21 iulie, 2015

fmiO misiune de asistenţă tehnică a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va fi prezentă la Bucureşti de miercuri, 22 iulie, la solicitarea autorităţilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţă.

Vizita este una intempestivă după întâlnirea de luna trecută: în 21 iunie, ministrul de finanțe Orlando Teodorovici anunța că Comisia Europeană nu a ajuns la un acord cu autoritățile române în privința Codului Fiscal, iar Fondul Monetar Internațional nu va mai efectua vizita de evaluare din luna iulie pentru că va avea deja concluziile misiunii Comisiei Europene.

Între timp, acordul cu România a făcut obiectul discuțiilor de la Ecofin din 14 iulie, unde Comisia a anunțat că acordul ”este ieșit din cadru” și a recomandat autorităților române să ia măsuri pentru respectarea lui.


Intalnirile din cadrul misiunilor tehnice au loc, de obicei, la nivel de directori sau cel mult secretari de stat in cadrul institutiilor statului, precum ministere, BNR, ANAF.

Discuţiile vor viza, cel mai probabil, măsurile de relaxare fiscală pe care Guvernul vrea să le adopte prin Codul Fiscal, respectiv calculele care stau la baza cifrelor avansate privind impactul bugetar al măsurilor.

Potrivit surselor citate, experţii FMI urmează să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai ANAF, atingând subiectul recuperării datoriilor de la companiile de stat.

Fiscul a anunţat marţi că a instituit poprire pe conturile TVR şi ale RATB şi că urmează astfel de acţiuni în cazul tuturor marilor contribuabili care înregistrează datorii la bugetul de stat.


Misiunea tehnică a FMI ajunge la Bucureşti într-un moment delicat, de agitaţie politică, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins vineri Codul Fiscal şi l-a trimis în Parlament pentru a fi reanalizat.

Reprezentanţii Guvernului au catalogat decizia preşedintelui drept una pur politică, afectând astfel economia şi mediul de afaceri, care aştepta aprobarea Codului pentru a-şi putea întocmi planurile de afaceri.

FMI şi Comisia Europeană au criticat în repetate rânduri măsurile de relaxare prevăzute în Codul Fiscal, în principal reducerea cotei TVA de la 24% la 19%, din cauza impactului bugetar pe care acestea le au şi care ar conduce România la întregistrarea unui deficit de peste 3% anul viitor.

Acordul de tip preventiv încheiat cu FMI, CE şi Banca Mondială se va încheia în septembrie, cel mai probabil fără o evaluare finală din partea partenerilor internaţionali.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: