energie

Guvernul are ”șanse foarte mari” să găsească finanțare pentru exploatarea unui zăcământ de uraniu în judeţele Neamţ şi Harghita, la Tulgheş-Grinţieş, a declarat, luni, secretarul de stat în Departamentul pentru energie din Ministerul Economiei, Maricel Popa. Popa a...
26 august, 2013
Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat miercuri că a depus o plângere la Comisia Europeană cu privire la decizia României de a amâna acordarea unor certificate verzi, măsura care ar putea costa compania cehă până la 66...
22 august, 2013
Acest articol este dedicat influentei nationale la Bruxelles, dorindu-se a fi o harta succinta a marilor retele nationale din oras, care stiu sa isi faca lobby la momentul oportun, atunci cand interesele lor sunt in joc. Harta aceasta...
20 august, 2013
Uniunea Europeană era una dintre ţintele prioritare ale supravegherii Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), scrie în ediţia de sâmbătă săptămânalul german Der Spiegel, bazându-se pe documente de la fostul consultant CIA Edward Snowden, refugiat în Rusia. Într-un...
12 august, 2013
Producția industrială din România a crescut cu 6% în semestrul I al anului 2013 față de primele 6 luni ale anului 2012, în serie brută, a informat vineri Institutul Național de Statistică. Cele mai mari creșteri au înregistrat...
9 august, 2013
Guvernul a modificat de trei ori sistemul de taxe și impozite, de la începutul anului până în prezent, iar scrisoarea de intenție pentru noul acord cu FMI arată că urmează să extindă taxările și în anul 2014. Cursdeguvernare.ro a făcut un...
7 august, 2013
Fondul Monetar Internațional cere ministerelor de resort românești să nu mai intervină politic peste managementul privat selectat la companiile de stat, a declarat, miercuri, Andrea Schaechter, șefa delegației FMI în România, la finalul primei vizite de evaluare pentru...
31 iulie, 2013
Bursa de energie OPCOM va introduce, probabil din 1 ianuarie 2014, o nouă platformă de tranzacţionare a electricităţii, în timp real, denumită OTC (over the counter). „OTC este un produs nou, care sperăm să devină funcţional în 1...
29 iulie, 2013
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță, a susținut, joi, că măsurile louate de Guvern, privind amânarea la plată a subvențiilor către producătorii de energie din surse regenerabile vor conduce la scăderea facturii la curentul electric cu 7-10% până...
25 iulie, 2013
Patronatele din distribuția de energie, care au avut miercuri o întrevedere cu delegația FMI, consideră că ”nu ar fi un semnal bun” o eventuală decizie a autorităților de încetinire a liberalizării preșurilor la energie, în condițiile în care...
24 iulie, 2013
Guvernul României va suporta corecții financiare totale de circa 20 de milioane de euro pentru neregulile constatate la 57 de proiecte pe fonduri europene în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), potrivit unei hotărâri de guvern...
23 iulie, 2013
Ministrul britanic al energiei, Ed Davey (foto), va discuta, marți, la București, cu oficialii Guvernului României despre viitorul exploatării gazelor de șist și despre evoluția Coridorului sudic de transport al gazelor, după ce concernul Shah Deniz a respins...
23 iulie, 2013
Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie (ANRE) Olosz Gergely, ex-senator UDMR, a fost condamnat, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, într-un dosar privind contracte oneroase în energie și fraudarea...
17 iulie, 2013
ArcelorMittal a cerut Guvernului o serie de măsuri și facilități pentru combinatul siderurgic de la Galați dar și pentru cel de la Hunedoara, pe lângă aplicarea mai atenuată a calendarului de liberalizare a prețului la energie. În luna...
15 iulie, 2013
Comisia Europeană va deschide o investigație privind posibile încălcări ale legislației în domeniul energetic de către Germania după ce Berlinul a decis scutiri de taxe pentru unele companii din domeniul energiei regenerabile, ceea ce încalcă normele concurențiale. Potrivit...
15 iulie, 2013
Consumatorii vor plăti în medie cu 4% mai puțin la energia electrică, din august, ca urmare a amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă, a susținut joi vicepreşedintelui ANRE Emil Calotă. Într-o...
11 iulie, 2013
Departamentul pentru Energie, din Ministerul Economiei, a solicitat Guvernului reducerea preţului apei utilizate de hidrocentrale şi termocentrale în producţia de energie electrică, dar proiectul este blocat la Ministerul Mediului, a declarat un consilier al premierului Victor Ponta. „Departamentul...
11 iulie, 2013
Conducta de gaze care va lega Iașiul de localitatea Ungheni din Republica Moldova va fi construită până în decembrie anul acesta, a declarat joi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță. „Interesul nostru pentru interconectarea Republicii Moldova la sistemele...
11 iulie, 2013
Unele cheltuieli pentru investiţii în sectoare precum transport, energie şi alte tipuri de infrastuctură, cofinanţate cu fonduri UE, ar putea să nu fie incluse în calculul deficitului bugetar pentru anii 2013 şi 2014, în cazul unor state UE,...
4 iulie, 2013
Premierul Victor Ponta a făcut, în perioada 27 iunie-3 iulie, un turneu asiatic ce a cuprins Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și China. Șeful Guvernul a fost însoțit de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță, în această vizită, iar în...
3 iulie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: