cursdeguvernare

duminică

6 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Politica externă a UE și stabilitatea economică, vizate de supravegherea serviciilor americane de informații

12 august, 2013

Uniunea Europeană era una dintre ţintele prioritare ale supravegherii Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), scrie în ediţia de sâmbătă săptămânalul german Der Spiegel, bazându-se pe documente de la fostul consultant CIA Edward Snowden, refugiat în Rusia.

Într-un pasaj al unei analize datând din aprilie, NSA oferă asigurări că problemele de politică externă ale UE, de comerţ internaţional şi de stabilitate economică se află printre obiectivele prioritare ale supravegherii, potrivit săptămânalului.

Serviciul american a creat o scală de la 1 (“cel mai înalt interes”) la 5 (“interes scăzut”), în care aceste trei teme sunt prevăzute cu un nivel de prioritate 3, continuă revista, care afirmă că a consultat documente provenind de la Snowden.


Probleme legate de noile tehnologii, securitatea energetică şi probleme în domeniul alimentaţiei nu intră, în schimb, în rândul priorităţilor americanilor, care le atribuie nivelul de prioritate 5, potrivit aceleiaşi surse.

Între ţările ţintite de programul de supravegere al NSA, Germania se situează la acelaşi nivel cu Franţa şi Japonia, dar în faţa Italiei şi Spaniei. Prioritate este acordată problemelor de politică externă din Germania, stabilităţii economice şi pericolelor la adresa finanţelor, care sunt clasate la nivelul de prioritate 3.

Der Spiegel a scris la sfârşitul lui iunie, bazându-se pe documente furnizate de Edward Snowden, că NSA, acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice la nivel mondial prin programul PRISM, a luat ca ţinte sedii ale Uniunii Europene la Bruxelles şi Ambasada UE la Washington. Delegaţia UE la ONU a făcut obiectul unei supravegheri similare, potrivit Der Spiegel.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: