Curtea Constituțională cere ajutorul Comisiei de la Veneția
Judecătorii Curţii s-au reunit în plen marţi, luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în

”Miza principală, sub o formă sau alta, este intrarea în normalitate a Curţii Constituţionale. Mai explicit, înseamnă schimbarea componenţei acestei Curţi. Presupun, pe scurt, că
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, i-a acuzat miercuri pe preșdintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, și pe judecătoarea CCR Iulia Motoc de incompatibilitate cu funcțiile
Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) cere Guvernului să ia măsuri prin care să rezolve situaţia pensionarilor afectaţi de reglementarea privind contribuţiile de sănătate
România are un deficit de 700 de judecători și procurori, potrivit studiilor de impact pentru implementarea codurilor juridice, a declarat vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii,
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au încheiat, luni, cercetarea judecătorească în dosarul „Trofeul Calităţii” şi urmează să pronunţe pe 23 ianuarie o soluție
Președintele Traian Băsescu a spus luni că procurorii anticorupție arestează primari, dar nu au același succes împotriva marii corupții, nominalizând dosarele social-democraților Adrian Năstase și
Guvernul a decis, luni, să legifereze comasarea alegerilor locale şi parlamentare în 2012 şi promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără dezbatere
Fostul lider al confederației sindicale CNSLR Frăția, Marius Petcu, a fost condamnat, joi, de judecătorii Tribunalului Bucureşti (TB), la şapte ani de închisoare cu executare,
Liderii coaliţiei de guvernare au hotărât în şedinţa de luni dimineaţă că guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea comasării alegerilor şi pe Legea de
Preşedintele Traian Băsescu i-a criticat, joi, pe judecătorii români pentru hotărârile pe care le dau împotriva Guvernului. Băsescu a spus că dacă statul va plăti
Preşedintele Traian Băsescu a trimis luni o nouă scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care cere adoptarea urgentă a

Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție îl chestionează pe procurorul-șef al Direcțeiie Naționale Anticorupție cu privire la modul cum a promovat
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, la TVR, că de curând a început să se folosească un nou mod de