Impactul economic al anexării Crimeii, ar putea fi intrarea Rusiei în recesiune în acest an, chiar dacă Occidentul renunță la sancțiuni, a avertizat miercuri Banca Mondială, potrivit Reuters.
Evaluarea sumbră, mai negativă decât prognozele rusești, a fost făcută în ziua în care președintele american Barack Obama s-a întâlnit cu liderii UE și ai NATO pentru a discuta reducerea dependenței energetice a Europei de resursele rusești și despre reașezarea forțelor NATO pentru apărarea aliaților care au graniță cu Ucraina și cu Rusia.
Președintele Obama, împreună cu liderii celor șapte state puternic industrializate a discutat despre sancțiunile economice pentru Rusia dacă Vladimir Putin va continua să destabilizeze Ucraina sau a altei foste republici sovietice.
Îngrijorările vesticilor s-au concentrat pe faptulcă Rusia a masat trupe la granița de est a Ucrainei chiar dacă Rusia dă asigurări că nu va trece granița.
Prim ministrul polonez Donald Tusk a spus că un răspuns ferm al Vestului va opri Rusia să comită noi acte de agresiune pe teritoriul Ucrainei.
Un raport al Băncii Mondiale asupra economiei Rusiei realizat înainte de a ști cât de mari vor fi ieșirile de capital, arată clar că Moscova a început deja să plătească prețul pentru acțiunile militare din Crimeea.
Produsul Intern Brut se poate contracta cu până la 1,8% în 2014 dacă actuala criză persistă, se arată în raport. Prognoza ia în considerare că actualele sancțiuni impuse Rusiei vor fi menținute.
”O intensificare a tensiunii politice poate conduce la creșterea incertitudinii și scfăderea încrederii investitorilor”, se arată în raportul Băncii Mondiale.
Rusia a refuzat să recunoască noua putere de la Kiev care l-a determinat pe Victor Yanukovici să fugă din țară după ce a refuzat să semneze un acord de asociere cu UE.
Piața financiară și rubla au fost serios zdruncinate, ceea ce a determinat ieșiri de capital de peste 70 de miliarde3 de dolari în primul trimestru comparativ cu 63 de miliarde de dolari tot anul trecut.