Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au încheiat, luni, cercetarea judecătorească în dosarul „Trofeul Calităţii” şi urmează să pronunţe pe 23 ianuarie o soluție în privința fostului prim-ministru AdrianNăstase, relatează Agerpres.
Actualul deputat PSD Adrian Năstase este acuzat, alături de alte persoane, pentru presupuse fapte de corupție ce ar avea legătură cu campania electorală din 2004.
Ioan Cazacu şi Lucian Bolcaş, avocaţi ai fostului premier, au cerut, luni, achitarea clientului lor susținând că fapta invocată de procuori nu există.
În ultimul cuvânt, Adrian Năstase a negat acuzațiile și a susținut că dosarul este unul politic şi că Direcția Națională Anticorupție a acţionat ca un instrument al Puterii.
„Arăt faptul că nu am cerut vreunui membru al partidului să acţioneze în vreun fel în legătură cu campania electorală, în sensul de a fi eventual încălcate dispoziţiile care reglementau desfăşurarea acesteia. Nu am negociat şi nici nu am semnat vreun contract cu vreo persoană fizică sau juridică privitoare la campania electorală. Nu a existat nicio înţelegere între mine şi alte persoane cu privire la obţinerea de foloase în campania electorală”, a spus, în apărarea sa, Adrian Năstase.
El a precizat că activitatea sa ca prim-ministru şi ca preşedinte al PSD din acea perioadă îi ocupau foarte mult timp, iar relaţiile comerciale care sunt menţionate de procurori nu au nicio legătură cu finanţarea campaniei electorale.
„Am constatat că, timp de şase ani, la nivelul DNA au fost instrumentate zeci de dosare şi în primul rând ale mele, care au avut o conotaţie politică. Aceste lucruri au fost posibile ca urmare a modificărilor de legislaţie ce au intervenit începând cu 2005”, a susținut fostul prim-ministru.