Secția pentru anchetarea magistraților a anunțat vineri că a început urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Fosta șefă a DNA a fost anunțată joi că a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul în care anchetată Laura Codruța Kovesi este cel deschis în urma unui denunț al lui Sebastian Ghiță.
Fosta șefă a DNA are interdicție să părăsească țara fără încuviințarea procurorului de caz. Ea a contestat vineri controlul judiciar la instanța supremă.
Potrivit procurorilor Secției de anchetare a magistraților, în perioada în care se află sub control judiciar Laura Codruța Kovesi trebuie să respecte următoarele obligații:
- Să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată
- Să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței
- Să se prezinte la Politia de Sector, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată
- Să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a procurorului de caz
- Să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție
- Să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme
- Să nu ia legătura cu mai multe persoane, între care se numără și procurorul general Augustin Lazăr, și martori
- Să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.
Fosta șefă a DNA a fost audiată joi timp de aproape 7 ore, la Secția de anchetare a magistraților, iar la ieșire a anunțat că procurorul de caz i-a interzis să vorbească cu presa despre ce s-a întâmplat la audieri și despre dosarul pentru care a fost chemată.
Vineri dimineață, Laura Codruța Kovesi s-a prezentat la sediul Secției 18 de Poliție din Capitală, pentru a semna pentru controlul judiciar.