Sorin Grindeanu pregătește memoradumuri pentru a opri grevele de la CFR și Tarom
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că va fi adoptat în Guvern un memorandum în privința CFR, astfel încât greva anunțată de sindicaliștii de la

Aeroporturile europene raportează cozi lungi de ore pentru a face check-in-ul și a trece de controlul de securitate, companiile aeriene anulează zboruri, controlorii de trafic
Opera din Paris, care a trecut prin numeroase greve în ultimele decenii, traversează unul dintre cele mai grave blocaje din istoria recentă – peste trei
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu renunță la reforma pensiilor, însă i-a cerut premierului Edouard Philippe să găsească un compromis rapid cu organizaţiile sindicale, pentru a
Peste 500.000 de persoane au manifestat vineri seară la Barcelona împotriva pedepsei cu închisoarea primită de liderii mișcării pentru independenţa Cataloniei. Centrul oraşului a fost
Mai multe organizaţii sindicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor desfăşura luna aceasta, începând cu 22 martie, acţiuni sindicale de pichetare şi protest, a
Magistrații, gardienii din penitenciare și personalul TESA din spitale și funcţionarii din direcţiile de sănătate publică (DSP) se pregătesc de proteste. Toți cer majorări salariale, invocând
Cel puțin 77 de protestatari au fost arestați și 15 polițiști au fost răniți, joi, din cauza violențelor produse și a ciocnirilor dintre autorități și