crimeea

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak (foto dreapta), a anunțat, potrivit Reuters, că Moscova va opri marți sau miercuri fluxurile de gaze către Ucraina din cauză că ”Kievul nu a plătit avansul pentru furnizarea de energie suplimentară”. Autoritățile...
24 noiembrie, 2015
Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk (foto), a propus luni suspendarea livrărilor de mărfuri spre Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014 și care se confruntă din acest week-end și cu o întrerupere aproape totală a alimentării cu...
23 noiembrie, 2015
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a participat la o şedinţă a Consiliului Naţional ucrainean pentru Securitate şi Apărare, în cursul căreia s-au semnat o serie de acorduri, relatează Euronews. Alianţa Nord-Atlantică şi Kievul au semnat, între altele,...
23 septembrie, 2015
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, descria în 2014 anexarea Crimeei drept o reîntregire a unei familii, căreia i s-a întors acasă o rudă demult plecată. După numai un an, familia dă semne de nervozitate. Serviciul federal de securitate al...
24 iulie, 2015
Idei şi puncte cheie: După anexarea Crimeei, prin sfidarea dreptului internaţional, şi agresiunea militară indubitabilă a Rusiei asupra unui stat suveran, având statut de asociat al Uniunii Europene, statele şi naţiunile Europei democratice se află din nou în...
17 martie, 2015
Crimeea s-a reîntors la patria mamă, Rusia, şi nu va mai fi niciodată parte a Ucrainei, a spus, la un an de la anexarea peninsulei la Rusia, premierul acestui teritoriu, citat de BBC. Serghei Aksionov a spus că...
16 martie, 2015
Cotidianul New York Times publică în ediția de miercuri o analiză a conflictului din Ucraina, care durează deja de mai bine de un an. Potrivit publicației americane, Rusia rămâne neclintită în obiectivul său de împiedicare a Ucrainei de...
11 martie, 2015
Contractul de construire al podului spre Crimeea, proiectul de miliarde de dolari al Guvernului rus, a fost atribuit firmei unui prieten al preşedintelui Putin, Arkadi Rotenberg, partenerul său de judo, dar şi om de afaceri pus pe lista...
30 ianuarie, 2015
Rusia a amplasat sisteme antirachetă în Crimeea, spune o sursă militară din Flora Mării Negre, citată de Ria Novosti. Armata rusă din peninsulă a primit sisteme noi de rachete sol-aer de tipul S-300PMU încă din luna noiembrie, dar...
3 decembrie, 2014
Generalul american Philip Breedlove (foto) , comandant-şef al NATO, s-a declarat miercuri “foarte îngrijorat” de instalarea unor rachete ruseşti în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie de Moscova, care reprezintă o ameninţare “pentru toată regiunea Mării Negre”. „Suntem foarte...
26 noiembrie, 2014
Rusia trebuie să dea înapoi Ucrainei peninsula Crimeea, pentru ca statele occidentale să anuleze sancțiunile împotriva politicienilor, oamenilor de afaceri și companiilor ruse, a declarat președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, (foto) într-un interviu acordat Rzeczpospolita, citat de Agerpres. Întrebat...
20 octombrie, 2014
cursdeguvernare.ro: Întânirea de la Minsk nu s-a soldat cu niciun rezultat, deşi este un progres însuşi faptul că preşedinţii Putin şi Poroşenko au intrat în dialog direct. Care sunt paşii următori pentru Ucraina? Teofil Bauer: Principalul scop al...
28 august, 2014
Uniunea Europeană ar urma să interzică începând de săptămâna viitoare importurile, în special de vin, din Crimeea,
19 iunie, 2014
Preşedintele Rusiei şi unul dintre vicepremieri, Dmitri Rogozin, au vizitat vineri, Crimeea şi, respectiv, Transnistria. Vizitele au loc de Ziua Victoriei – când este aniversată victoria asupra Germanizi naziste în cel de-al doilea război mondial, celebrată în Rusia...
9 mai, 2014
Numele celor 15 persoane sancţionate de Uniunea Europeană au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE. Niciunul dintre oligarhii ruşi – prezenţi în lista Statelor Unite – nu este însă vizat şi de sancţiunile europenilor. Cea mai importantă...
29 aprilie, 2014
Un grup de avioane americane F-16 vor veni săptămâna aceasta în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o perioadă destul de lungă, a anunţat, duminică, la Antena 3, Mircea Duşă, potrivit...
7 aprilie, 2014
Minoritatea tătară din Crimeea a votat, sâmbătă, în favoarea autonomiei sale pe teritoriul anexat recent de Rusia, relatează agenţiile Ukrinform şi RIA Novosti. “Tătarii nu recunosc anexarea regiunii de către Rusia. Noi am votat în favoarea creării unei...
30 martie, 2014
După euforia alipirii la federația Rusă, cetățenii din Crimeea realizează că din punct de vedere economic se află într-o situație dificilă. În peninsulă nu se produce decât o zecime din energia pe care o consumă. Nouăzeci de procente...
28 martie, 2014
Impactul economic al anexării Crimeii, ar putea fi intrarea Rusiei în recesiune în acest an, chiar dacă Occidentul renunță la sancțiuni, a avertizat miercuri Banca Mondială, potrivit Reuters. Evaluarea sumbră, mai negativă decât prognozele rusești, a fost făcută...
26 martie, 2014
A trecut o săptămână de la referendumul prin care Crimeea a ieşit din componenţa teritorială a Ucrainei şi a fost anexată de Federaţia Rusă. O săptămână marcată de impunerea de sancţiuni occidentale la adresa Rusiei, sancţiuni care au...
21 martie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: