarde euro.

Pe lângă eternul potențial agricol, rămas nefolosit la capacitate din lipsa organizării eficiente a producției și desfacerii ei, România ar mai avea un motor important de creștere, constituit de sectorul turistic. Conform analizelor elaborate de specialiștii BCR, ar fi necesară o ameliorare a absorbţiei fondurilor europene la peste 60% şi atragerea de investiţii străine substanțiale în agricultură pentru a reduce deficitul de cont curent la 2-3% din PIB pe termen mediu.