6 noiembrie, 2016

ciolos-li-rigaPremierul Dacian Cioloș a discutat sâmbătă seara, la summitul „16 + 1” (dintre statele Europei Centrale și de Est  și China) de laRiga, Letonia, cu omologul său Li Keqiang. Cei doi au abordat continuarea cooperării între România și China în domeniul energiei nucleare și termice. 

Dacian Cioloș a arătat că România dorește să colaboreze cu China pe baza unor relații de prietenie și este deschisă investițiilor chineze în infrastructură, cum ar fi cea portuară, și cooperării în domeniul turismului.

El a precizat că proiectele româno-chineze majore vizează, în continuare, energia nucleară și termică.


Premierul Li a declarat că țara sa consideră foarte importantă cooperarea cu România și este gata să întărească integrarea strategiilor de dezvoltare ale celor două state și să intensifice cooperarea în domeniile energiei și procesării avansate a produselor agricole.

„Așteptăm semnale concrete din partea autorităților chineze pentru accesul produselor agro-alimentare românești pe piața chineză. Mă gândesc în primul rând la carne și la produsele din carne. Există deja acces pentru un operator pentru carne de porc, dar ne așteptăm și la alți operatori, (…) și în alte domenii în producția de carne”, a declarat premierul Cioloș, sâmbătă, în timpul unor declarații de presă acordate la Riga.

Dacian Cioloș a precizat că, în timpul discuțiilor cu omologul său chinez, va aborda și subiectul proiectelor de la Rovinari și Cernavodă:

„Urmează (…) să subliniez faptul că s-a progresat în acest an destul de mult și pe proiectul (…) termocentralei de la Rovinari și pe cel de la Cernavodă, pe reactoarele 3 și 4. Suntem în faze avansate, dar sunt câteva puncte care trebuiesc încă clarificate și pe care avem nevoie de o poziție clară și din partea chineză. Noi trebuie să ținem cont și (…) de reglementările de piață europene, care trebuie să se traducă în elementele de contract care urmează să fie decise”.


Cea de a 5-a reuniune a șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și China, în format 16+1, are loc la Riga, în perioada 5 – 6 noiembrie.

Fond de investiții de 10 miliarde de euro înființat pentru proiectele din ECE

Premierul Li a anunțat sâmbătă lansarea, de către Banca  unui fond de 10 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor din Europa Centrală și de Est (ECE).

Fondul China-ECE va fi administrat de Sino-CEE Financial Holdings Ltd, o companie înființată la începutul acestui an.

Compania a fost lansată, formal, sâmbătă, în timpul vizitei la Riga a premierului Li Keqiang.

Obiectivele fondului

  • proiecte de investiții în valoare de 50 de miliarde de euro în sectoare precum infratsructura, industria high-tech
  • ținta fondului este ECE, dar se poate extinde și în alte regiuni
  • fondul este sprijinit de guvernul chinez, dar va fi operat pe baza principiile economiei de piață

ECE este parte importantă a noului Drum al Mătăsii, a eforturilor Chinei de a găsi noi piețe de export pentru companiile sale, în condițiile în care economia a încetinit în această țară.

Adjunctul Comerțului, Gao Yan, a declarat sâmbătă că firmele chineze au investit deja 5 miliarde de euro în ECE.

China dorește să investească însă mai mult în aceste țări care-i oferă intrarea în Uniunea Europeană, scrie Reuters, cu atât mai mult cu cât Germania insistă ca investiții chineze în anumite sectoare ale zonei euro să fie restricționate.

(Citiți și: Germania încearcă să blocheze preluarea de către chinezi a unor companii europene din domenii strategice)

Inițiativele prezentate de premierul Li Keqiang

  • promovarea comerțului și a conectivității
  • creșterea capacităților de producție
  • cooperarea în domeniul turismului
  • explorarea unor modalități inovatoare de cooperare financiară.

Importuri de produse agricole din ECE și investiții în parcuri tehnologice

Comerțul bilateral are nevoie de un climat favorabil investițiilor, iar cooperarea în materie de mecanisme vamale trebuie îmbunătățită, a mai spus el, făcând apel la dezvoltarea comerțului online.

Dacă în statele din vestul UE, China se arată interesată de domeniile înalt tehnologizate, din centrul și estul Europei dorește să importe produse agricole și industriale de calitate și solicită în schimb acces pentru produsele și firmele chinezești pe piața regională.

De asemenea, China își încurajează firmele să participe la construcția infrastructurii în statele central și est-europene și susține încheierea în avans a lucrărilor la linia ferată Ungaria-Serbia și la linia terestră și maritimă expres China-Europa.

Totodată, Beijingul promovează construcția de căi de transport între Asia și Europa, creșterea numărului de trenuri care circulă între China și continentul european și realizarea mai multor centre logistice în Europa centrală și de est.

Li a mai oferit din partea Beijingului și deschidere pentru participarea la construcția de parcuri tehnologice și industriale alături de țările din regiune.

Reamintim că această Bancă Industrială și Comercială a Chinei este cea care va finanța proiectele din România, convenite în 2012, printre care și Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: