duminică

12 mai, 2024

infrastructura

Introducerea impozitului pe gospodării ar putea fi o carte câştigătoare, doar dacă va exista o infrastructură modernă şi o disciplină de fier în colectarea dărilor. Declaraţia a fost făcută la RFI de consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu. El...
20 aprilie, 2017
Fondurile nerambursabile alocate pentru infrastructura agricolă, rutieră şi educaţională, prin trei submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate în cinci zile. Valoarea proiectelor depuse a depăşit 782 milioane de euro, fiind...
4 aprilie, 2017
Indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Timişoara – Pancevo, care va lega România de capitala Serbiei, Belgrad, au fost aprobați, iar anul viitor va începe execuția, a anunțat premierul Sorin Grindeanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Consiliul Judeţean Timiş....
19 martie, 2017
” Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a cercurilor concentrice. În opinia sa, asemenea formule de reconfigurare a Uniunii ar putea...
5 martie, 2017
Una dintre marile problemele ale lucrărilor de infrastructură este proiectarea superficială sau slaba execuţie a acestora, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Puşcaş, membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere și președinte al ANAP....
26 decembrie, 2016
Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat continuarea a 19 proiecte din mai multe regiuni din România, în valoare totală de 1,3 miliarde de euro. Proiectele, avizate de Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se referă la...
15 decembrie, 2016
Comisia Europeană a anunțat luni acordul pentru fazarea a 7 proiecte de infrastructură considerate ”proiecte majore pentru România”. Proiectele care pot fi finalizate din alocarea bugetară 2014-2020 sunt: drumul național Pitești-Câmpulung-Brașov: modernizarea drumului național 73 va reduce numărul...
5 decembrie, 2016
În timp ce programele de guvernare ale partidelor aflate în competiția pentru parlamentare au în centrul scăderi de impozite și taxe după 2 ani de reduceri de impozite și taxe, politicile de convergență internă lipsesc cu desăvârșire. Intervenția...
27 noiembrie, 2016
Pentru că nu reușește să facă autostrăzi și să disciplineze șoferii, autoritățile se pregătesc să le interzică permisul de conducere auto celor care nu vor absolvi cele 11 clase obligatorii (10 + clasa pregătitoare). Măsura apare în Strategia...
13 noiembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a discutat sâmbătă seara, la summitul „16 + 1” (dintre statele Europei Centrale și de Est  și China) de laRiga, Letonia, cu omologul său Li Keqiang. Cei doi au abordat continuarea cooperării între România și...
6 noiembrie, 2016
România se află pe ultima poziție în Tabloul de bord al UE în domeniul transporturilor ediția 2016, potrivit raportului publicat joi de Comisia Europeană, aflându-se în rândul ultimelor state membre la 15 indicatori din cei 20 luați în...
27 octombrie, 2016
Liberalii au lasant, sâmbătă, un draft de program de guvernare, în care promit, ca și PSD, creșteri de salarii și alocații, scăderi de taxe, infrastructură și invstiții. PNL promite restructurarea sistemului de impozite și taxe, pentru reducerea la...
9 octombrie, 2016
Valoarea totală a fondurilor europene contractate anul acesta pe Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020 este de 604 milioane de euro (2,718miliarde de lei), potrivit datelor Autorității Naționale de Cercetare Științifică și Inovare (ANCS). Suma reprezintă 62% din suma...
15 septembrie, 2016
Miniștrii transporturilor din statele membre riverane Dunării au semnat, luni, proiectul de ”Concluzii privind reabilitarea și întreținerea eficientă a infrastructurii de căi navigabile pe Dunăre și pe afluenții săi navigabili”. Statele riverane Dunării încearcă aplicarea unor proceduri uniforme...
21 iunie, 2016
România nu a fost luată în considerare de Daimler ca locație pentru noua sa fabrică de motoare din cauza infrastructurii, a declarat miercuri ministrul Economiei, Costin Borc. Condiția pusă de producătorul auto german era ca durata transportului de...
18 mai, 2016
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de lege privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și unele măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice. Măsurile incluse în proiectul de lege au în vedere stimularea...
23 martie, 2016
Guvernul a adoptat miercuri, prin Ordonanță de Urgență, o serie de măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană. Proiectul de ordonanță a fost în dezbatere publică, fiind publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor luna trecută. (Citiți...
16 martie, 2016
Autoritățile au conceput măsuri de urgență pentru a minimiza consecințele pe care le are în sistemul judiciar decizia CCR care declară neconstituționale interceptările făcute de SRI în dosarele penale. Pe rând, instituțiile implicate au reacționat la schimbarea regulilor...
10 martie, 2016
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care cuprinde un set de măsuri ce ar trebui să reducă termenele de implementare a proiectelor de infrastructură de transport transeuropeană (rutieră, aerportuară, feroviară și...
6 martie, 2016
Vasile Iuga, partener PwC, a atras atenţia, în cadrul conferinţei „O strategie economică pentru România” organizată de cursdeguvernare.ro miercuri, că deşi România a cheltuit cel mai mare procent din PIB pentru lucrările de infrastructură, calitatea acestora este cea mai scăzută...
24 februarie, 2016

România cu două viteze

” Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a

România cu două viteze

” Preşedintele României s-a poziţionat ferm împotriva ideilor vehiculate în ultimul timp cu privire la o Europă cu mai multe viteze – o Uniune a

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: