cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a lansat spre dezbatere o propunere privind viziunea sa referitoare la cei 15 ani de învățământ obligatoriu, structurarea și obiectivele fixate pentru fiecare etapă. Documentul nu are încă formă de act legislativ, însă elementele...
31 martie, 2019
Asociația Inițiativa pentru Justiție o acuză pe șefa CSM, Lia Savonea (foto), de atitudine duplicitară față de discuțiile purtate la Palatul Cotroceni pe tema modificării legislației din domeniu. Organizația relatează, într-un comunicat, că Lia Savonea a avut o...
31 martie, 2019
Mierea produsă în România lipseşte de pe rafturile hipermarketurilor din cauza importurilor de miere la preţuri de dumping şi a comisioanelor ridicate, potrivit explicațiilor oferite de preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, agenției Agerpres....
31 martie, 2019
Papa Francisc şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului au cerut sâmbătă, printr-o declarație comună semnată în cursul vizitei suveranului pntif la Rabat, ca Ierusalimul să rămână „patrimoniu comun al umanităţii şi în special al credincioşilor celor trei...
31 martie, 2019
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să împrumute de la bănci 3,62 miliarde de lei, în luna aprilie, conform unui anunț al instituției. Suma este cu 46,5% mai mult decât în martie și cu 27,3% peste cea atrasă. Finanțele...
31 martie, 2019
Puterea din România pare să se teamă atât de mult de Laura Codruța Kovesi, încât a inculpat-o” pentru a împiedica numirea acesteia la conducerea Parchetului European (EPPO) , scrie The Economist. „Dacă UE permite României să saboteze candidatura...
31 martie, 2019
Liviu Dragnea acuză CE că nu i-a acordat dreptul la apărare și nu a respectat prezumția de nevinovăție în cazul în care OLAF a investigat fraudele cu bani europeni de care s-ar face vinovată compania Tel Drum. Plângerea...
31 martie, 2019
Premierul Viorica Dăncilă și omologii din Grecia, Bulgaria şi Serbia au semnat vineri o declaraţie comună, în cadrul reuniunii cvadrilaterale la Palatul Snagov. Documentul prevede angajamentul statelor în cooperarea bilaterală şi extinderea UE prin sprijinirea aderării Serbiei. Potrivit...
31 martie, 2019
Ministerul Finanţelor negociază cu Banca Mondială un împrumut de 800 de milioane de euro pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie şi pentru medicina comunitară, conform unui comunicat al Ministerul Sănătăţii. „Astfel, în cadrul unui...
31 martie, 2019
Partidul Popular European (PPE) ar obţine 188 de mandate, socialiştii europeni 142 de mandate şi liberalii 72 de mandate în viitorul Parlament European ce va fi format după alegerile europene din 23-26 mai, conform unei estimări publicate vineri...
31 martie, 2019
Premierul britanic Theresa May ar putea cere parlamentului de la Londra să voteze a patra oară acordul de retragere din Uniunea Europeană, potrivit unor informaţii BBC. Parlamentarii urmează să dezbată luni diferite scenarii pentru Brexit, după ce miercurea...
31 martie, 2019
Vicepreşedintele Republicii Turcia, Fuat Oktay (foto), a declarat vineri, la Snagov, că a discutat cu premierul Viorica Dăncilă inclusiv despre colaborarea celor două ţări în domeniul apărării. De asemenea, oficialul turc și-a exprimat speranța că România va fi...
31 martie, 2019
Comerţul din mai multe economii emergente din Europa şi Turcia va fi afectat în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord de tranziţie, conform unui raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvolare...
30 martie, 2019
Alianța USR-Plus a dat publicității vineri rezultatele unui sondaj IRES, comandat de USR Cluj-Napoca, din care reiese că aproape 37% dintre clujeni au spun că la alegerile pentru Parlamentul European ar vota cu alianța USR-Plus, procentul fiind mai...
29 martie, 2019
Tratatul de retragere al Marii Britanii din UE a fost respins vineri, pentru a treia oară, în Camera Comunelor-  votul a fost 344 la 286. Implicațiile acestui vot sunt „grave”, a declarat premierul Theresa May, care a avertizat...
29 martie, 2019
Secția pentru anchetarea magistraților a anunțat vineri că a început urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Fosta șefă a DNA a fost anunțată joi că a fost plasată...
29 martie, 2019
Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, lansează public ideea Bacalaureatului diferențiat, cu 4 tipuri de examen în funcție de profilul liceului urmat. Cele 4 tipuri de examen, au fost prezentate vineri de către ministrul Ecaterina Andronescu în cadrul unei...
29 martie, 2019
Jurnalista Adriana Duțulescu, jurnalistă cu vechime în domeniul politic și care, până la 01 martie, a condus secția politic la Antena 3, preia de luni poziția de redactor-șef al site-ului Digi24.ro. „Am vrut să fac altceva, fapt pentru...
29 martie, 2019
Curtea de Apel a respins acțiunea prin care Ministerul Apărării Naționale (MapN) a cerut anularea decretului de numire a generalului Nicolae Ciucă (foto) în funcția de șef al Statului Major al Armatei. Decizia nu este definitivă și poate...
29 martie, 2019
Dorinţa lui Vladimir Putin de a pune capăt dependenţei Rusiei de dolarul american a declanşat o adevărată „goană după aur”, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. În decurs de un deceniu, Rusia şi-a majorat de patru ori rezervele de...
29 martie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: