sâmbătă

3 august, 2024

mobi

Ambasadorul desemnat al SUA pentru România, Hans Klemm, a declarat, miercuri, în cadrul audierilor din Comisia pentru relaţii de politică externă a Senatului SUA, că România nu este vulnerabilă în ceea ce priveşte propaganda Federaţiei Ruse, iar parteneriatul...
23 iulie, 2015
Guvernul României a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre privind rechemarea lui Mihai Botorog din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Bonn, Republica Federală Germania. „Începând cu data încheierii misiunii domnului Mihai...
22 iulie, 2015
Liviu Dragnea este, de miercuri, preşedinte interimar al PSD- fost vicepremier în Cabinetul Ponta şi secretar executiv al PSD până la condamnarea, cu suspendare, în Dosarul „Referendumul”, el a fost votat pentru această funcţie, care nu există în...
22 iulie, 2015
Banca Naţională a României a găzduit, miercuri, cea mai consistentă dezbatere de până acum legată de problemele pe care le ridică noile legi ale fiscalităţii şi relaxarea care le însoţeşte. Dezbrăcate de conţinut politic lucrurile devin simple, iar...
22 iulie, 2015
Comisia Europeană (CE) a cerut miercuri Guvernului francez să recupereze subvenţii în valoare de 1,37 miliarde de euro acordate Electricite de France (EDF), după ce a conchis că furnizorul de electricitate a beneficiat de scutiri de taxe ilegale,...
22 iulie, 2015
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național. Potrivit proiectului, se va constitui Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială format din reprezentanți ai Bancii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară și...
22 iulie, 2015
Guvernul a aprobat miercuri, prin Hotărâre, Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020, unul dintre instrumentele principale de implementare a Strategiei naționale în acest domeniu. Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare III pentru perioada 2015-2020 include...
22 iulie, 2015
Guvernul se va reuni săptămâna viitoare, marţi, într-o şedinţă specială în care va aproba prima rectificare bugetară din acest an. Anunţul a fost făcut miercuri de către premierul Victor Ponta, care a anunţată că rectificarea este una pozitivă....
22 iulie, 2015
O misiune de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă la Bucureşti de miercuri, 22 iulie, la solicitarea autorităţilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţă. Vizita este una intempestivă după întâlnirea de luna trecută:...
21 iulie, 2015
Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat, la România TV, că salariile bugetarilor vor creşte cu circa 70%, potrivit proiectului legii salarizării. Salariile ar urma să crească în trei etape între 2015 şi 2017. Potrivit proiectului legii salarizării propus...
21 iulie, 2015
Nu, limbajul nu e dublu și nici in fața unui paradox nu suntem : cea mai mare parte a mediului de afaceri susține noul Cod Fiscal și, în același timp, cea mai mare parte a mediului de afaceri...
21 iulie, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea referitoare la pensiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României şi pe cea privind statutul funcţionarului public parlamentar. Legea referitoare la pensiile diplomaţilor prevede ca membrii corpului diplomatic şi consular al...
21 iulie, 2015
Procurorii DNA efectuează marţi un control la firma Niky Scorpion Alcom, în spatele căreia ar fi deputatul Nicolae Păun, societate la care soţia parlamentarului este consilier juridic. În casieria firmei au fost găsiţi peste 800.000 de lei, sumă...
21 iulie, 2015
La prima vedere ar fi părut o alegere improbabilă: un om care vreme de 2 mandate a fost preşedinte al unui stat vecin- Georgia- să ajungă guvernator al unei regiuni din Ucraina. Dar pentru guvernul din Kiev, asaltat...
21 iulie, 2015
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a dat publicităţii, marţi, un comunicat în care îşi prezintă susţinerea pentru „adoptarea noului Cod Fiscal în varianta aprobată de Parlament.” Multe din prevederile noului Cod Fiscal reprezintă un important pas înainte în zona...
21 iulie, 2015
Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au convenit luni, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, să înceapă în octombrie mutarea a peste 32.000 de imigranţi extracomunitari din Grecia şi Italia în alte ţări europene, cu mult sub...
21 iulie, 2015
Compania SICPA, furnizor de cerneluri și tehnologie în domeniul securității, a fost acuzată recent în Brazilia de dare de mită unor oficiali guvernamentali. Potrivit Daily Mail (AICI- Link), poliţia braziliană a anunţat SICPA încerca astfel să obţină contracte...
21 iulie, 2015
UPDATE: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a confirmat marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, sechestrul instituit pe conturile SRTv. Potrivit comunicatului, ANAF a blocat în aceeaşi zi şi conturile RATB. „Precizăm că, în perioada următoare, ANAF va...
21 iulie, 2015
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, luni, după o reuniune a liderilor coaliţiei de guvernare, că Victor Ponta nu mai este liderul acestei structuri, ci Rovana Plumb. Vicepremierul Oprea a precizat că nu ştie dacă Liviu Dragnea va candida...
20 iulie, 2015
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, reiterează teoria unui „guvern economic al Zonei Euro”, subliniind că actuala structură instituţională europeană este „insuficientă”. Într-un articol de opinie publicat în Journal du Dimanche, Francois Hollande a lăudat activităţile lui Jacques Delors (care...
20 iulie, 2015

Misiune intempestivă a FMI la București

O misiune de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă la Bucureşti de miercuri, 22 iulie, la solicitarea autorităţilor, au declarat pentru

Misiune intempestivă a FMI la București

O misiune de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă la Bucureşti de miercuri, 22 iulie, la solicitarea autorităţilor, au declarat pentru

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: